În acea clipă se auzi un ciocănit în uşă. Domnul Barliman Captalan aducea sfeşnice, urmat de Nob, cu oalele cu apă caldă. Pas Mare se retrase într-un ungher întunecos.
— Am venit să vă urez noapte bună, zise hangiul, punând sfeşnicele pe masă. Nob, du apa în camere.
Intră şi închise uşa.
— Uitaţi care-i treaba, începu el şovăitor, cu un aer preocupat. Dacă v-am făcut vreun necaz, îmi pare tare rău. Dar un lucru atrage după sine un altul, cred că recunoaşteţi şi domniile voastre asta; ca să nu mai vorbesc că sunt un om ocupat. Numai că săptămâna asta, întâi un lucru, apoi al doilea mi-au pus la treabă ţinerea de minte, cum se zice; trag nădejde că nu e prea târziu. Vedeţi, domniile voastre, am fost rugat să fiu atent când s-or ivi prin părţile noastre nişte hobbiţi din Comitat, şi mai ales unul, cu numele de Baggins.
— Şi ce-are asta a face cu mine? făcu Frodo pe niznaiul.
— Vai! domnia ta ştii mai bine, zise hangiul cu subînţeles. N-am să te trădez; dar mi s-a spus că acest Baggins o să călătorească sub numele de Subdeal, şi mi s-a mai dat şi o descriere care ţi se potriveşte de minune, dacă pot să mă exprim astfel.
— Zău? Ia s-o auzim! exclamă Frodo, întrerupându-l neinspirat.
— Un individ mărunţel şi îndesat, roşu în obraji, zise domnul Captalan solemn, făcându-l pe Pippin să chicotească şi pe Sam să se încrunte revoltat. N-o să-ţi fie de prea mare folos; se potriveşte aproape tuturor hobbiţilor, Barley, continuă domnul Captalan, aruncându-i o privire lui Pippin. Dar ăsta e mai înalt decât mulţi şi mai chipeş decât cei mai mulţi, şi are o gropiţă în bărbie; sigur pe sine şi cu ochi luminoşi şi ageri. Să-mi fie cu iertăciune, el a spus-o, nu eu.
— El a spus-o? Dar cine-i el ăsta? se grăbi Frodo să întrebe.
— Ah! Gandalf, dacă înţelegi ce vreau să spun. Se zice c-ar fi vrăjitor, dar e bun prieten cu mine, orice-ar fi. Acu’ însă, nu ştiu ce-mi va spune când ne-om întâlni din nou: te pomeneşti că-mi acreşte toată berea, sau mă preschimba într-un buştean. E cam aprig din fire. Dar asta e, ce-i făcut e bun făcut.
— Bun, şi ce-ai făcut? îşi pierdu Frodo răbdarea din pricina încetinelii cu care-şi dezvăluia Captalanul gândurile.
— Unde rămăsesem? întrebă hangiul, pocnind din degete şi rămânând tăcut câteva clipe. Ah, da! Bătrânul Gandalf. Acu’ trei luni a intrat la mine în cameră fără să bată la uşă. Barley, zice el, plec mâine dimineaţă. Vrei să faci ceva pentru mine? Zi ce-ai de zis, îi spun. Sunt tare grăbit, zice, şi n-am vreme s-o fac eu, dar aş vrea să trimit un mesaj în Comitat. Ai pe cineva care se poate duce şi în care să ai deplină încredere? Găsesc eu pe cineva, zic, poate mâine dimineaţă sau poimâine. Să fie mâine, zice el, după care îmi dă o scrisoare. Adresa e cum nu se poate mai limpede, continuă domnul Captalan, scoţând o scrisoare din buzunar şi citind adresa răspicat şi mândru (ţinea la renumele lui de om cu carte):
Domnului FRODO BAGGINS, FUNDATURA, HOBBITON, În COMITAT.
— O scrisoare pentru mine de la Gandalf! strigă Frodo.
— Aha, făcu domnul Captalan. Deci numele adevărat al domniei tale e Baggins?
— Precum auzi, şi-ai face bine să-mi dai imediat scrisoarea aia şi să-mi explici de ce nu mi-ai trimis-o până acum. Asta ai venit să-mi spui, aşa am impresia, deşi ţi-a trebuit cam mult că să ajungi la miez.
Bietul domnul Captalan arăta nespus de necăjit.
— Aşa e, domnule, şi îţi cer iertare. Şi mi-e o teamă de moarte de ce va spune Gandalf dacă se va abate răul asupra domniilor voastre din pricina asta. Dar n-am păstrat-o cu vreun gând anume. Am pus-o bine. Apoi, a doua zi, n-am găsit pe nimeni dornic să meargă până în Comitat, şi nici a treia zi, şi nu puteam să mă lipsesc de nici unul dintre oamenii mei; şi-apoi au venit tot alte lucruri care mi-au alungat asta din minte. Sunt un om ocupat. Am să fac tot ce-mi stă în putinţă să îndrept lucrurile, dacă pot să dau o mână de ajutor, doar să-mi spuneţi ce trebuie să fac.
