Se ridică, se duse la uşă, o deschise cu un gest brusc şi privi afară. O închise apoi încet şi-şi reluă locul.
— Am un auz ascuţit, continuă el, coborând vocea, şi, deşi nu pot să dispar, am vânat multe şi viclene sălbăticiuni şi ştiu cum să mă feresc să fiu văzut, dacă doresc. Care vasăzică, mă aflam în seara asta în spatele gardului viu, pe Drum, la vest de Bree, când patru hobbiţi s-au apropiat venind dinspre ţinutul Graiurilor. Nu-i nevoie să repet tot ce i-au spus bătrânului Bombadil sau ce-au vorbit între ei, dar un lucru anume mi-a trezit interesul. Vă rog, ţineţi minte, a zis unul dintre ei, că numele de Baggins nu trebuie pomenit. Eu sunt domnul Subdeal, dacă va fi nevoie să dăm un nume. Într-atât m-a interesat acest lucru, încât i-am urmărit până aici. Am sărit pe furiş peste poartă, imediat în spatele lor. Poate că domnul Baggins are o pricină de bună-credinţă pentru a renunţa la numele său; dar dacă aşa stau lucrurile, l-aş sfătui pe dânsul şi pe prietenii domniei sale să fie mai cu băgare de seamă.
— Nu văd cu ce i-ar putea interesa numele meu pe cei din Bree, pufni Frodo mânios, şi încă n-am aflat de ce te interesează pe dumneata. Poate că domnul Pas Mare are o pricină de bună-credinţă pentru a spiona şi a trage cu urechea; dar, dacă aşa stau lucrurile, l-aş sfătui să o lămurească.
— Bun răspuns! izbucni Pas Mare în râs. Lămurirea e simplă: căutam un hobbit, pe nume Frodo Baggins. Voiam să-l găsesc cât mai repede cu putinţă. Aflasem că plecase din Comitat ducând cu sine, mă rog, o taină care ne priveşte pe mine şi pe prietenii mei. Stai, nu mă înţelege greşit! strigă el, când îl văzu pe Frodo ridicându-se din jilţ şi pe Sam sărind în picioare şi mârâind. Eu pot să am mai multă grijă de taina asta decât tine. Şi e nevoie de multă grijă.
Se aplecă în faţă şi îi privi pe rând.
— Fiţi cu băgare de seamă la fiece umbră! zise el aproape în şoaptă. Prin Bree au trecut călăreţi negri. Am auzit că luni a venit unul de pe Drumul Verde; altul a apărut mai târziu, tot de pe Drumul Verde, dinspre sud.
Se lăsă tăcerea. După o vreme, Frodo li se adresă lui Pippin şi lui Sam:
— Ar fi trebuit să-mi dau seama după felul în care m-a salutat portarul. Şi hangiul pare să fi auzit ceva. De ce a insistat atâta să ne alăturăm celorlalţi? Şi de ce naiba m-am purtat atât de prosteşte? Ar fi trebuit să rămânem liniştiţi aici.
— Ar fi fost mai bine, zise Pas Mare. Dacă aş fi avut cum, v-aş fi împiedicat să mergeţi în camera mare, dar hangiul nu mi-a îngăduit să intru la voi sau să vă transmit un mesaj.
— Crezi că… Începu Frodo.
— Nu, nu mă gândesc la nimic rău din partea bătrânului Captalan. Doar că lui nu-i prea plac vagabonzii misterioşi ca mine.
Frodo îl privi surprins.
— Păi, şi arăt ca un pungaş, nu crezi? continuă Pas Mare, rânjind puţin şi având o sclipire ciudată în ochi. Sper însă să ajungem să ne cunoaştem ceva mai bine. Abia atunci mă aştept să-mi explici ce s-a întâmplat la sfârşitul cântecului. Căci şmecheria aia…
— A fost un simplu accident, îl întrerupse Frodo.
— Îndoi-m-aş. Bun, accident să fie. Accidentul ăla te-a pus într-o poziţie periculoasă.
— Prea puţin faţă de cum era înainte, îl contrazise Frodo. Ştiam că aceşti călăreţi sunt pe urma mea; dar acum am impresia că au ajuns mai devreme decât mine şi au plecat.
— Să nu te bizui pe asta, îl mustră Pas Mare pe un ton tăios. Se vor întoarce. Şi încă şi mai mulţi. Sunt şi alţii. Îi cunosc prea bine. Îi ştiu pe Călăreţii ăştia.
Tăcu, privindu-i cu ochi reci şi neîngăduitori.
