Eomer puse mâna pe spadă.
― Ştiam eu, zise el printre dinţi. Pentru asta l-aş fi ucis, fără să mai ţin socoteală de rânduielile de la curte. Dar mai sunt şi altele.
Făcu un pas înainte, însă Gandalf îl opri cu mâna.
― Eowyn e-n siguranţă acum, zise el. Dar tu, Limbă de Vierme, ai făcut ce-ai putut pentru adevăratul tău stăpân. Meriţi şi tu, acolo, măcar o răsplată. Dar să ştii că Saruman e-n stare să-şi uite făgăduiala. Te-aş sfătui să dai o fugă şi să-i aduci aminte, să nu-ţi nesocotească zelul.
― Minţi, făcu Limbă de Vierme.
― Prea des scoţi vorba asta din gură, zise Gandalf. Eu nu mint. Vezi, Theoden, ai dinaintea ta un şarpe. Nu-i prudent nici să-l iei cu tine şi nici să-l laşi aici. Cel mai înţelept ar fi să-I ucizi. Dar n-a fost aşa dintotdeauna. Cândva a fost şi el om şi ţi-a slujit cum a putut. Dă-i un cal şi lasă-l să plece de îndată unde vrea. Să-I judeci după cum va alege.
― Ai auzit, Limbă de Vierme? îl întrebă Theoden. Ai de ales între a porni cu mine călare la război, ca să-ţi arăţi credinţa, şi a pleca unde ţi-e voia. Dar, de vei face asta, roagă-te să nu ne mai întâlnim vreodată, căci voi fi fără milă.
Limbă de Vierme se ridică agale. Îi privi pe amândoi printre gene. La urmă, îşi pironi ochii asupra lui Theoden şi deschise gura, ca şi cum ar fi vrut să spună ceva. Apoi se ridică deodată în picioare. Îşi frecă mâinile. Ochii îi scăpărară plini de atâta răutate, încât oamenii făcură un pas înapoi. Scrâşni din dinţi, apoi scuipă la picioarele regelui, şuierând, făcu un salt într-o parte şi dădu buzna pe scări în jos.
― După el! strigă Theoden. Aveţi grijă să nu facă vreun rău cuiva, dar nu-l vătămaţi şi nici nu-i puneţi piedici. Daţi-i un cal, dacă pofteşte.
― Numai să-l rabde vreunul, adăugă Eomer.
Unul dintre străjeri o luă la fugă pe scări. Altul se îndreptă spre puţul de la poalele terasei şi scoase apă în coif. Apoi se apucă să spele treptele pe care le mânjise Limbă de Vierme.
― Şi acum poftiţi, oaspeţi ai mei, zise Theoden. Poftiţi de vă răcoriţi atât cât ne îngăduie timpul.
Intrară iar în lăcaşul măreţ. Auzeau deja pristavii strigând jos, în oraş, şi cornul de luptă zvonind. Căci regele avea să pornească la drum de îndată ce bărbaţii din cetate şi din împrejurimi izbuteau să se înarmeze şi să se adune.
La masa lui Theoden se aşezară Eomer şi cei patru oaspeţi, precum şi domniţa Eowyn, care îl servea pe rege. Băură şi mâncară în grabă mare. În vreme ce Theoden îl iscodea pe Gandalf despre Saruman, ceilalţi tăceau.
― Nu ştie nimeni până unde merge trădarea lui, zise Gandalf. N-a fost totdeauna rău. Cândva, nu mă îndoiesc c-a fost prieten cu cei din Rohan; şi chiar după ce-a început să i se împietrească inima, te-a socotit folositor. Dar e multă vreme de când unelteşte să te distrugă, prefăcându-se că ţi-e prieten, până s-o simţi pregătit. Mai întâi misia lui Limbă de Vierme a fost uşoară şi tot ce făceai ajungea iute la urechile celor din Isengard; căci ţinutul tău era deschis tuturor străinilor, liberi să vină şi să plece când pofteau. În timp ce Limbă de Vierme îţi şuşotea la ureche, înveninându-ţi gândul, împietrindu-ţi inima şi secătuindu-ţi mădularele, ceilalţi priveau neputincioşi, căci reuşise să-ţi pună stăpânire pe viaţă. Făcea ce poftea cu voinţa ta. Dar când am scăpat eu şi am apucat să te previn, cei care-au avut ochi de văzut şi-au dat seama ce-i dincolo de mască. Atunci, Limbă de Vierme a început să joace periculos, căutând să te împiedice să-ţi aduni puterile. O făcea cu pricepere: îi îmbrobodea pe unii, îi înspăimânta pe alţii, după cum era cazul. Îţi aminteşti cât zel punea îndemnându-te să-ţi trimiţi toţi oamenii după potcoave de cai morţi la miazănoapte, când primejdia venea nestăvilită dinspre apus? Te-a făcut să nu-i îngădui lui Eomer să-i urmărească pe orci. Dacă el n-ar fi nesocotit spusele lui Limbă de Vierme, care vorbea prin gura ta, nenorociţii ăia ar fi ajuns până acum în Isengard cu prada cea mare. E adevărat, nu chiar cu ceea ce şi-ar fi dorit Saruman mai presus de toate, dar cel puţin cu doi dintre ai noştri, care nutresc o nădejde tainică; dar despre asta, Domnia Ta, nici măcar ţie nu-ţi pot spune încă nimic. Îţi închipui ce suferinţe-ar fi îndurat ei acum sau ce-ar fi putut afla Saruman, ca să ne nimicească?
