Îşi dădea seama că fuga din Comitat aducea cu sine despărţiri mult mai dureroase decât doar a-şi lua rămas-bun de la confortul familiar din Fundătura.
— Va trebui să plec. Dar, — şi aici îl privi adânc pe Sam — dacă ţii cu adevărat la mine, vei păstra acea taina de moarte. Pricepi? Dacă n-o faci, dacă sufli un singur cuvinţel despre ceea ce-ai auzit aici, atunci trag nădejde că Gandalf o să te prefacă într-o broască râioasă şi o să umple grădina cu şerpi de iarbă.
Sam căzu în genunchi, tremurând ca varga.
— Ridică-te, Sam, zise Gandalf. Mi-a venit un gând mult mai bun decât acesta. Ceva care să-ţi ferece gura şi să te pedepsească aşa cum se cuvine pentru că ai tras cu urechea. Ai să pleci cu domnu’ Frodo.
— Eu, stăpâne!? ţipă Sam, ţopăind asemenea unui câine poftit la o plimbare. Să merg şi să-i văd pe elfi şi toate alea!? Uraa! strigă el şi apoi izbucni în plâns.
III
Al treilea nu-i de prisos
— Trebuie să plecaţi fără zarvă şi cât mai curând, îi sfătui Gandalf.
Trecuseră de-acum două, chiar trei săptămâni, dar Frodo nu dădea semn că ar fi fost gata de ducă.
— Ştiu. Dar e greu să le faci pe amândouă, observă el. Dacă aş dispărea aşa ca Bilbo, imediat s-ar auzi în tot ţinutul.
— Bineînţeles că nu trebuie să dispari, spuse Gandalf. Asta nu se face. Am spus cât de curând, nu pe loc. Dacă te poţi gândi la vreo cale de-a dispărea din Comitat fără să afle tot târgul, merită să mai întârzii un pic. Dar nu trebuie să amâni prea mult.
— Ce-ai zice să o fac la toamnă, de Ziua Noastră sau după? întrebă Frodo. Cred că până atunci pot să fac unele pregătiri.
Adevărul e că, acum că se ajunsese în acest moment hotărâtor, nu-i ardea defel să o pornească la drum. Fundătura părea un cămin mult mai plăcut decât oricând înainte, iar Frodo dorea să se bucure din plin de ultima lui vară în Comitat. Ştia că la apropierea toamnei măcar o parte din inima lui se va simţi mai atrasă de ideea călătoriei, la fel cum se simţise întotdeauna în acel anotimp. În sinea Iui se hotărâse mai de mult să plece la a cincizecea aniversare a zilei sale de naştere: a o sută douăzeci şi opta a lui Bilbo. Ar fi zis că acea zi era cea mai potrivită pentru a porni pe urmele bătrânului. Acesta era gândul care-i stăruia în minte cu deosebire, să-l urmeze pe Bilbo. Şi singurul care făcea perspectiva plecării mai uşor de îndurat. Aproape că nu se gândea deloc la Inel şi la unde-l va duce El în cele din urmă. Lui Gandalf însă nu-i dezvălui aceste frământări ale sale. Era întotdeauna greu de spus ce concluzie putea să tragă vrăjitorul.
Gandalf îl privi pe Frodo şi zâmbi.
— Aşa să fie, consimţi el. Cred că e bine la toamnă — dar nu trebuie nicidecum să fie mai târziu. Încep să fiu foarte neliniştit. Între timp, te rog să ai grijă şi nu scăpa nici un cuvânt despre unde ai de gând să te duci. Şi vezi ca nici Sam Gamgee să nu se apuce să pălăvrăgească. Altfel, chiar că-l prefac într-o broască.
— Cât despre unde mă duc, oftă Frodo, va fi greu să spun cuiva ceva, căci nici eu însumi încă nu m-am hotărât.
— Prostii! Nu ţi-am cerut să nu-ţi laşi adresa la poştă! Ce-am vrut să spun este că pleci din Comitat şi acest lucru nu trebuie ştiut până nu vei fi ajuns destul de departe. Şi desigur că te vei îndrepta, sau cel puţin ai să porneşti, ori spre Miazănoapte, ori spre Miazăzi, ori spre Soare-Apune, ori spre Soare-Răsare — iar direcţia cu siguranţă nu trebuie cunoscută.
— Am fost atât de prins de gândul părăsirii acestui loc, Fundătura, şi al despărţirii, încât nici măcar nu mi-am ales direcţia, spuse Frodo. Căci încotro aş putea s-o apuc? Şi ce anume să-mi îndrepte paşii? Ce caut? Bilbo s-a dus să caute o comoară, s-a dus până acolo şi s-a întors; eu însă mă duc să pierd una şi să nu mă mai întorc, din câte îmi dau seama.
