- E cam nebulos raţionamentul ăsta al tău, bunicule.
- De acord! Dar tocmai în aceasta constă partea ciudată. Cu toate că am sucit şi pe o parte şi pe alta cunoscutele problemei, nu izbutesc, fir-ar al dracului, ca ea să devină mai puţin nebuloasă, să-i găsesc dezlegarea.
- Ce-ar fi, măi Ducule, dacă i-am lua la întrebări?
- Am face o greşeală, Bogdane. Cine ne-ar ajuta să dezlegăm şarada? Koruz? Poate Mica? Ăştia sunt, sigur, a cincea roată la căruţă.
- Dar Fuiorescu?
- Ăsta, da! Ăsta e un ţip mai mult decât suspect din punctul de vedere care ne interesează. Ăsta sigur că ştie ceva mai mult decât toţi ceilalţi la un loc. Mă întreb însă: Ce ştie, cât ştie? Şi dacă ştie ceva, e dispus să vorbească? Noi nu trebuie să pierdem din vedere că habar nu avem unde a dispărut Aspasia şi nici cine este şi ce învârteşte Chivu Boraş, care nu trebuie să ne intereseze în mai mică măsură decât cucoana aceasta. Nu ştim dacă vreunul dintre aceştia este amestecat în răpirea lui Sava Şutelcă, după cum, de asemenea, nu ştim nimic despre Champignon şi, cu atât mai puţin, despre acel Bernhard, de care a pomenit Reinhardt Klausner în ultimele sale clipe. Cu alte cuvinte, nu ştim nimic tocmai despre acela sau aceia care, după toate aparenţele, trage sau trag de sforile ce fac să se mişte marionetele: Fuiorescu, Mica, Koruz şi ceilalţi. Şi dacă aşa stau lucrurile, într-adevăr am proceda greşit dacă ne-am grăbi să-i arestăm tocmai pe aceia pe care îi vedem agitându-se, îndeplinind voinţa altora.
Bogdan oftă.
- N-avem încotro. Trebuie să mai aşteptăm.
Telefonul sună. Era colonelul Joldiş.
- Noutăţi sunt?
- Sunt, tovarăşe colonel.
- Bine! Ai să-mi raportezi mai târziu. Ţi-am trimis maşina. Într-un sfert de oră să fii la Comitetul Geologic. Ne întâlnim acolo. A dispărut o geologă.
- Căpitanul Tudoraşcu e la mine, tovarăşe colonel.
- Poţi să-l iei şi pe el.
Şi închise.
- Ce s-a mai întâmplat? întrebă Bogdan.
- A dispărut o geologă şi trebuie s-o găsim.
- Şi de ce noi? Miliţia atunci ce treabă are?
- Ce tot faci pe prostul, băiete! Dacă şeful a spus că trebuie s-o găsim noi, înseamnă că e o afacere care intră în competenţa noastră.
Îi primi profesorul Bîtlan, care părea tare mirat de vizita matinală.
- Tovarăşe profesor, suntem de la Miliţie şi vă deranjăm pentru a vă pune câteva întrebări.
- Cu ce vă pot fi de folos, tovarăşi?
- O echipă de geologi se află, în prezent, în munţii Vrancei. Am vrea să ne daţi câteva informaţii, mai întâi, în legătură cu scopul acelei "expediţii" - probabil că termenul nu este cel corespunzător - şi, în al doilea rând, ce ne puteţi spune despre geologa Tina Păduraru?
- Tovarăşe colonel, nu cred că informaţiile pe care le pot da vă vor putea fi de prea mare folos. Într-adevăr, în prezent, în Vrancea se efectuează unele prospecţiuni geologice, prevăzute în planul general de prospecţiuni pe anul în curs. Ele ne-reprezentând interes republican, sunt efectuate cu forţe locale, mai precis regionale. Tocmai de aceea despre geologa Tina Păduraru nu vă pot spune absolut nimic. Am auzit pentru prima dată de la dumneavoastră numele acesta.
În maşină, colonelul hotărî:
- N-am încotro, Mănăilă. Va trebui să te repezi până acolo.
- Tovarăşe colonel, trimiteţi-mă pe mine. Ducu a prins un fir şi lăsaţi-l să tragă de el.
Şi fără să mai aştepte încuviinţarea, Bogdan începu să raporteze colonelului cele ce cititorii au aflat din paginile anterioare.
- Ai avut o bună inspiraţie, Mănăilă, te felicit! Unde nu dă Dumnezeu să te racoleze! Dacă se va întâmpla aşa, înseamnă că vom pescui nu cu undiţa, ci cu năvodul cel mare. În cazul acesta va trebui să pleci dumneata, Tudoraşcule.
- Am înţeles, tovarăşe colonel. Dar, dacă îmi permiteţi, aş pune o întrebare! Dacă ne vom ocupa noi ori de câte ori dispare un cetăţean, ce naiba mai face atunci miliţia?
- În primul rând, nu ne ocupăm de toate dispariţiile, asta o ştii prea bine. Pe de altă parte, s-ar putea să faci un drum de pomană. Cu alte cuvinte, dispariţia geologei să nu prezinte nici un interes pentru noi. Dar, de când cu răpirea lui Şutelcă, scafandrul, trebuie să fim foarte atenţi atunci când se întâmpla să dispară cetăţeni cu meserii mai puţin obişnuite.
- Într-adevăr, tovarăşe colonel, afacerea va deveni palpitantă dacă voi constata că e cazul să ne ocupăm de dispariţia Tinei Păduraru. Un scafandru!.. O geologă!.. Zău că ar fi a-ntâia!
De la regiune, Bogdan îşi continuă drumul până la Vizantea, în Vrancea. