— Neplăcută treabă. Tare neplăcută, spuse ea, cu chipul netulburat și frecându-și mâinile de parcă ar fi vrut să le spele.
— Însă foarte interesantă, spuse Verin, cea de-a patra Aes Sedai pe care Suprema o alesese pentru a le ajuta. Mare păcat că nu mai avem… că nu mai am, adică… pumnalul, pentru ca Tămăduirea să fie completă. În ciuda a ceea ce-am făcut în noaptea asta, băiatul nu va mai trăi mult. Câteva luni, poate, în cel mai bun caz.
Cele trei femei erau singure în încăperile Supremei. Dincolo de zidurile străpunse de deschizăturile înalte și înguste se vedeau zorii revărsându-se pe cer.
— Da, însă acum va avea măcar răgazul acelor câtorva luni, spuse cu voce grava Moiraine. Iar dacă pumnalul poate fi redobândit, mai este încă vreme pentru a rupe legătura. „Dacă poate fi redobândit. Da, firește.”
— Mai este, așa-i, încuviință Verin.
Era o femeie micuța și plinuță, cu chipul colțuros; în ciuda faptului că nu i se putea citi vârsta, la fel ca oricărei Aes Sedai, avea câteva fire cărunte. Era singurul semn, dar pentru o Aes Sedai asta însemna că era, într-adevăr, foarte bătrână. Cu toate acestea, glasul nu îi tremura, iar obrajii îi erau încă netezi.
— Și totuși, băiatul a rămas legat de pumnal pentru multă vreme, iar un asemenea lucru nu trebuie uitat. Și legătura va continua, fie că arma va fi sau nu găsită. Ar putea deja să fi fost preschimbat și cu neputință de Tămăduit, chiar dacă nu mai există primejdia ca să fie molipsiți și alții. Un lucru atât de neînsemnat, acel pumnal, reflectă Verin, și totuși are darul de a-i afecta pe toți cei care-l poartă mai multă vreme. Iar purtătorul, la rândul său, îi va îmbolnăvi pe cei cu care se întâlnește, și așa mai departe, iar ura și neîncrederea care au distrus Shadar Logoth și au făcut ca fiecare bărbat și fiecare femeie să ridice brațul împotriva celorlalți vor bântui iarăși lumea. Mă întreb cât de mulți oameni pot fi atinși de nebunie într-o perioadă dinainte stabilită – să zicem, un an. Ar trebui să fie cu putință de calculat cu o aproximare cât de cât corectă.
Moiraine o privi pe sora sa Brună, fără să lase ca gândurile să i se oglindească pe chip. „Iată-ne confruntate cu încă o primejdie, iar dacă stai s-o asculți pe ea, s-ar zice că e vorba de o enigmă întâlnită în paginile unei cărți. Pe Lumină, chiar că Brunele nu sunt câtuși de puțin conștiente în ce lume trăiesc.”
— Atunci, Soră, înseamnă că pumnalul trebuie găsit. Agelmar e pe cale de a trimite oameni care să-i urmărească pe cei care-au luat Cornul și i-au ucis vasalii, adică tocmai pe cei care-au furat și pumnalul. Cele două se află în același loc.
Verin încuviință din cap, dar se și încruntă.
— Și chiar dacă ar fi găsit, cine-l poate aduce înapoi, în siguranță? Cine-l atinge e în primejdie de a se spurca, dacă îl poartă multă vreme. Poate să-l închidă într-un cufăr, bine legat și apărat, dar chiar și așa, cei aflați în apropiere pentru mai multă vreme ar fi în primejdie. Iar fără să avem pumnalul, pentru a-l cerceta, nu putem ști cu siguranță cum și cât de mult trebuie protejat cel trimis în această misiune. Dar dumneata, Moiraine, l-ai văzut… ba încă ai și avut de-a face cu el, îndeajuns de mult pentru ca tânărul să scape cu viață, după ce-l luase cu sine, și pentru a-l împiedica să-i îmbolnăvească pe alții. Probabil că știi îndeajuns de bine cât este de puternică influența lui.
