Şi, întorcându-se către ceilalţi, le spuse:
— Sunteţi o şleahtă de trădători infami. Dar fiţi binecuvântaţi, mai zise el, izbucnind în râs şi, ridicându-se în picioare, îşi desfăcu larg braţele: Mă predau. Am să urmez sfatul lui Gildor. Dacă primejdia n-ar fi atât de neagră, aş dansa de bucurie. Dar, chiar şi aşa, nu pot să nu mă simt fericit; mai fericit decât am fost de multă vreme încoace. M-am temut de seara asta.
— Bun! Aşa rămâne. De trei ori ura pentru Căpitanul Frodo şi compania sa! strigară ei şi ţopăiră în jurul lui.
Merry şi Pippin începură să cânte un cântec pe care, pare-se, îl pregătiseră anume pentru această ocazie.
Era compus după modelul acelui cântec al gnomilor pe care-l cântase Bilbo când pornise la drum, cu atâţia ani în urmă, iar melodia era aceeaşi:
— Foarte bine, acceptă Frodo. Dar asta înseamnă că sunt multe de făcut înainte să mergem la culcare — sub un acoperiş, în seara asta în orice caz.
— Ah! Câtă poezie, suspină Pippin. Chiar vrei să pornim înainte de spartul zorilor?
— Nu ştiu, răspunse Frodo. Mă tem de Călăreţii ăia Negri şi sunt sigur că nu e bine să stăm în acelaşi loc prea mult timp, mai ales într-un loc unde se ştie că mă duceam. Gildor chiar m-a avertizat să nu aştept. Dar tare mi-aş dori să-l văd pe Gandalf. Am băgat de seamă că până şi Gildor s-a arătat îngrijorat când i-am spus că Gandalf nu s-a mai întors. Totul depinde de două lucruri. Cât de curând pot Călăreţii să ajungă la Cotuascuns? Şi cât de curând putem pleca noi? Pregătirile ne vor lua destul de mult timp.
— Răspunsul la a doua întrebare, zise Merry, este că putem pleca într-un ceas. Ca să zic aşa, am pregătit totul. În grajdul din partea cealaltă a pajiştii sunt şase ponei, proviziile şi echipamentul sunt gata împachetate, au mai rămas doar câteva schimburi de pus şi alimentele care se strică repede.
— Încep să cred că toată conspiraţia asta şi-a împlinit rostul cu folos, mormăi Frodo. Dar ce ne facem cu Călăreţii Negri? Putem să-l mai aşteptăm o zi pe Gandalf fără să păţim ceva?
— Asta depinde de ce anume crezi că ar face Călăreţii dacă te găsesc aici, răspunse Merry. Ar fi putut ajunge de-acum până aici, de bună seamă, dacă n-ar fi fost opriţi la Poarta-de-la-Miazănoapte, unde Gardul merge până jos, pe malul râului, de partea aceasta a Podului. Gărzile Porţii nu i-ar lăsa să treacă în timpul nopţii, deşi ei ar putea forţa intrarea. Chiar şi în timpul zilei gărzile ar încerca să-i reţină, eu aşa cred, măcar până ar trimite vorbă Stăpânului de la Conac — căci nu le-ar plăcea cum arată Călăreţii şi cu siguranţă că le-ar fi teamă de ei. Pe de altă parte, Ţara Iedului nu poate ţine piept prea mult unui atac hotărât. Şi se prea poate ca, mâine dimineaţă, până şi un Călăreţ Negru care s-ar apropia de poartă şi ar spune că vrea să stea de vorbă cu domnul Baggins să fie lăsat să treacă. Cam toată lumea ştie că te întorci să locuieşti la Scobitura Râului.
O vreme Frodo rămase pe gânduri.
— M-am hotărât, zise el într-un târziu. Pornesc mâine de îndată ce se luminează de ziua. Dar nu merg pe drum. Căci aşa mai sigur ar fi să rămânem aici. Dacă ies prin Poarta-de-la-Miazănoapte, se va afla pe dată că am părăsit Ţara Iedului, în loc să rămână o taină cel puţin câteva zile, aşa cum s-ar întâmpla în celălalt caz. Mai mult decât atât: Podul şi Drumul de Miazăzi din apropierea hotarului vor fi negreşit pândite, şi dacă pătrunde vreun Călăreţ în Ţara Iedului, şi dacă nu. Nu ştim câţi sunt; cel puţin doi, de-asta sunt sigur, poate mai mulţi. Singurul lucru ce-mi rămâne de făcut este s-o şterg frumos într-o direcţie neaşteptată.
