Luând-o pe cărarea de iarbă ce pornea de la poartă, nu zăriră nici o lumină; ferestrele întunecate erau oblonite. Frodo ciocăni şi uşa fu deschisă de Bolger Grăsunu’. Dinăuntru se revărsă o lumină prietenoasă. Intrară iute şi închiseră uşa, izolând lumina şi pe ei înşişi de lumea de afară. Se pomeniră într-un hol larg, cu uşi de ambele părţi; în faţă, un coridor străbătea casa prin mijlocul ei.
Frodo privi în jur. Arăta ca acasă la el. Multe dintre obiectele lui preferate — sau ale lui Bilbo (în spaţiul acesta nou îi aduceau dureros aminte de el) — erau aranjate aproape tot aşa cum se găsiseră la Fundătura. Un loc plăcut, confortabil, primitor; Frodo se surprinse dorind să fi venit cu adevărat aici pentru a duce o viaţă retrasă şi liniştită. I se părea nedrept că le dăduse atâta bătaie de cap prietenilor săi; şi încă o dată se întreba cum avea să le împărtăşească vestea că trebuia să-i părăsească atât de curând, imediat chiar, pe cât posibil. Cum-necum, dar trebuia s-o facă în seara asta, înainte să se culce cu toţii.
— E minunat, făcu el efortul să spună. Mai c-aş zice că nici nu m-am mutat.
Drumeţii îşi atârnară pelerinele în cuier şi-şi puseră raniţele grămadă pe podea. Merry o luă pe coridor înainte şi-i duse până în capătul celălalt al casei, unde deschise o uşă. Lumina unui foc şi un fuior de abur năvăliră în coridor.
— O baie! strigă Pippin. Ah, fii binecuvântat, Meriadoc!
— În ce ordine intrăm? întrebă Frodo. Cei mai în vârstă întâi, sau cei mai iuţi? Tu oricum vei fi ultimul, Meştere Peregrin.
— Fiţi încredinţaţi că am aranjat treburile mai bine decât credeţi, îi potoli Merry. Nu putem începe viaţa la Scobitura Râului certându-ne din pricina băii. În încăperea asta sunt trei căzi şi un cazan plin cu apă clocotita. Mai sunt şi prosoape, rogojini şi săpun. Intraţi şi isprăviţi iute!
Merry şi Grăsunu’ se duseră în bucătărie, care se afla de partea cealaltă a coridorului, şi se apucară de ultimele pregătiri pentru o cină târzie. Frânturi de cântece, care mai de care mai sonore, răsunau din baie, amestecate cu plescăituri şi chiuituri. Deodată, vocea lui Pippin le acoperi pe celelalte, intonând unul dintre cântecele de baie mult îndrăgite de Bilbo.
Se auzi o plescăitura puternică şi un strigăt de valeu! din partea lui Frodo. Din câte se părea, cea mai mare parte a apei din cada lui Pippin imitase o fântâna arteziană, sărind mult în afară.
Merry se apropie de uşă.
— Ce-aţi zice de-o cină şi de nişte bere care să curgă pe gâtlej la vale? strigă el.
Frodo ieşi, uscându-şi părul.
— E atât de multă apă în aer, încât mai bine vin în bucătărie ca să isprăvesc baia, se plânse el.
— Sfinţi din Ceruri! se cruci Merry, uitându-se în baie. Peregrin, va trebui să ştergi totul cu o cârpă înainte să capeţi ceva de mâncare. Grăbeşte-te, că nu te aşteptăm.
Cinară în bucătărie, pe o masă lângă foc.
— Presupun că voi trei nu poftiţi din nou ciuperci? îi întrebă Fredegar fără prea mari speranţe.
— Ba da, ba da! ţipă Pippin.
— Alea-s ale mele! strigă Frodo. Mi-au fost date mie de doamna Maggot, o regină între nevestele de fermieri. Luaţi-vă mâinile nesătule de pe ele, ciupercile-s numai pentru mine.
