― Acum, Gollum, am să-ţi dau altceva de făcut. Du-te şi umple crăticioarele astea cu apă şi adu-mi-le aici.
― Smeagol o s-aducă apă, da, spuse Gollum. Dar de ce-i trebuie hobbitului apă? A băut, s-a spălat…
― N-are-a face, îi răspunse Sam. Dacă nu ghiceşti, ai să-ţi dai seama curând. Şi cu cât aduci mai repede apa, cu atât o să afli mai iute. Să nu-mi strici vreo crăticioară, că te fac bucăţele!
După ce plecă Gollum, Sam se uită iar la Frodo. Dormea încă liniştit, dar îl mirară chipul şi mâinile lui subţiri. „E prea slab şi prea tras la faţă, murmură el. Nu-i bine pentru un hobbit. După ce termin de gătit iepurii ăştia, am să-l trezesc.”
Sam strânse o grămadă de ferigi uscate şi scotoci pe mal, adunând un braţ de rămurele şi de lemne; sus găsi o creangă de cedru prăbuşită care îi ajungea pentru foc. Scoase nişte brazde de iarbă de pe mal, chiar de sub desişul de ferigă, şi făcu o groapă nu prea adâncă; apoi aşeză lemnele acolo. Cum era îndemânatic cu amnarul şi iasca, reuşi iute să aprindă un foculeţ. Aproape că nu ieşi fum deloc, dar răspândi un miros înmiresmat. Tocmai se aplecase asupra focului, ca să-l ferească să se stingă şi să pună lemne mai groase, când Gollum se întoarse cu crăticioarele. Mergea cu grijă mare şi bombănea. Le puse jos şi deodată văzu ce făcea Sam. Scoase un ţipăt şuierător. Părea să fie şi speriat şi mâniat în acelaşi timp.
― Ah! Sss… nu! strigă el. Nu! Hobbiţi fără minte! Nebuni, da, nebuni! Nu trebuie să facă una ca asta!
― Ce nu trebuie să facă? îl întrebă Sam mirat.
― Limbile alea roşii, nesuferite! şuieră Gollum. Foc! Foc! E primejdios, da, aşa e! Arde, omoară! Şi-o s-aducă vrăjmaşii aici! Da!
― Nu cred, făcu Sam. Nu văd cum să iasă fum dacă nu pui ceva ud pe foc. Dar fie ce-o fi! Tot mă-ncumet. O să fac tocăniţă din iepuraşii ăştia.
― Să faci tocăniţă din iepuri! schelălăi Gollum. Să strici carnea bună pe care Smeagol a păstrat-o pentru tine! Bietul Smeagol, ce foame-i e! De ce? De ce, hobbiţi fără minte? Sunt tineri, sunt fragezi, sunt gustoşi! Mănâncă-i, mănâncă-i!
Întinse gheara spre iepurele cel mai apropiat, jupuit deja de piele, care zăcea lângă foc.
― Nu, nu, făcu Sam. Fiecare cum îi place. Ţie pâinea noastră-ţi stă-n gât, iar mie-mi stă-n gât iepuraşul crud. Să ştii că dacă mi l-ai dat, pâinea e-al meu; fac ce vreau cu el. Du-te şi prinde-ţi şi pentru tine unul şi mănâncă-l cum pofteşti. Dar nu-n faţa mea. Aşa n-o să mai vezi nici tu focul şi-o să fim amândoi mulţumiţi. O să am grijă să nu iasă fum, dacă asta te domoleşte.
Gollum se dădu înapoi bombănind şi începu să se târască printre ferigi. Sam îşi văzu de cratiţele lui. „Ei, de ce-ar mai avea nevoie hobbitul acum? se întrebă el în gând. Afară de iepuraşi, ar fi bune nişte mirodenii şi nişte rădăcini, mai ales nişte barabule… ca să nu mai vorbim de pâine. După câte se pare, de mirodenii nu ducem lipsă.”
― Gollum! îl strigă el încetişor. O singură rugăminte mai am: adu-mi nişte ierburi.
Gollum îşi scoase capul dintre ferigi, dar privirile lui nu erau deloc prietenoase.
― Nişte frunze de dafin, cimbru şi salvie… până fierbe apa, cred c-ajung astea, adăugă Sam.
― Nu! zise Gollum. Lui Smeagol nu-i place asta! Lui nu-i plac frunzele mirositoare. El nu mănâncă ierburi şi rădăcini; nu, nu, nepreţuitule; poate doar dacă moare de foame sau dacă-i e rău. Bietul Smeagol!
― Smeagol o s-ajungă în apă clocotită, când o fierbe asta, dacă nu face ce i se cere, mârâi Sam. Sam o să-l vâre cu capu-n cratiţă, da, da, nepreţuitule! Şi l-aş mai pune să caute şi nişte napi, morcovi şi barabule, dac-ar fi timpul lor. Pun rămăşag că sunt aici tot felul de bunătăţi din belşug. Ce n-aş da să am vreo şase barabule!