— Există cineva, răspunse Moiraine, care poate aduce pumnalul înapoi fără să fie vătămat. Unul care, cu ajutorul nostru, este cât se poate de bine aparat de spurcăciune și adăpostit. Mat Cauthon.
— Da, firește, încuviință Suprema. El o poate face. Dacă mai are suficient de mult de trăit. Numai Lumina știe cât de departe vor ajunge tâlharii, înainte ca oamenii lui Agelmar să-i găsească. Și dacă băiatul moare… iar pumnalul rămâne atâta vreme neferecat… iată încă un lucru care trebuie să ne îngrijoreze, continuă ea, frecându-se obosită la ochi. Cred că trebuie să-l găsim și pe acest Padan Fain. Ce anume face ca această Iscoadă să fie atât de importantă, pentru ca dușmanii să riște atât de mult numai pentru a-l salva? Ar fi fost mult mai ușor pentru ei să fure numai Cornul. A pătrunde în fortăreață este la fel de primejdios ca a înfrunta viforul iernii pe Marea Furtunilor, și totuși ei au zăbovit îndeajuns de mult pentru a-l mai elibera și pe Fain. Și dacă Pândarii îl cred atât de important…
Suprema se opri, iar Moiraine își dădu seama că se întreba dacă într-adevăr poruncile veneau numai de la Myrddraali.
— … Atunci și noi trebuie să gândim la fel, sfârși Siuan.
— Trebuie găsit, încuviință Moiraine, nădăjduind că nu lăsa să se vadă nici un pic din tulburarea și nerăbdarea care-o cuprinseseră, dar probabil că va fi acolo unde se afla și Cornul.
— Cum spui, Fiica mea, îngână Suprema, ducându-și mâna la gură pentru a-și înăbuși un căscat. Și acum te rog să ne ierți, Verin. Mai am câteva cuvinte să-i spun lui Moiraine, apoi trebuie să dorm un pic. Probabil că Agelmar va insista să ne ospăteze diseară, de vreme ce seara trecută a pierdut prilejul. Ajutorul tău a fost neprețuit, Fiică. Te rog să nu uiți că nimeni nu trebuie să afle nimic despre rănile băiatului. Sunt câteva printre Surorile tale care vor vedea în asta o lucrătură a Umbrei, când de fapt este un obiect făurit în întregime de mâna omului.
Nici nu mai era nevoie să amintească de Ajah Roșie. Iar Moiraine se gândi că, poate, Roșiile nu mai erau singurele de care trebuia să se ferească.
— Firește, Maică, n-am să suflu o vorbă, spuse Verin, cu o reverență, dar nu porni spre ușă. Dar cred că trebuie să vezi și asta, fără întârziere.
Și scoase la iveală un carnețel legat în piele moale, brună, pe care-l purta la cingătoare.
— Este ceea ce stătea scris pe pereții temniței. Traducerea nu a fost prea grea. În mare parte era ceea ce ne așteptam să fie – numai blasfemii și laude deșarte. S-ar zice că asta-i cam tot ce știu trolocii. Mai era, însă, și altceva – ceva scris de o mână mai sigură: poate o Iscoadă ceva mai școlită, sau un Myrddraal. Ar putea să fie numai vorbe goale, dar aduce cu un poem sau un descântec și sună ca o profeție. Nu știm mare lucru despre profețiile Umbrei, Maică.
Suprema șovăi numai o clipă, apoi încuviință. Profețiile Umbrei, ale Întunericului, se dovedeau adeseori, din păcate, la fel de adevărate ca și cele venite din Lumină.
— Citește-mi.
Verin răsfoi paginile, apoi își drese vocea și începu, cu glas liniștit și egaclass="underline"