— Lumina să vă scalde pe toate, scumpe Surori, spuse Moiraine, dar nu-i răspunse nimeni.
De Serafelle și Verin nici nu era convinsă că o auziseră. „Dar celelalte unde or fi?” Nu era obligatoriu să fie toate acolo – majoritatea rămăseseră probabil în încăperile lor, odihnindu-se după călătorie – numai că ea ajunsese de-acum la capătul răbdării, căci toate întrebările pe care nu le putea rosti i se învălmășeau în minte. Pe chip, însă, nu i se vedea nimic.
Ușa interioară se deschise și apăru Leane, dar fără toiagul său împodobit cu modele aurii. Păstrătoarea Cronicilor era înaltă cam cât un bărbat, zveltă și grațioasă ca o creangă de salcie, frumoasă încă, având pielea arămie și părul închis la culoare, tuns scurt. În loc de șal, ea purta o etolă albastră, lată cam cât un braț, pentru că, deși lua parte la Marele Divan, se afla acolo ca Păstrătoare, nu pentru a-și reprezenta Ajah.
— Iată-te, îi spuse ea, vioaie, lui Moiraine, apoi făcu un semn către ușa din spatele său. Vino, Soră, Suprema Înscăunată te așteaptă.
Vorbea pe un ton foarte firesc, cu un glas repezit, deformând ușor cuvintele. Așa făcea întotdeauna, fie că era supărată, veselă sau nerăbdătoare. În timp ce o urma, Moiraine se întreba ce simțea Leane în acel moment. Păstrătoarea trase ușa în urma lor, iar aceasta se închise cu un zgomot care-i amintea celeilalte de ușa unei temnițe.
Suprema Înscăunată, în persoană, ședea în spatele unei mese late, așezată la mijlocul covorului care acoperea podeaua, iar pe masă se afla un cub de aur frumos șlefuit, cam cât un cufăr de călătorie, împodobit cu modele complicate din argint. Masa era solidă, cu picioare groase, dar părea să se aplece sub povara pe care până și doi bărbați puternici de-abia ar fi izbutit s-o ridice.
La vederea sipetului, Moiraine reuși cu mare greutate să-și stăpânească tulburarea, care era cât pe ce să i se oglindească pe chip. Ultima oară când îl văzuse, obiectul era în siguranță, ferecat în tezaurul Seniorului Agelmar. Aflând de sosirea Supremei Înscăunate, plănuise să-i povestească ea însăși despre asta. Faptul că Suprema pusese deja stăpânire pe el nu era ceva prea important, ci oarecum îngrijorător. Moiraine se vedea în primejdia de a fi depășită de evenimente. Ea făcu o reverență adâncă și rosti solemn:
— Cum m-ai chemat, Maică, am venit pe dată.
Suprema întinse mâna, iar Moiraine sărută inelul cu Marele Șarpe, care nu se deosebea cu nimic de cele purtate de alte Aes Sedai. Ridicându-se, ea continuă pe un ton ceva mai firesc, deși nu mult mai călduros, căci simțea prezența Păstrătoarei, aflată în spatele ei, lângă ușă.
— Sper că ai călătorit bine, Maică.
Suprema era din Tear, și se născuse într-o familie umilă de pescari, nu în vreo mare Casă. Numele ei era Siuan Sanche, deși foarte puțini îl mai rostiseră sau se mai gândiseră vreodată la el, în cei zece ani scurși de când fusese aleasă din rândul Marelui Divan. Era Suprema Înscăunată – și asta spunea tot. Etola lată pe care o avea pe umeri era brodată în dungi de culorile celor șapte Ajah: Suprema făcea parte din toate și în același timp din nici una. Nu era prea înaltă și nici prea frumoasă – arătoasă ar fi fost o descriere mai bună, dar pe chipul său se vedea tăria care fusese acolo dintotdeauna, încă dinainte de alegerea sa, tăria unei fete care izbutise să supraviețuiască pe străzile din Maule, districtul în care se afla portul din Tear, iar privirea sa limpede și albastră îi făcuse pe mulți regi și regine, și chiar pe Maestrul Căpitan al Copiilor Luminii, să-și plece ochii. În momentul acela, însă, avea o privire obosită, și gura încordată.