― Smeagol n-o să se ducă! O, nu, nepreţuitule, de data asta, nu! şuieră Gollum. E înspăimântat şi foarte obosit; şi hobbitu’ ăsta nu-i cumsecade, nu-i cumsecade deloc! Smeagol n-o să scotocească după rădăcini, după morcovi şi… barabule. Ce-s barabulele, nepreţuitule, ha? Ce-s barabulele?
― Cartofi, zise Sam. Încântarea Unchiaşului şi ceva bun şi rar de umplut burdihanul. Da’ n-o să găseşti, aşa că nu-i nevoie să cauţi. Fii bun, Smeagol, adu-mi nişte mirodenii şi-o să creşti în ochii mei. Şi încă ceva: dac-o să te schimbi şi-o s-o ţii aşa, am să-ţi fac eu nişte barabule-ntr-o zi. Chiar aşa! Peşte prăjit cu cartofi pai, servite de însuşi S. Gamgee. Doar n-o să zici nu!
― Ba da, o să zicem. Să prăpădeşti bunătate de peşti şi să-i pârleşti! Dă-mi acu’ peşşşte şi ţine-ţi tu scârboşeniile alea de cartofi prăjiţi!
― Ooo, cu tine n-am cum s-o scot la capăt! zise Sam. Du-te şi te culcă!
Până la urmă, trebui să-şi caute singur tot ce voia; dar n-a fost nevoit să meargă prea departe, aşa că a putut să-l ţină sub observaţie pe stăpânul lui care dormea. Apoi se aşeză gânditor şi aţâţă focul, până când apa începu să fiarbă. Ziua creştea, aerul se încălzise; rouă de pe iarbă şi de pe frunze pieri. Curând carnea şi ierburile începură să fiarbă molcom. Sam se simţi copleşit de toropeală. Lăsă mâncarea să fiarbă aproape un ceas; din când în când, încerca iepurii cu furculiţa şi gusta din zeamă. Când socoti că totul era gata, luă cratiţele de pe foc şi se apropie încetişor de Frodo. Acesta întredeschise ochii, simţindu-l pe Sam aplecat asupra sa, apoi se trezi din visul lui frumos ― un vis neostoit de pace.
― Salut, Sam! făcu el. Nu te odihneşti? S-a-ntâmplat ceva? Cât e ceasul?
― Sunt vreo două ore de când s-a crăpat de ziuă, zise Sam, şi aproape opt juma’, după ornicele din Comitat, cred. Nu s-a-ntâmplat nimic. Cu toate că n-aş zice că-i totul în regulă: nu tu rădăcinoase, nu tu ceapă şi nici barabule. Am o ţâră de tocăniţă pentru domnia voastră şi nişte zeamă, domnu’ Frodo. Vă prinde bine. O să mâncaţi din cană sau drept din tigaie, după ce se mai răceşte. N-am luat cu mine străchini şi nici altceva mai acătării. Frodo căscă şi se întinse.
― Trebuia să te odihneşti, Sam, spuse el. Şi-i cam primejdios să faci focul aici. Dar chiar că mi-e foame. Hmmm! Miroase pân-aici. Ce-ai pregătit?
― Un dar de la Smeagol, îi răspunse Sam: o pereche de iepuraşi. Cred că acu-i pare rău lui Gollum de ei. Dar n-am prea avut mirodenii…
Sam şi stăpânul lui se aşezară pe câte-o pală de ferigă şi mâncară tocăniţa din crăticioare, folosindu-se pe rând de furculiţă şi de lingură, îşi îngăduiră chiar şi câte o jumătate dintr-un pesmet elfesc. Li se păru un adevărat ospăţ.
― Heei! Gollum! îl fluieră Sam încetişor. Hai! Mai ai vreme să te răzgândeşti. A mai rămas ceva, dacă vrei să-ncerci tocăniţa de iepuraşi.
Nu primi nici un răspuns.
― Ei, asta e! Socot că s-a dus să găsească ceva şi pentru el. Putem să mâncăm tot, zise Sam.
― Apoi să te culci şi tu puţin, spuse Frodo.
― Să nu vă fure somnul cît oi fi eu aţipit, domnu’ Frodo. Nu prea mă-ncred în el. Hoţul din el s-a pus iar pe picioare ― partea rea a lui Gollum, dacă mă-nţelegeţi. Nu de alta, dar cred c-o să-ncerce să mă sugrume pe mine-ntâi. Nu ne putem vedea în ochi unul pe altul, iar el nu e mulţumit deloc de Sam; o, nu, nepreţuitule, nu e mulţumit deloc!
După masă se duse la pârâu, ca să spele vasele. Când se ridică în picioare, îşi aruncă privirile pe povârnişul dindărăt. În clipa aceea, văzu soarele care se ridica din miasme, din ceaţă, din beznă sau din ce-o fi fost acolo, la răsărit, dintotdeauna şi pentru totdeauna, şi îşi trimitea razele peste arborii şi poienele din jur. Apoi observă o spirală de fum albastru-cenuşiu, desluşită în lumina soarelui, care se înălţa din desiş. îşi dădu seama că era fumul din foculeţul lui şi că uitase să-l stingă.