— N-avem nimic de făcut aici. Afară! Toată lumea!
Rand plecă împreună cu ceilalți. Ingtar pipăi vestonul lui Rand.
— Ce-i asta? Te-ai hotărât să muncești la grajduri?
— E o poveste lungă, spuse Rand. Prea lungă ca să ți-o spun acum. Poate alta dată.
„Poate niciodată, dacă am noroc. Poate izbutesc să scap, cu tot vacarmul ăsta. Nu, nu pot. Trebuie să aștept să se facă bine Egwene. Și Mat. Lumină, ce se va întâmpla cu el acum, când nu mai are pumnalul?”
— Probabil că Seniorul Agelmar a dublat paza la toate porțile.
— A triplat-o, spuse Ingtar, satisfăcut. Nimeni nu poate trece de porți, nici dintr-o parte, nici din cealaltă. De îndată ce Seniorul Agelmar a auzit ce s-a întâmplat, a poruncit ca nimeni să nu mai fie lăsat să părăsească fortăreața fără voia lui.
„De îndată ce a auzit?”
— Dar mai înainte, Ingtar? Ce-a fost cu porunca de mai înainte, de a nu lăsa pe nimeni să iasă?
— Porunca de mai înainte? Ce poruncă? Rand, fortăreața a fost închisă doar când Seniorul Agelmar a auzit de asta. Cineva ți-a spus prostii.
Rand clătină încet din cap. Nici Ragan, nici Tema n-ar fi născocit așa ceva. Și chiar dacă porunca ar fi fost dată de Suprema Înscăunată, Ingtar ar fi trebuit să știe. „Deci cine? Și cum?” Se uită pieziș la Ingtar, întrebându-se dacă nu cumva Shienaranul mințea. „Chiar ai înnebunit dacă ai ajuns să-l bănuiești pe Ingtar.”
Erau acum în camera paznicilor. Luaseră capetele paznicilor și rămășițele lor, dar acolo unde fuseseră mai rămăseseră pete roșii pe masă și dâre umede pe paie. Erau și două femei Aes Sedai acolo, cu chipuri blajine, înveșmântate în șaluri cu ciucuri cafenii, care cercetau cuvintele mâzgălite pe pereți, fără să le pese că fustele atingeau paiele. Fiecare avea o călimară de cerneală agățată la cingătoare și scriau ceva cu tocul într-o cărticică. Nici nu se uitară la oamenii care treceau printre ele.
— Uite, Verin, spuse una dintre ele, arătând spre o bucată de piatră acoperită cu scriere trolocă. Asta pare interesant.
Cealaltă se grăbi să se apropie, pătându-și fusta cu sânge.
— Da, văd. Mult mai bine scris decât restul. Nu un troloc. Foarte interesant.
Începu să scrie în cărticică, ridicând des privirea, ca să citească literele colțuroase de pe perete.
Rand se repezi afară. Chiar dacă nu ar fi fost femei Aes Sedai, tot nu ar fi vrut să rămână în aceeași încăpere cu cineva care era de părere că este „interesant” să citești cuvinte troloce scrise cu sânge de om.
Ingtar și oamenii lui merseră mai departe, la treburile lor. Rand mai pierdu puțin vremea pe acolo, întrebându-se încotro să o apuce. Nu era prea ușor să se întoarcă în apartamentele femeilor fără Egwene. „Lumină, dă să se facă bine. Moiraine a spus că o să se facă bine.”
Lan dădu peste el înainte să ajungă la primele trepte care duceau sus.
— Poți să te întorci în camera ta dacă vrei, păstorule. Moiraine ți-a luat lucrurile din camera lui Egwene și le-a dus la tine.
— De unde știa?…
— Moiraine știe multe lucruri, păstorule. Ar fi trebuit să înțelegi asta până acum. Mai bine ai avea grijă de tine. Toate femeile vorbesc despre cum alergai pe coridoare, agitându-ți sabia. Mai spun ca te uitai ținta la Amyrlin, de parcă vroiai s-o silești să-și plece privirea.
— Lumină! Îmi pare rău că sunt mânioase, Lan, dar am fost poftit înăuntru. Și când am auzit alarma… arde-m-ar, Egwene era aici jos!
Lan își țuguie buzele, gânditor; era singura expresie de pe chipul său.
