Moiraine era aproape amuzată de siguranța din glasul lui Liandrin. Nu prea mult, însă, pentru că-și dădea mult prea bine seama de ceea ce se petrecea, ca și de diversele posibilități existente.
— N-au trecut decât câteva luni, Soră, și ai și uitat? Ultimul fals Dragon aproape că a distrus Ghealdan înainte ca armata sa, nespălată sau nu, să fie înfrântă. Da, de-acum Logain este în Tar Valon, și probabil că a fost domolit și nu mai este primejdios, dar unele dintre surorile noastre au murit pentru a-l putea învinge. Or, asta nu ne putem îngădui – chiar și o singură victimă, și tot este prea mult. Iar pierderile din Ghealdan sunt cu mult mai mari. Cei doi de dinaintea lui Logain nu puteau conduce Puterea și chiar și așa oamenii din Kandor și din Arad Doman și-aduc foarte bine aminte de satele arse și de bărbații morți în luptă. Crezi că lumea poate face față atât de ușor, când sunt trei la un loc? Oamenii o să se adune ca oile sub flamurile lor. Nici unui bărbat care a pretins că ar fi fost Dragonul Renăscut nu i-au lipsit credincioșii. Cât de cumplite or să fie războaiele de data asta?
— Nu-i chiar atât de rău, spuse Anaiya. Din câte știm, numai cel din Saldaea poate conduce Puterea. Nu a avut prea mult timp pentru a-și atrage credincioși, iar surorile noastre trebuie să fi ajuns deja acolo, ca să se ocupe de el. Cei din Tear îl hărțuiesc pe falsul Dragon și pe oamenii lui prin Haddon Mirk, iar omul din Murandy este deja în lanțuri.
Râse scurt, mirându-se parca, și continuă:
— Ca să vezi! Tocmai cei din Murandy s-au descurcat cel mai bine și cel mai repede. Dacă-i întrebi, ai zice că regatul nici nu contează pentru ei: spun că se trag din Lugard, din Inishlin, sau că sunt oamenii cine știe cărui mare Senior. Și totuși, de teamă că vreunul dintre vecinii lor ar putea profita de acest prilej pentru a-i invada, au sărit asupra falsului Dragon aproape imediat după ce-a deschis gura ca să-și declare intențiile.
— Cu toate astea, spuse Moiraine, trei dintr-odată nu pot fi trecuți cu vederea. Oare a reușit vreuna dintre surori să Proroceasca ceva?
Nu părea ceva foarte probabil – de mai multe veacuri, puține Aes Sedai dăduseră semne ca ar fi avut o asemenea înzestrare – așa că nu se miră văzând-o pe Anaiya clătinând din cap. Nu se miră, dar se simți un pic mai ușurată.
Ajunseră la o răspântie a mai multor coridoare, unde se întâlniră cu Domnița Amalisa. Aceasta făcu o reverență adâncă, lăsându-și fruntea mult în jos și desfăcându-și larg poalele fustei de un verde-deschis.
— Cinstire pentru Tar Valon, murmură ea. Slava femeilor Aes Sedai.
Pentru sora Seniorului din Fal Dara era nevoie de ceva mai mult decât de o aplecare a capului. Moiraine luă mâinile Amalisei și o ridică în picioare.
— Ne faci o mare onoare, Amalisa. Ridică-te, Soră.
Amalisa se îndreptă cu multă grație, roșie la față. Nu fusese niciodată în Tar Valon, iar cinstea de a fi numita Soră de către o Aes Sedai era ceva important chiar și pentru cineva de rang înalt, ca ea. Era o femeie scunda și de vârsta mijlocie, cu tenul întunecat. Se bucura de o frumusețe împlinită și matură, pe care culoarea din obraji o scotea și mai mult în evidență.
— Ești mult prea bună cu mine, Moiraine Sedai.
Moiraine zâmbi.
— Ne cunoaștem de multă vreme, nu-i așa, Amalisa? Să trebuiască oare să folosesc titlurile de noblețe atunci când îți vorbesc, ca și cum nu am fi stat niciodată de vorbă, la o ceașcă de ceai?
— Firește că nu, îi răspunse Amalisa, tot printr-un zâmbet.
Pe chip i se citea aceeași tărie care se oglindea și în trăsăturile fratelui ei, chiar dacă liniile obrajilor și maxilarelor erau ceva mai puțin aspre. Unii spuneau că, oricât de încercat și renumit războinic ar fi fost Agelmar, sora sa îl întrecea, ba chiar cu mult.
