Cântarea încetă. Frodo deschise ochii şi văzu că Bilbo şedea într-un jilţ, în mijlocul celor ce-l ascultaseră şi care acum zâmbeau şi aplaudau.
— Ce-ar fi să-l mai auzim o dată? propuse un elf. Bilbo se ridică în picioare şi făcu o plecăciune.
— Mă simt măgulit, Lindir, zise el. Dar m-ar istovi peste măsură să-l iau de la capăt.
— Ba pe tine nu, râseră elfii. Ştii bine că niciodată nu istoveşti să-ţi reciţi propriile versuri. Dar chiar nu putem să-ţi dăm răspuns la întrebare după ce l-am auzit o singură dată.
— Ce? se burzului Bilbo. Nu sunteţi în stare să deosebiţi părţile mele de cele ale lui Dunadan?
— Ne e cu adevărat greu să deosebim între doi muritori, recunoscu elful.
— Prostii, Lindir, mârâi Bilbo. Dacă nu poţi face deosebirea între un om şi un hobbit, înseamnă că judecata ta e mai jalnică decât mi-am închipuit. Sunt tot atât de diferiţi unul faţă de celălalt, cum sunt perele de mere.
— Se prea poate. Oilor le par altfel celelalte oi, pufni Lindir în râs. Sau chiar păstorilor. Dar noi n-am stat să-i cercetăm pe Muritori. Avem altele de făcut.
— Nu stau să mă ciorovăiesc cu tine, mormăi Bilbo. Mi s-a făcut somn după atâta muzică şi cântat. Vă las să ghiciţi singuri, dacă aveţi chef.
Se ridică din jilţ şi se apropie de Frodo.
— Gata, s-a isprăvit, zise el cu voce înceată. A fost mai bine decât m-am aşteptat. Nu se întâmplă prea des să mi se ceară să cânt a două oară. Tu ce părere ai?
— Eu nu mă încumet să ghicesc, zâmbi Frodo.
— Nici nu-i nevoie s-o faci. De fapt, tot cântecul a fost compus de mine. Aragorn n-a ţinut decât să bag şi povestea aia cu piatra verde. Se pare că pentru el era foarte importantă. Habar n-am de ce. Altfel, mi-a dat de înţeles foarte limpede că m-am întrecut pe mine însumi şi mi-a zis că, dacă am avut neobrăzarea să compun versuri despre Erendil în casa lui Elrond, este treaba mea. Şi cred că a avut dreptate.
— Nu ştiu ce să spun, recunoscu Frodo. Mie mi s-a părut că totul s-a potrivit de minune, dar nu-mi cere să explic în ce fel. Eram pe jumătate adormit când ai început şi parcă s-a alcătuit totul din ceva ce tocmai visam. Abia către sfârşit m-am dumirit că tu erai cel care cânta.
— Cu adevărat este greu să rămâi treaz aici, dar numai până te obişnuieşti. Nu vreau să spun că hobbiţii ar deprinde vreodată pe de-a-ntregul pofta elfilor pentru muzică şi poezie şi poveşti. Din câte mi-am dat seama, le place la fel de mult ca mâncarea, chiar mai mult, aş îndrăzni să zic. Petrecerea o să ţină încă o vreme. Ce-ar fi să ne furişăm afară şi să stăm tihniţi de vorbă?