— Nu sunt întocmai mânioase. Doar că cele mai multe cred că e nevoie de o mână de fier ca să te mai liniștească puțin. Sunt mai degrabă fascinate. Până și Domnița Amalisa tot pune întrebări despre tine. Unele dintre ele încep să dea crezare poveștilor servitorilor. Cred ca ești un prinț deghizat, păstorule. Nu e un lucru rău. E o vorbă aici, în Ținuturile de la Hotar: „Mai bine ai o femeie de partea ta decât zece bărbați”. După felul în care vorbesc între ele, se pare că încearcă să hotărască a cui fiică este îndeajuns de puternică pentru a-ți ține piept. Dacă n-ai grijă, păstorule, o să te trezești însurat cu o fată din Shienar înainte să îți dai seama ce ți se întâmplă.
Izbucni pe neașteptate în râs; era ciudat, de parcă ar fi râs o piatră.
— Să alergi pe coridoare, prin apartamentele femeilor, în toiul nopții, îmbrăcat într-un veston de lucrător și agitând o sabie. Dacă n-or să pună să te biciuiască, cel puțin or să vorbească despre tine ani buni de aici înainte. N-au mai văzut niciodată un bărbat atât de ciudat ca tine. Indiferent ce nevastă ți-ar alege, probabil că în zece ani o să facă din tine șeful propriei tale Case, ba o să și crezi că nu e decât meritul tău. Păcat că trebuie să pleci.
Rand, care se uitase cu gura căscată la Străjer, mormăi:
— Am încercat. Porțile sunt păzite și nimeni nu poate pleca. Am încercat când era încă zi. Nici măcar n-am izbutit să-l scot pe Roșcat din grajd.
— Acum nu mai are importanță. Moiraine m-a trimis să-ți spun că poți pleca oricând. Chiar și acum, dacă vrei. Moiraine l-a convins pe Agelmar să-ți dea voie.
— De ce acum și nu mai devreme? De ce n-am putut pleca mai devreme? Ea a fost cea care a poruncit să se închidă porțile? Ingtar spunea că până astă-seară n-a știut nimic de nici o poruncă de a nu lăsa pe nimeni să iasă.
Lui Rand i se păru că Străjerul era tulburat, dar acesta nu spuse decât:
— Când îți dă cineva un cal, păstorule, nu te plânge că nu e destul de iute.
— Și Egwene? Și Mat? Sunt bine? Nu pot pleca până nu știu că sunt teferi.
— Fata e bine. O să se trezească dimineață și probabil că nici n-o să-și aducă aminte ce s-a petrecut. Așa se întâmplă cu loviturile la cap.
— Și Mat?
— Tu hotărăști, păstorule. Poți pleca acum, sau mâine, sau peste o săptămână. Tu hotărăști.
Se îndepărtă, lăsându-l pe Rand pe coridor, jos, sub fortăreața Fal Dara.
7
Sângele sânge cheamă
În timp ce targa pe care se afla întins Mat părăsea încăperile Supremei Înscăunate, Moiraine înfășură cu grijă angrealul – o statuetă mică, întunecată de vreme, înfățișând o femeie înveșmântată într-o robă largă – într-o bucată de mătase, și îl puse la loc în punga sa de piele. A munci împreună cu alte Aes Sedai, a-și uni înzestrările, a conduce cursul Puterii Supreme către un unic scop era ceva extrem de istovitor până și în cele mai favorabile împrejurări, chiar și cu ajutorul unui angreal, dar a munci toata noaptea, fără pic de somn, nu era o împrejurare favorabilă. Și ceea ce-i făcuseră băiatului nu fusese ușor.
Leane îi grăbi pe purtătorii tărgii, cu niște gesturi aprige și câteva vorbe aspre. Cei doi bărbați își tot lăsau capetele în jos, tulburați la gândul de a se afla printre atât de multe Aes Sedai în același timp, una dintre ele fiind chiar Suprema. Unde mai pui că femeile mânuiseră și Puterea. Cei doi așteptaseră pe coridor, stând pe vine și sprijiniți de zid, până ce treaba fusese terminată, iar acum erau nerăbdători să plece din încăperile femeilor. Mat stătea culcat, cu ochii închiși și alb la față, dar pieptul i se ridica și cobora ritmic, semn că era cufundat într-un somn adânc.
„Oare după asta ce se va întâmpla?” se întrebă Moiraine. „Acum, că nu mai avem Cornul, el nu mai este necesar, și totuși…”
Ușa se închise în spatele lui Leane și a purtătorilor tărgii, iar Suprema trase aer în piept adânc și tremurat.