— Numai că, având-o aici pe Suprema Înscăunată… Când Regele Easar vine să viziteze Fal Dara, între patru ochi îi spun tot „Magami”, Unchiulețule, așa cum făceam când eram mică, iar el mă ducea în cârcă, dar în public trebuie să mă comport altfel.
Anaiya țâțâi din buze.
— Formalitățile sunt necesare câteodată, dar adesea bărbații pun un preț mult prea mare pe ele. Te rog, spune-mi Anaiya, iar eu îți voi spune Amalisa dacă-mi permiți.
Cu colțul ochiului, Moiraine o văzu pe Egwene, undeva în josul coridorului, dispărând grăbită după un colț. Pe urmele ei se împleticea o siluetă cocoșată, într-un surtuc de piele, cu capul în jos și cu multe boccele în brațe. Moiraine își îngădui un zâmbet ușor, pe care-l ascunse repede. „Dacă fata asta se dovedește și în Tar Valon la fel de descurcăreață, se gândi ea, ușor amuzată, cândva o să stea pe tronul Supremei Înscăunate. Dacă învață să se mai controleze puțin. Și dacă va mai dăinui tronul de Amyrlin pe care să se înscăuneze.”
Când își îndreptă din nou atenția către celelalte, o auzi pe Liandrin spunând:
— … Așa că m-aș bucura să am prilejul de a afla mai multe despre acest ținut.
Pe chip i se oglindea un zâmbet neprefăcut, aproape copilăros, iar vocea îi era blândă și prietenoasă. Auzind-o pe Amalisa care le invită pe data să vina alături de ea și de doamnele sale în grădinile sale private, și pe Liandrin care primi cu căldură invitația, Moiraine se forță să nu lase nimic să i se citească pe chip. Liandrin nu-și făcea prea multe prietene, și toate cele pe care le avea erau din Ajah Roșie. „Oricum, nu se împrietenește decât cu Aes Sedai. Cred că ar prefera să aibă de-a face cu un bărbat sau cu un troloc, decât cu o femeie care nu e înzestrată.” Îi trecu prin minte că, probabil, Liandrin nu făcea nici o deosebire între bărbați și troloci. La fel ca majoritatea celor care aleseseră să facă parte din Ajah Roșie.
Anaiya îi explica Amalisei că erau în drum spre Suprema Înscăunată.
— Firește, răspunse cealaltă. Fie s-o scalde Lumina, iar Creatorul să-și întindă brațul deasupra ei, ca s-o ferească de rău. Atunci rămâne pentru mai târziu.
Și, cu asta, își îndreptă umerii și aplecă ușor din cap, atunci când cele trei Aes Sedai se îndepărtară. După ce o porniră iarăși la drum, Moiraine începu s-o cerceteze pe Liandrin din priviri, fără să se uite vreodată direct la ea. Femeia cu părul de culoarea mierii mergea cu ochii ațintiți înainte, gânditoare, strângând din buzele roșii ca petalele de trandafir. Părea să fi uitat și de Moiraine și de Anaiya. „Ce-o fi punând la cale?”
Anaiya părea să nu fi observat nimic ieșit din comun, numai că așa era ea întotdeauna – reușea să-i accepte pe cei din jur și așa cum erau de fapt, și cum voiau să pară. Moiraine fusese dintotdeauna mirată că Anaiya se descurca atât de bine în Turnul Alb – asta pentru că toate cele viclene din fire păreau să creadă că onestitatea și bunăvoința ei, blândețea cu care-i accepta în jurul său pe toți nu erau altceva decât o mască sub care își ascundea cu multă pricepere adevăratul caracter. Aproape toate se arătau luate prin surprindere, atunci când se dovedea că ea credea cu adevărat ceea ce spunea, și spunea mereu ceea ce credea. Avea și talentul de a pătrunde până în străfundul fiecărui lucru. Și de a se împăca, fără să protesteze, cu ceea ce afla. În clipa aceea, de pildă, reîncepuse să vorbească, netulburată, despre ce mai era nou.
— Veștile din Andor sunt și bune, și rele. Revoltele de stradă din Caemlyn s-au stins odată cu venirea primăverii, dar încă se vorbește mult, mult prea mult, împotriva Reginei. Oamenii dau vina chiar și pe Tar Valon, pentru iarna cea lungă. Morgase nu mai e chiar atât de sigură de tronul ei așa cum era anul trecut, dar este încă Regină și așa va și rămâne, câtă vreme Gareth Byrne este Căpitanul Suprem al Gărzilor sale. Iar Elayne, Domnița-Moștenitoare, împreuna cu fratele său, Seniorul Gawyn, au ajuns în siguranță în Tar Valon, pentru învățătură. Exista o vagă îngrijorare în Turnul Alb că tradiția ar putea fi întreruptă.