La început, dansară fără să-şi vorbească. Deschise vorba Fuiorescu. Ai fi zis că, din politeţe, se simte obligat să debiteze partenerei lui câteva banalităţi de rigoare.
- Te-ai turtit rău de tot, îl mustră Mica după ce Fuiorescu o readuse la masă.
- Aşa crezi tu!.. Dacă beau acum o cafea, am să mă simt exact ca şi când aş fi dormit o noapte întreagă. Tu ce bei? Încă un coniac sau tot o cafea?
- În nici un caz coniac. O cafea.
- Halal de el!
- Halal de cine?
- De partenerul tău. N-are complexe. Eu când oi ajunge la anii lui, nici n-am să îndrăznesc să mă uit în ochii unei fete de vârsta ta, necum s-o invit la dans.
Mica însă nu-i răspunse. Acum îl asculta numai cu o ureche. Oricât se străduia ea să nu se cunoască, Ducu îşi dădu seama că era preocupată de ceva.
Pentru Ducu acuma era clar. Îi ceruse s-o lase să danseze cu altcineva nu fiindcă fusese convinsă că el se "cherchelise", ci fiindcă îl descoperise în local pe Fuiorescu. Ştiind că el va veni s-o invite la dans, pregătise terenul. Va să zică, Mica era în legătură cu Fuiorescu. Era şi ea o verigă din lanţ. Ehei, când avea să afle Bogdan, sigur că va fi obligat să-şi scoată pălăria. Dar, întrucât ideea cu "Rekord"-ul a fost a lui Bogdan, de fapt el este obligat să-şi scoată pălăria în faţa acestuia.
Ceva ar fi vrut să ştie - cu certitudine Ducu: dacă Fuiorescu şi Mica îşi dăduseră întâlnire la bar, sau Fuiorescu venise s-o caute din proprie iniţiativă. Îi venea greu să creadă că Mica îi ceruse s-o ducă la local, fiindcă aici urma să-l întâlnească pe Fuiorescu. Mai întâi, fiindcă nu ea propusese barul acela, ci el. Al doilea, până a nu-şi face apariţia Fuiorescu, Mica aproape că nu privise la celelalte mese. Pe de altă parte, dacă cei doi s-ar fi înţeles în prealabil să se vadă la bar, nu i-ar fi cerut, tocmai ea, să nu permită altcuiva s-o invite la dans.
Fusese o întâlnire întâmplătoare? Dar nici această presupunere nu se susţinea în întregime. Fuiorescu nu era un obişnuit al barurilor. Intrase pentru prima dată în noaptea aceasta, din simplă curiozitate? Foarte bine. Dar descoperind-o pe Mica acolo în compania altuia, în mod normal n-ar fi trebuit s-o invite la dans. Chiar dacă nu ştia precis, dar în orice caz trebuia să presupună că ea se găsea acolo probabil din ordinul altcuiva, de care asculta şi Fuiorescu, în cazul când nu el era "şeful". Şi dacă, totuşi, cunoscând acest lucru, o invitase la dans, ce altceva putea să însemne decât că avusese să-i facă o comunicare importantă, de care ea trebuia neapărat şi urgent să ia cunoştinţă? Pe urmă, dacă ei se cunoşteau, dacă Mica primea dispoziţii de la Fuiorescu - sau poate Fuiorescu de la ea? - atunci cum se face că Fuiorescu nu se mai întâlnise niciodată până acuma cu Mica?
Gândurile acestea îi treceau prin minte, în timp ce îşi bea cafeaua. Între timp, Fuiorescu plecase.
- Ce-ar fi să plecăm? propuse Mica.
- Să mergem, măi fată, dacă nu-ţi mai place aici. Te conduc acasă.
***
Mătuşa Sabina le umpluse farfuriile cu jumări de ouă Şi încărcase masa cu alte farfurii şi farfurioare cu unt, brânză, măsline, dulceaţă şi gem făcute de mâna ei.
Ducu şi Bogdan începură să înfulece de zor. Aveau amândoi ochii cârpiţi de somn, fiindcă abia apucaseră să fure câteva ore de somn în noaptea ce abia se sfârşise. Bogdan se întorsese din provincie târziu, după miezul nopţii, şi călătoria cu maşina îl obosise din cale afară. Cât priveşte pe Ducu, acesta ajunsese acasă şi mai târziu, fiindcă Micăi, după ce o condusese până în faţa casei cu maşina, îi venise chef să se plimbe pe jos, pentru că, motivase ea, noaptea era splendidă.