Hobbiţii au pentru ciuperci o pasiune ce depăşeşte până şi cele mai aprige patimi ale Seminţiei Mari. Un fapt care explică în parte expediţiile îndelungi ale tânărului Frodo spre vestitele câmpuri din Smârcuri, cât şi furia lui Maggot cel păgubit. De data asta se găseau din belşug pentru toţi, şi după ce isprăviră, până şi Bolger Grasunu’ scoase un suspin de satisfacţie. Împinseră masa la locul ei şi aşezară scăunele în jurul focului.
— Strângem mai târziu, zise Merry. Şi-acum să v-aud. Îmi vine să cred că aţi avut aventuri, ceea ce nu mi se pare prea cinstit fără mine. Vreau să-mi povestiţi totul, dar mai ales vreau să ştiu ce s-a întâmplat cu bătrânul Maggot şi de ce mi-a vorbit astfel. Mi s-a părut speriat de-a dreptul, dacă vă puteţi închipui aşa ceva.
— Toţi am fost speriaţi, spuse Pippin după un moment de tăcere, timp în care Frodo s-a uitat ţintă la foc, fără să vorbească. Şi tu ai fi fost dacă te-ar fi urmărit timp de două zile Călăreţii Negri.
— Şi ce-s ăştia?
— Nişte arătări negre, care călăresc pe cai negri, răspunse Pippin. Dacă Frodo nu vrea să vorbească, o să-ţi spun eu povestea de la început.
Şi relată întreaga lor călătorie din clipa în care plecaseră din Hobbiton. Sam întărea cele spuse cu nenumărate clătinări din cap şi cu exclamaţii. Frodo rămase tăcut.
— Aş fi zis că aţi inventat totul, spuse Merry, dacă n-aş fi văzut cu ochii mei arătarea aia neagră de pe ponton — şi dacă n-aş fi auzit nota aceea stranie din vocea lui Maggot. Tu ce-nţelegi din toate astea, Frodo?
— Vărul Frodo a fost foarte închis în sine, zise Pippin. Dar a venit timpul să se deschidă. Până acum n-am mers mai departe de bănuiala fermierului Maggot, anume că e ceva legat de comoara bătrânului Bilbo.
— A fost doar o bănuială, se grăbi Frodo să observe. Maggot nu ştie nimic.
— Bătrânul Maggot e un tip viclean, zise Merry. Multe se petrec în spatele feţei ăleia rotunde a lui, ce nu ies la iveală în cuvinte. Am auzit că a fost o vreme în care obişnuia să se ducă în Pădurea Bătrână, şi i-a mers vestea că ştie o mulţime de lucruri ciudate. Dar, Frodo, spune-mi măcar dacă bănuiala lui e bună sau rea, ce crezi?
— Eu cred, răspunse Frodo încet, că a fost o bănuiala bună, cel puţin până acum. Este legat de aventurile de demult ale lui Bilbo, iar Călăreţii ori pe mine mă caută, ori pe el — sau poate că mai corect ar fi să spun, fac cercetări. Şi mă tem, dacă chiar vreţi să ştiţi, că nu-i o glumă şi că eu nu sunt în siguranţă nici aici şi nici în altă parte.
Se uită în jur, la pereţi şi la ferestre, parcă temător că se vor deschide toate deodată. Ceilalţi îl scrutară în tăcere şi schimbară între ei priviri cu subînţeles.
- Acuşi o să spună tot, îi şopti Pippin lui Merry, iar acesta dădu din cap.
— Asta-i, oftă Frodo într-un târziu, aşezându-se mai bine în scaun şi îndreptându-şi spatele, ca şi cum ar fi luat o hotărâre. Nu mai pot ţine ascuns. Am ceva să vă spun la toţi. Dar nu prea ştiu cum să încep.
— Cred că pot să te ajut, se oferi Merry cu o voce calmă, spunând eu o parte.
— Cum adică? făcu Frodo, privindu-l neliniştit.