— Şi sunt anumite persoane în Bree în care nu trebuie să vă încredeţi, continuă el. Bill Ferigă, de pildă. I-a mers buhul în întreg ţinutul, şi multă lume ciudată merge la el acasă. Sunt sigur că l-aţi băgat de seamă printre cei din sală; un individ oacheş, care lua pe toată lumea în răspăr. A stat mai toată seara cu unul dintre străinii veniţi din sud, şi împreună s-au şi strecurat afară după „accidentul” tău. Nu toţi ăia veniţi de la miazăzi au gânduri curate; cât despre Ferigă, el ar vinde orice oricui, sau ar face rău numai ca să se distreze.
— Ce-o să vândă Ferigă ăsta, şi ce-are a face accidentul meu cu el? se făcu Frodo că încă nu pricepea unde bătea Pas Mare.
— Veşti despre tine, bunînţeles, răspunse Pas Mare. Povestea dispariţiei tale ar fi socotită foarte interesantă de către unii. După asta nici n-ar mai fi nevoie să ţi se pomenească numele adevărat. Aş putea să jur că vor afla despre cele întâmplate încă înainte de ivirea zorilor. Ţi-e destul? Poţi să faci cum crezi de cuviinţă în ceea ce priveşte recompensa mea: ia-mă drept călăuză, sau nu mă lua. Dar aş îndrăzni să spun că ştiu cu ochii închişi toate ţinuturile aflate între Comitat şi Munţii Ceţoşi, căci de mulţi ani le străbat în lung şi-n lat. Sunt mai bătrân decât arăt. Aş putea să mă dovedesc folositor. După seara aceasta va trebui să părăsiţi drumul deschis; pentru că va fi păzit zi şi noapte de Călăreţi. O să ieşiţi din Bree cu bine, aş zice, şi-o să fiţi lăsaţi să înaintaţi atâta vreme cât e soarele sus pe cer, dar nu veţi ajunge departe. Vă vor prinde din urmă în sălbăticie, în vreun loc întunecat, unde nu aveţi scăpare. Vrei să vă găsească? Sunt cumpliţi.
Hobbiţii îl priviră şi văzură, spre mirarea lor, că faţa îi era trasă, suferindă parcă, iar mâinile lui se încleştaseră de braţele jilţului. Liniştea şi nemişcarea din încăpere erau depline, lumina părea să fi pălit şi ea. O vreme, Pas Mare rămase cu privirile în gol, ca şi cum mintea îi era dusă departe, spre cine ştie ce amintiri vechi, sau poate că asculta la zgomotele îndepărtate ale Nopţii.
— Ascultaţi! strigă el după o vreme, trecându-şi o mână peste o sprinceană. S-ar putea să ştiu mai multe despre aceşti urmăritori decât ştiţi voi. Vă temeţi de ei, dar încă nu vă temeţi destul. Mâine va trebui să scăpaţi, dacă puteţi. Pas Mare vă poate duce pe poteci ce sunt rareori umblate. Vreţi să-l luaţi cu voi?
Urmă o tăcere grea. Frodo nu răspunse, mintea îi era tulburată de îndoială şi teamă. Sam se încrunta şi se uita la stăpânul său; în cele din urmă nu s-a mai putut stăpâni şi izbucni:
— Dacă-mi îngăduiţi, domnu’ Frodo, eu aş zice nu! Pas Mare ăsta de-aici ne avertizează şi ne sfătuieşte să avem grijă, şi la astea zic da, dar atunci să începem cu el. Vine din Pustietate, iar despre cei de-acolo n-am auzit niciodată lucruri bune. Ştie câte ceva, e limpede, mai mult chiar decât îmi place mie; dar nu-i un motiv să-l lăsăm să ne arate drumul până în nu ştiu ce loc necunoscut, unde nu am avea altă scăpare, cum singur zice.
Pippin se foi în jilţ, vădit încurcat. Pas Mare nu-i răspunse lui Sam, ci îşi fixă privirile pătrunzătoare asupra lui Frodo. Frodo i le surprinse, dar îşi feri ochii.
— Nu, zise el încet. Nu primesc. Cred, cred că nu eşti chiar aşa cum doreşti să pari. Ai început prin a-mi vorbi ca unul de prin partea locului, dar apoi vocea ţi s-a schimbat. Aş zice că Sam are dreptate în privinţa asta: nu văd de ce ar trebui să ne avertizezi să avem grijă, şi în acelaşi timp ne ceri să te luăm pe încredere. De ce-i nevoie de masca asta? Cine eşti? Ce ştii cu adevărat despre… despre treburile mele; şi cum de ştii despre ele?
— Lecţia de prevedere a fost învăţată bine, spuse Pas Mare cu un zâmbet întunecat. Numai că prevederea e un lucru, iar şovăiala este altul. De-acum nu vei mai ajunge în Vâlceaua Despicată de unul singur, nu-ţi mai rămâne decât să mă iei cu tine. Trebuie să te hotărăşti. Am să-ţi răspund la unele întrebări, dacă asta te va ajuta. Dar de ce mi-ai lua de bună povestea, dacă n-ai izbutit să mă crezi până acum? Totuşi, ţi-o spun…