— Dar asta nu poate să însemne decât să intri în Pădurea Bătrână, se îngrozi Fredegar. Doar nu vrei aşa ceva. E la fel de periculos ca şi Călăreţii Negri.
— Nu chiar, îl contrazise Merry. E o soluţie disperată, dar cred că Frodo are dreptate. E singura cale de a pleca fără a ţi se lua imediat urma. Cu puţin noroc, putem să le-o luăm mult înainte.
— În Pădurea Bătrână n-o să aveţi noroc, nu se lăsă Fredegar convins. Nimeni n-are noroc acolo. O să vă rătăciţi. Nimeni nu intră acolo.
— Ba da, intră, stărui Merry. Cei din familia Brandybuck intră — uneori, când îi apucă. Avem o intrare numai a noastră. Şi Frodo a intrat o dată, de mult de tot. Eu am intrat de mai multe ori; de obicei pe lumină, se înţelege, când copacii dorm şi sunt mai liniştiţi.
— Ei, atunci faceţi cum credeţi de cuviinţă, cedă Fredegar. Eu unul mai tare mă tem de Pădurea Bătrână decât de orice altceva ce mi-e cunoscut: poveştile pe care le aud despre ea sunt adevărate coşmaruri; dar votul meu contează prea puţin, căci nu eu merg în călătorie. Totuşi, mă bucur foarte că rămâne cineva în urmă care să-i spună lui Gandalf ce-aţi făcut, atunci când o s-apară, căci sunt sigur că o să apară, şi încă foarte curând.
Oricât ar fi ţinut la Frodo, Bolger Grasunu’ n-avea nici o dorinţă să părăsească ţinutul sau să vadă ce se afla dincolo de hotarele lui. Familia lui se trăgea din Meleagul dinspre Soare-Răsare, mai precis din Vadul Mieilor, Plaiurile Podului, dar niciodată nu trecuse de partea cealaltă a Podului Viniac.
După cum plănuiseră conspiratorii de la bun început, sarcina lui era să rămână pe loc, ca s-o scoată la capăt cu aceia care se vor dovedi curioşi, şi să păstreze cât mai mult impresia că domnul Baggins locuia încă la Scobitura Râului. Adusese cu sine chiar şi nişte haine vechi de-ale lui Frodo, ca să-şi poată juca rolul mai bine. Prea puţin se gândiseră la cât de periculos se putea dovedi acest rol.
— Minunat! exclamă Frodo după ce înţelese planul. Altfel n-am fi avut cum să-i lăsăm un mesaj lui Gandalf. De bună seamă, n-am de unde şti dacă aceşti Călăreţi au sau nu habar să citească, dar n-aş fi îndrăznit să risc să-i las un mesaj scris, de teamă să nu intre ei în casă şi, scotocind, să-l găsească. Dar dacă Grasunu’ rămâne de bunăvoie aici ca să aibă grijă de tot, astfel că pot să fiu sigur că Gandalf va afla pe ce drum am apucat-o, nu mai am de ce sta pe gânduri. Mâine dimineaţă la prima oră intru în Pădurea Bătrână.
— Care va să zică, aşa rămâne, zise Pippin. Una peste alta, îmi place mai mult ceea ce vom face noi decât ceea ce-i rămâne Grăsunului de făcut — să aştepte aici până vin Călăreţii Negri.
— Aşteptaţi voi până ajungeţi în Pădure, se burzului Fredegar. Pe vremea asta mâine o să doriţi să fiţi aici cu mine.
— N-are rost să ne mai ciorovăim atâta, interveni Merry împăciuitor. Mai avem de strâns în bucătărie şi de controlat încă o dată bagajele înainte să ne culcăm. O să vă trezesc până se ivesc zorii.
Când, în sfârşit, se vârî în pat, Frodo nu reuşi să adoarmă o bucată de vreme. Îl dureau picioarele. Era bucuros că a doua zi avea să călărească. Într-un târziu, se cufundă într-un fel de vis în care se făcea că privea de la o fereastră înaltă, afară, peste o mare întunecată de copaci care se clătinau. Departe jos, la rădăcinile lor, se distingeau zgomote de creaturi care se târau şi adulmecau. Era sigur că, mai devreme sau mai târziu, aveau să-l simtă.