― E isprava mea, Măria Ta, rosti Hama, tremurând. Am înţeles că urma să fie slobozit. M-a năpădit o asemenea bucurie, încât cred c-am luat-o razna. M-am gândit să mă supun Mareşalului Obştii acum, că e liber, şi i-am adus spada, la rugămintea sa.
― Ca eu s-o aşez la picioarele Domniei Tale, zise Eomer.
O clipă se lăsă tăcerea. Theoden îşi pogorî privirile asupra supusului său îngenuncheat. Nici unul dintre ei nu se clinti.
― Nu vrei să iei spada? întrebă Gandalf.
Theoden întinse mâna fără grabă. De îndată ce apucă mânerul, li se păru tuturor că braţul îi devine iar viguros şi plin de hotărâre. Brusc, ridică spada care sclipi şi o învârti, tăind aerul cu un şuier.
Apoi scoase un strigăt măreţ. Rosti cu glas limpede, răsunător, o chemare la arme în limba din Rohan:
Crezând că erau chemaţi la ordine, străjerii năvăliră sus, pe scări. Îşi priviră uluiţi stăpânul, apoi îşi traseră cu toţii spadele, ca la un semn, şi le aşezară la picioarele lui.
― Porunceşte, Măria Ta! strigară ei.
― Westu Theoden hal! strigă şi Eomer. Ce bucurie pe noi că ţi-ai venit în fire! Să nu se mai spună de tine, Gandalf, că n-aduci decât năpastă.
― Ia-ţi spada înapoi, Eomer, nepoate, zise regele. Du-te, Hama, şi caută-mi-o pe-a mea! Mi-a luat-o Grima în păstrare. Adu-l şi pe el dinaintea mea. Şi-acum, Gandalf, ziceai că ai să-mi dai o povaţă, de sunt dornic s-o ascult. Ei, ce-ai să-mi spui?
― I-ai dat deja ascultare, îi răspunse Gandalf. Voiam să-ţi spun să te încrezi mai degrabă în Eomer, decât într-un om cu mintea rătăcită; să laşi deoparte remuşcările şi teama; să iei lucrurile pe rând. Să-ţi trimiţi pe dată, aşa cum te-a povăţuit Eomer, toţi oamenii care-s în stare să meargă călare, către soare-apune, căci trebuie să oprim întâi ameninţarea lui Saruman; asta cât mai e vreme. Dacă dăm greş, suntem distruşi. Dacă biruim, trecem la împlinirea următoarei misii. Între timp, toţi oamenii tăi care rămân aici ― femei, copii, bătrâni ― ar trebui să se retragă iute spre adăposturile din munţi. Da, ştiu, nu sunt pregătiţi pentru o zi rea ca aceasta; lasă-i să-şi ia provizii, dar să nu întârzie şi nici să nu se-mpovăreze cu comori mari sau mici. E viaţa lor în joc.
― Acum, povaţa asta-mi pare înţeleaptă, rosti Theoden. Să se pregătească tot norodul. Cât despre voi, oaspeţii mei, adevăr grăit-ai, Gandalf, în lăcaşul meu, buna-cuviinţă nu mai e la mare preţ. Aţi călătorit toată noaptea şi dimineaţa-i pe sfârşite. N-aţi dormit şi n-aţi mâncat. Să se pregătească iute o casă de oaspeţi, ca să vă culcaţi de îndată ce terminaţi cu masa.
― Nu, Măria Ta, zise Aragorn. Nu-i încă vreme să ne odihnim ciolanele. Călăreţii din Rohan trebuie s-o ia astăzi din loc şi noi o să Ie fim alături cu barda, spada şi cu arcul. Nu le-am adus ca să zacă rezemate de zidurile tale, Senior al Obştii. Şi apoi, i-am promis lui Eomer că spadele noastre vor lupta alături.
― Acum, într-adevăr, mai avem o nădejde c-o să biruim, zise Eomer.
― Nădejde, da, admise Gandalf. Dar Isengardu-i puternic şi ne pasc tot felul de ameninţări. Să nu pregeţi, Theoden, după ce-om pleca noi. Călăuzeşte-ţi norodul cât mai iute la Adăpostul din Valea Calvarului, în munţi.
― Nicidecum, Gandalf! rosti regele. Habar n-ai ce puteri vindecătoare ai! Nu va fi aşa. Eu însumi voi merge primul la război, să cad în bătălie, dac-aşa mi-o fi scris. Şi-o să-mi fie somnul mai lin.
― Atunci până şi înfrângerea Rohanului se va preschimba într-un cânt glorios, zise Aragorn.
Bărbaţii înarmaţi din apropiere îşi zăngăniră armele strigând:
― Seniorul Obştii va porni călare. Înainte, eorlingi!
― Dar norodul tău n-are cum să rămână aici neînarmat şi fără păstor, zise Gandalf. Cine-o să-i călăuzească şi cine-o să-i cârmuiască în locul tău?
― O să chibzuiesc înainte să plecăm, îi răspunse Theoden. Uite-l şi pe sfetnicul meu.