Pe lângă scrisoare, i-am promis şi altceva lui Gandalf. Barley, zice el, prietenul ăsta al meu din Comitat s-ar putea să nu treacă mult şi să vină pe-aici însoţit de-un altul. O să vină sub numele de Subdeal. Ţine minte! Dar nu trebuie să pui nici o întrebare. Şi dacă nu-s eu cu el, s-ar putea să dea de bucluc şi să aibă nevoie de ajutor. Fă tot ce poţi pentru el şi am să-ţi fiu recunoscător, mai zice el. Şi iată-mă, iar buclucul nu-i nici el prea departe, aşa-mi pare.
— Ce vrei să spui? întrebă Frodo.
— Oamenii ăştia negri, coborî hangiul vocea. Îl caută pe unul, Baggins, şi dacă ei au gânduri curate, atunci eu sunt hobbit. Luni a fost, câinii scheunau ca apucaţi şi gâştele gâgâiau. Tare ciudat, mi-am zis. Vine Nob al meu şi-mi zice că la uşă-s doi oameni negri, întrebând de un hobbit pe nume Baggins. I se făcuse părul măciucă lui Nob al meu, nu alta. I-am poftit pe negrii ăia s-o ia din loc şi le-am izbit uşa-n nas; dar, din câte-am auzit, au pus aceeaşi întrebare tot drumul până-n Satul Fundurăului. Apoi Pribeagul ăla, Pas Mare, a pus tot felul de-ntrebări. A-ncercat să intre aici, să vă vadă, înainte s-apucaţi să mâncaţi ceva, zău c-a-ncercat.
— A-ncercat! spuse Pas Mare deodată, ieşind din umbră spre lumină. Şi de mult necaz am fi fost scăpaţi, Barliman, dacă l-ai fi lăsat.
Hangiul sări cât colo, speriat.
— Tu! strigă el. Una-două apari. Ce mai vrei?
— E aici cu voia mea, interveni Frodo. A venit ca să mă ajute.
— Mă rog, dumneata poate ştii mai bine ce-ai de făcut, zise domnul Captalan, uitându-se bănuitor la Pas Mare. Dar dac-aş fi în situaţia dumitale, eu nu m-aş însoţi cu un Pribeag.
— Atunci cu cine? îl încolţi Pas Mare. Cu un hangiu gras, care-şi aminteşte cum îl cheamă doar pentru că-i strigă lumea numele toată ziua-bună ziua? Nu pot rămâne în han o veşnicie, şi nu se pot întoarce acasă. Le stă un drum lung în faţă. Te duci mata cu ei ca să-i aperi de oamenii negri?
— Eu? Să părăsesc satul? N-aş face asta să ştiu că mă plătesc în aur, zise domnul Captalan speriat de-a binelea. Dar, domnule Subdeal, ce-ar fi să te dai la fund o vreme? Ce-i cu toate întâmplările astea ciudate? Ce căută oamenii ăştia negri şi de unde vin, asta aş vrea să ştiu.
— Îmi pare rău că nu pot explica totul, răspunse Frodo. Sunt obosit şi foarte îngrijorat, iar povestea este lungă. Dar dacă vrei să mă ajuţi, ar trebui să te previn că vei fi în primejdie atâta vreme cât stau în casa dumitale. Călăreţii ăştia Negri: nu sunt sigur, dar cred, mă tem că vin din…
— Vin din Mordor, spuse Pas Mare aproape şoptit. Din Mordor, Barliman, dacă asta înseamnă ceva pentru tine.
— Apără şi păzeşte! strigă domnul Captalan, îngălbenindu-se tot; nu încăpea nici o îndoială că numele îi era cunoscut. Asta-i cea mai rea veste care a ajuns în Bree de când mă ştiu pe pământ.
— Este, întări Frodo. Tot mai vrei să mă ajuţi?
— Vreau. Mai mult decât oricând. Cu toate că nu prea ştiu ce-ar putea unul ca mine face împotriva…
Vocea i se pierdu.
— Împotriva Umbrei de la Miazăzi, continuă Pas Mare netulburat. Nu prea mult, Barliman, dar, oricât ar fi de puţin, tot ajută. Poţi să-l laşi pe domnul Subdeal să rămână aici peste noapte, sub numele de domnul Subdeal, şi să dai uitării numele de Baggins până ce va fi ajuns departe.