— Am chemat vânturile ca să călătorim mai repede pe apele râului Erinin, Fiică, ba chiar am făcut și curenții să ne slujească, răspunse Suprema, cu un glas adânc și trist. Am văzut potopul pe care l-am provocat în satele înșirate pe malul apei, și numai Lumina știe ce urmări o să aibă isprava noastră asupra vremii. Probabil că nimeni n-o să ne mai iubească după pagubele pe care le-am provocat și recoltele pe care e posibil să le fi distrus cu totul. Și asta numai ca să ajungem aici cât mai repede.
Privirile îi căzură pe cubul de aur, frumos împodobit; ridică brațul pe jumătate, ca și cum ar fi vrut să-l atingă. Totuși, când vorbi din nou, nu se referi la el, ci la cu totul altceva.
— Elaida a venit în Tar Valon, Fiică. A sosit împreună cu Gawyn și Elayne.
Moiraine era conștientă de Leane, care stătea deoparte, tăcută ca întotdeauna în prezența Supremei Înscăunate, dar mereu la pândă, cu urechile ciulite.
— Mă uimește, Maică, răspunse ea cu multă grijă. Nu-i momentul potrivit ca Morgase să rămână fără sfatul unei Aes Sedai.
Morgase era una dintre puținele capete încoronate care recunoșteau pe față că aveau la Curte femei Aes Sedai care să le ajute să conducă. Aproape peste tot era așa, numai că nu erau mulți cei care o spuneau deschis.
— Elaida a insistat, Fiică, iar Morgase, chiar așa regină cum e, nu poate să-i țină piept și să se opună voinței ei. Oricum, poate că de data asta nici n-a vrut s-o facă. Elayne e înzestrată. Mult mai înzestrată decât cele pe care le-am văzut în ultima vreme. Face deja progrese. Surorile Roșii nu-și mai încap în piele de mândrie. Nu cred că fata gândește ca ele, dar e tânără și n-avem nici o siguranță. Chiar dacă nu reușesc s-o convingă, nici nu prea contează. E posibil ca Elayne să devină cea mai puternică Aes Sedai care s-a văzut într-o mie de ani, iar Ajah care a descoperit-o este cea Roșie. Datorită fetei, au câștigat deja multă influență în Marele Divan.
— Maică, aici, în Fal Dara, sunt două tinere care au sosit împreună cu mine, zise Moiraine. Ambele se trag din Ținutul celor Două Râuri, unde sângele din Manetheren este încă puternic, deși ele nici măcar nu-și mai amintesc că a existat cândva un regat cu numele ăsta. Străvechiul sânge cântă, Maică, iar acolo glasul său este foarte puternic. Egwene, o fată de la țară, este cel puțin la fel de înzestrată ca Elayne. Am văzut-o pe Domnița-Moștenitoare și știu. Cât despre cealaltă, Nynaeve, ea a fost Meștereasă în satul lor, deși e încă foarte tânără. Faptul că femeile din sat au ales-o, chiar și așa, e grăitor. Odată ce va ajunge să stăpânească lucrurile pe care acum le face fără să știe, va deveni una din cele mai puternice femei din Tar Valon. Prin învățătură, va ajunge să ardă ca o vâlvătaie, pe lângă care Elayne și Egwene vor fi numai niște lumânărele. Și e cu neputință ca vreuna dintre acestea două să aleagă Roșul. Bărbații le distrează, uneori le scot din sărite, dar le plac cu adevărat. Cu ajutorul lor, o să putem ține piept influenței pe care Ajah Roșie o deține în cadrul Marelui Divan.
Suprema dădu din cap, ca și cum nimic nu avea nici cea mai mică importanță. Moiraine ridică uimită din sprâncene, apoi își dădu seama și-și șterse orice urmă de emoție de pe chip. Acestea erau principalele motive de îngrijorare discutate la întrunirile Divanului: mai întâi că, an după an, se părea că se găseau din ce în ce mai puține fete care puteau fi instruite pentru a conduce Puterea, apoi că acelea care puteau ajunge cu adevărat departe erau încă și mai rare. Faptul că numărul și puterile lor scădeau era și mai rău decât teama acelora care încă dădeau vina pe Aes Sedai pentru Frângerea Lumii, decât ura cu care le priveau Copiii Luminii, chiar și decât lucrăturile Iscoadelor Celui întunecat. Coridoarele din Turnul Alb, odinioară pline de lume, erau aproape pustii. Ceea ce se putea realiza cândva cu ajutorul Puterii, cu mare ușurință, devenise foarte complicat, dacă nu chiar cu neputință de înfăptuit.