— Deci s-a zis cu planul meu, spuse Frodo. N-are rost să încerc să scap de tine. Dar mă bucur, Sam. Nu-ţi pot spune cât mă bucur. Hai! E limpede că aşa ne-a fost dat, să mergem împreună. Noi vom merge, iar ceilalţi n-au decât să-şi găsească un drum mai sigur! Pas Mare o să aibă grijă de ei. Nu cred c-o să-i mai vedem vreodată.
— Ba s-ar putea să-i mai vedem, domnu’ Frodo. S-ar putea, zise Sam.
Astfel porniră împreună Frodo şi Sam în ultima parte a Căutării lor. Vâslind, Frodo se depărtă de ţărm, iar Râul îi duse cu iuţeală în jos, pe braţul apusean, prin dreptul stâncilor încruntate numite Tol Brandir. Mugetul marilor cascade se apropia. Chiar şi cu ajutorul pe care i-l putea da Sam, era treabă tare grea să străbată cursul de apă spre capătul sudic al insulei şi să cârmească barca spre est, spre ţărmul îndepărtat.
Într-un târziu, ajunseră să se oprească încă o dată, de data asta pe malul sudic al lui Amon Lhaw. Acolo găsiră o porţiune ferită, traseră barca din apă, sus, pe mal, şi o ascunseră cât putură de bine în spatele unui bolovan uriaş. Apoi, cu raniţele în spate, porniră în căutarea unei poteci ce avea să-i ducă pe dealurile cenuşii din Emyn Muil, iar de acolo în jos, spre Tărâmul Umbrei.
Aici se încheie prima parte a istoriei Războiului Inelului. Partea a doua se numeşte CELE DOUĂ TURNURI, deoarece evenimentele relatate acolo sunt dominate de Orthanc, citadela lui Saruman, şi fortăreaţa Minas Morgul, care păzeşte intrarea tainică în Mordor; se vorbeşte în carte despre faptele şi primejdiile prin care trec toţi membrii frăţiei acum destrămate, până la venirea Marelui Întuneric.
A treia parte, ÎNTOARCEREA REGELUI, ne relatează despre ultima apărare împotriva Umbrei şi despre sfârşitul misiunii primite de Purtătorul Inelului.