— N-ai cum să-ţi dai seamă de prea multe, îl întrerupse Gandalf. Şi nici eu n-am. Cine ştie dacă nu cumva menirea ta este să găseşti Hăul de la Capătul Lumii; la fel de bine pot să fie alţii meniţi pentru asta: nu am cum şti. Ce pot să-ţi spun este că încă nu eşti pregătit pentru acest drum lung.
— Aşa e, nu sunt, recunoscu Frodo. Însă, în acelaşi timp, ce cale ar trebui să urmez?
— Spre primejdie; nici prea pripit, nici pe un drum prea drept, răspunse vrăjitorul. Dacă vrei să-mi urmezi sfatul, îndreaptă-te spre Vâlceaua Despicată. E o călătorie ce nu se va dovedi foarte primejdioasă, deşi Drumul e mai puţin uşor decât altă dată şi se va dovedi şi mai greu pe măsură ce trec anii.
— Vâlceaua Despicată! exclamă Frodo. Bună idee: am s-o iau către răsărit şi am să mă îndrept spre Vâlceaua Despicată. Îl duc pe Sam să-i vadă pe elfi; ce-o să se mai bucure!
Vorbea cu nepăsare: dar inima lui tresălta dintr-o dată de dorinţa de a vedea casa lui Elrond Halfelven şi de-a respira aerul acelei văi adânci unde mulţi din Seminţia Bălaie trăiau în pace încă şi acum.
Într-o seară de vară, o veste uluitoare umplu hanurile Mănunchiul de iederă şi Dragonul Verde. Uriaşii şi celelalte pieze-rele de la hotarele ţinutului fuseră date uitării, locul lor fiind luat de chestiuni mai arzătoare: domnul Frodo vindea Fundătura, ba chiar o şi vânduse de-acum — nimănui altcuiva decât familiei Sackville-Baggins!
— Şi încă la un preţ de nimic, răsunară alte voci, şi nu e greu de crezut când cumpărătoarea e cucoana Lobelia.
(Otho murise cu câţiva ani în urmă, la vârsta matură, dar dezamăgită, de 102 ani.)
Motivul pentru care domnul Frodo vindea vizuina lui minunată stârnea şi mai multe discuţii decât preţul. Unii susţineau părerea — confirmată prin înclinări ale capului şi prin tot felul de aluzii de către domnul Baggins în persoană — că banii lui Frodo erau pe sfârşite: el intenţiona să părăsească Hobbitonul şi să ducă o viaţă liniştită, cu ceea ce lua pe vizuina lui, în Ţara Iedului, printre rudele sale din neamul Brandybuck. „Cât mai departe de familia Sackville-Baggins”, adăugau unii. Dar părerea că în Fundătura cei doi Baggins tăinuiseră imense bogaţii se fixase atât de bine în capul tuturor, încât această explicaţie era greu de crezut, mai de necrezut decât orice alt motiv sau lipsă de motiv scornite de fantezia lor: cei mai mulţi ar fi zis că la mijloc era o conjuraţie ticăloasă şi încă nedescoperită, pusă la cale de Gandalf. Deşi vrăjitorul se ţinea ascuns şi nu umbla la lumina zilei, era un lucru ştiut că „se pitea la Fundătura”. Dar, oricum s-ar fi potrivit mutarea lui Frodo cu tertipurile vrăjitoriilor lui Gandalf, un lucru era limpede: Frodo Baggins se întorcea în Ţara Iedului.
— Da, mă voi muta în această toamnă, spunea el. Merry Brandybuck tocmai îmi caută o vizuină mică şi frumoasă, poate chiar o căsuţă.
De fapt, cu ajutorul lui Merry alesese şi chiar şi cumpărase o casă mică în Scobitura Râului, în regiunea ce se întindea dincolo de Cotuascuns. În afară de Sam, tuturor celorlalţi le spunea că acolo avea de gând să se stabilească pentru totdeauna. Era un gând ce se născuse în urma hotărârii de-a o porni spre răsărit, căci Ţara Iedului se afla la hotarele estice ale Comitatului şi, întrucât acolo locuise în copilărie, întoarcerea pe acele meleaguri nu părea prin nimic ciudată.
Gandalf rămase în Comitat timp de două luni. Apoi, într-o seară, la sfârşitul lui iunie, curând după ce planul lui Frodo fusese în sfârşit pus la punct, anunţă pe nepusă masă că avea să plece din nou în dimineaţa următoare.
— Doar pentru puţin timp, aşa sper, adăugă el. Dar o apuc în jos, spre miazăzi, dincolo de hotare, să încerc să aflu ce mai e nou. Am zăbovit mai mult decât ar fi trebuit.