― Îi datorez mult lui Eomer, zise Theoden. De multe ori, inima credincioasă are limba ascuţită.
― Adaugă şi că în ochii îmbrobodiţi adevărul poate avea chip schimonosit, zise Gandalf.
― Aşa e, parc-am fost legat la ochi, zise Theoden. Şi ţie-ţi datorez aproape totul, oaspete al meu nepreţuit. Ai sosit încă o dată la timp. Ţi-aş face cu drag un dar după pofta inimii tale, înainte s-o pornim la drum. N-ai decât să deschizi gura şi-ţi dau orice-aş avea. Doar spada să nu mi-o ceri.
― Dac-am sosit sau nu Ia timp, rămâne de văzut, zise Gandalf. în ceea ce priveşte darul pe care vrei să mi-l faci, stăpâne, voi alege ceea ce mi-e de trebuinţă, ceva iute, pe care să mă bizuiesc. Dă-mi-l pe Iute ca Gândul! Până acum, mi-a fost dat cu împrumut, dacă pot să zic aşa. Dar de-aici încolo, nu ştiu ce m-aşteaptă, e ca şi cum ai azvârli o monedă de argint în beznă, şi n-am să primejduiesc ceva ce nu-i al meu. Pe lângă asta, ne leagă o mare prietenie.
― Bună alegere! zise Theoden. Şi ţi-l dau cu dragă inimă. Să ştii că-i un dar măreţ. Nu-i altul asemeni lui Iute ca Gândul. În el a renăscut sămânţa armăsarilor de altădată. Nu va mai fi pe lume unul ca el. Afară de asta, vă puteţi alege cu toţii cele de trebuinţă din armurăria mea. De spade nu duceţi lipsă, dar am acolo coifuri şi tunici de zale făurite cu măiestrie ― daruri pe care le-au primit strămoşii mei din Gondor. Luaţi ce poftiţi înainte s-o pornim la drum şi vă doresc să vă fie de folos.
Atunci se arătară nişte bărbaţi purtând straie de război din cămările regelui, care îi înveşmântară pe Aragorn şi pe Legolas în zale lucitoare. Îşi aleseră şi coifuri, precum şi scuturi rotunde, împodobite cu aur şi bătute în pietre scumpe verzi, roşii şi albe. Gandalf nu-şi luă nici o armură, iar Gimli n-avea nevoie de zale, deşi îi găsiseră o tunică pe măsură, căci nu era lucrare mai meşteşugită ca vesta lui scurtă, făurită la poalele munţilor de la miazănoapte. Dar îşi alese un coif de fier acoperit cu piele, potrivit pentru capul lui rotund; îşi mai luă şi-un scut micuţ, pe care era încrustat un cal alb la galop pe un fundal verde ― blazonul Casei lui Eorl.
― Să te apere de toate! zise Theoden. A fost făurit pentru mine pe vremea lui Thengel, pe când eram copil.
Gimli făcu o plecăciune.
― Sunt mândru, Senior al Obştii, să-ţi port lucrurile, zise el. Prefer să port eu un cal decât să mă poarte el pe mine. Îmi iubesc mai mult picioarele. Dar poate-oi ajunge cândva să mă sprijin pe ele şi să lupt.
― Nu mă îndoiesc de asta, zise Theoden.
Apoi regele se ridică şi-n clipa aceea apăru Eowyn cu vinul.
― Ferthu Theoden hal! rosti ea. Primeşte cupa aceasta şi bea la ceas de bucurie. Să te întorci sănătos!