În clipa aceea, Hama ieşi iar din lăcaş. Îndărătul lui venea Grima, Limbă de Vierme, ploconindu-se între alţi doi bărbaţi. Era livid la chip. Lumina îl făcu să clipească. Hama îngenunche şi-i întinse lui Theoden o spadă lungă, într-o teacă ferecată cu aur şi bătută în pietre scumpe.
― lat-o, Măria Ta, pe Herugrim, străvechea ta sabie, rosti el. Am găsit-o în cufărul lui. S-a cam codit să ne dea cheile. Căci multe alte lucruri „pierdute” de oameni mai sunt acolo.
― Minţi, făcu Limbă de Vierme. Iar spada aceasta mi-a fost încredinţată de însuşi stăpânul tău.
― Care acum ţi-o cere iar, zise Theoden. Ai ceva împotrivă?
― Departe de mine gândul, zise Limbă de Vierme. Mă îngrijesc de Măria Ta şi de tot ce-i al tău cât pot de bine. Dar nu te irosi şi nu-ţi risipi puterile. Lasă-i pe alţii să se ocupe de oaspeţii ăştia plicticoşi. Bucatele sunt gata şi te-aşteaptă. Nu vrei să te duci să mănânci?
― Ba da, zise Theoden. Iar oaspeţilor mei să li se aştearnă masa alături de mine. Oştirea va porni chiar astăzi călare. Trimite-ţi pristavii să-i adune pe toţi care sălăşluiesc în preajmă. Toţi bărbaţii şi flăcăii în putere şi vrednici să poarte arma-n mână, toţi cei care au cai să fie gata, în şa, la poartă, înainte de ceasurile două, după-amiază!
― Mărite Doamne! strigă Limbă de Vierme. E-aşa cum m-am temut. Vrăjitorul ăsta te-a fermecat. Oare nu se cuvine să laşi pe cineva să apere Lăcaşul Auriu al strămoşilor tăi şi toate comorile tale? Pe cineva care să-l apere pe Seniorul Obştii?
― Dacă şi-asta-i vrajă, zise Theoden, atunci oricum îmi pare mai sănătoasă ca şuşotelile pe care mi le-ai strecurat în ureche. Cu leacurile tale, nu mai aveam mult până să mă târăsc în patru labe, ca o lighioană. Nu, n-o să rămână nimeni aici, nici măcar tu, Grima. Ai să porneşti călare împreună cu noi. Du-te! Mai ai vreme să-ţi cureţi spada de rugină.
― Îndurare, stăpâne! schelălăi Limbă de Vierme, târându-se la pământ. Ai milă de cel ce-a-mbătrânit în slujba Măriei Tale! Nu mă alunga de lângă tine! Măcar eu îţi voi rămâne alături când te vor părăsi cu toţii. Nu-l depărta pe credinciosul tău Grima!
― Ai îndurarea mea, zise Theoden. Şi n-am să te depărtez de mine. Căci eu însumi voi porni la luptă împreună cu oamenii mei. Te poftesc să vii şi tu, să-ţi arăţi credinţa.
Limbă de Vierme se uită în ochii regelui. Avea privirea unei fiare care caută scăpare din cercul de hăitaşi îşi linse buzele cu limba lui albicioasă şi lungă.
― Era firească o asemenea hotărâre din partea unui senior al Casei lui Eorl, oricât de bătrân ar fi, zise el. Dar cei ce-l iubesc cu adevărat i-ar cruţa bătrâneţile. Însă văd c-am ajuns prea târziu. Alţii pe care moartea stăpânului meu nu i-ar prea îndurera au reuşit deja să-l convingă. Şi dacă nu pot să le mai zădărnicesc isprava, măcar ascultă, Stăpâne, vorbele mele! Să fie lăsat în Edoras cineva care-ţi ştie gândul şi îţi urmează poruncile. Numeşte un slujitor credincios. Lasă-l pe sfetnicul tău, Grima, să se îngrijească de toate, până te vei întoarce ― căci am să mă rog s-o văd şi pe-asta, deşi nici un om cu scaun la cap n-are cum să creadă în aşa ceva. Eomer izbucni în râs.
― Afară că vorba ta nu te scapă de război, prea nobile Limbă de Vierme, zise el, la ce altă slujbă mai puţin onorabilă te-ai gândit? Să cari un sac cu merinde în munţi? Îndoi-m-aş c-o avea cineva încredere să-ţi dea voie.
― Nu, Eomer, n-ai cum să pricepi tot ce zace-n mintea jupânului Limbă de Vierme, zise Gandalf, întorcându-şi privirile pătrunzătoare spre el. E îndrăzneţ şi viclean. Chiar şi acum joacă un joc primejdios şi prima mutare e-n mâinile sale. Mi-am pierdut deja prea multe ceasuri preţioase cu persoana lui. Jos, şarpe! urlă el pe neaşteptate cu un glas tunător. Târăşte-ţi pântecele pe pământ! De când te-a cumpărat Saruman? Ce răsplată ţi-a făgăduit? Că după ce toţi oamenii vor fi morţi ai să-ţi iei partea ta din comoară şi femeia pe care ţi-o doreşti? De mult ţi se scurg ţie ochii pe sub pleoapele alea lăsate după ea, şi-o urmăreşti pas cu pas!