După ce Ducu îi povesti lui Bogdan în ce fel îşi petrecuse seara cu Mica, acesta, trosnindu-şi degetele, după obicei, se bucură ca un copil.
- Va să zică, dacă nu-i spuneam povestea cu "Rekord"-ul, nu ieşea nimic.
- Mda! Se pare că din clipa aceea a început s-o intereseze persoana mea. Ai avut o idee grozavă.
- Înseamnă că are nevoie de un tip cu maşină. La ce i-o fi trebuind?
- Nu cred că numai acesta a fost motivul. Cum e dată dracului de frumoasă, nimic mai uşor pentru ea decât să găsească unul care are maşină. Măcar o râşniţă de "Trabant".
- Dar atunci?
- Nu i-ai spus că numai eu l-am cunoscut pe Florea Bombonică, cu mulţi ani înainte?
- I-am spus.
- Ăsta-i al doilea motiv pentru care am început s-o interesez. Dar mai este un motiv care a determinat-o să-i devin agreabil. I-am spus că lucrez la Ministerul Afacerilor Externe şi că sunt şeful arhivei. Ei, ce zici? Îţi scoţi sau nu pălăria?
- Mi-o scot, Ducule. Ai avut un fler grozav.
- Zi mai bine inspiraţie. Să ştii, măi băiete, că are dreptate şeful când spune că nu numai poeţii au nevoie de inspiraţie, dar şi lucrătorii Securităţii statului.
- Bătrâne, eu cred că asta a fost nada cu care ai dat-o gata. Ce şi-o fi zis ea? Ce mai pleaşcă! Dacă îl recrutez pe ăsta, prin el avem acces la arhiva Ministerului de Externe. Mină de aur, nu alta. Şi cum e ea frumoasă - ce mai: Brigitte Bardot de pe malul Dâmboviţei! - iar tu un craidon trecut de prima tinereţe, floare la ureche pentru ea, să te facă să joci cum îţi va cânta.
- Va să zică, după părerea ta, are de gând să mă racoleze?
- De ce nu? Cum e ea frumoasă, în cazul când nu ne înşelăm, şi lucrează într-adevăr pentru Fuiorescu, nu ar fi de loc de mirare dacă în cadrul reţelei ea are rolul de agentă de recrutare.
- În cazul acesta, măi băiete, află că am mai avut o idee inspirată.
Şi îi istorisi discuţia pe care o avusese în legătură cu cocoşeii.
- Tăticule, gata! Cum de ţi-a dat prin minte să-i spui că dacă puneai mâna pe cocoşei i-ai fi schimbat în străinătate? A fost o idee grozavă!..
- Nu zic nu! Am avut o bună inspiraţie. Dar nu e vorba numai despre Mica. Toată povestea asta - cel puţin pentru mine - mi se pare cumva deosebită.
- Ce naiba găseşti deosebit, bătrâne?
- Până la proba contrarie, cu alte cuvinte până se vor limpezi cât de cât apele ca să putem măcar întrezări şi pietrele de la fund, hai să-i băgăm pe toţi în aceeaşi oală. Mai întâi, pe Fuiorescu. Pe urmă, pe aşa-zisul Chivu Boraş, pe Marcel Koruz surdomutul, pe răposatul Reinhardt Klausner, alias Florea Bombonică, pe Aspasia, pe Mica.
- Exact! Şase.
- Sunt două săptămâni de când avem aceste fire în mână. Ei bine, ai putea să-mi spui ce urmăresc în definitiv lepădăturile astea?
- Deocamdată e destul de greu să-ţi faci o părere.
- În alte împrejurări, chiar şi atunci când dăm numai de un singur fir, ştim sau bănuim ce urmăresc, fie că e vorba de un secret care priveşte industria noastră, apărarea ţării şi aşa mai departe. Dar ăştia ce urmăresc? Cunoaştem şase indivizi care presupunem că nu stau cu mâinile în sân, dar până acuma nu ştim ce obiectiv urmăresc. Am sau n-am dreptate?
- Ai!
- Atunci, dacă tu nu eşti în stare, nici eu şi, pe cât se pare, nici şeful, nu înseamnă că afacerea aceasta este puţin altfel?
- Că urmăresc un altfel de obiectiv decât cele urmărite în mod obişnuit de agenţi.
- Vezi, nici asta nu aş putea afirma sută la sută. Sau, dacă vrei, aş putea spune: Da, şi asta urmăresc. Adică, un obiectiv mai puţin obişnuit.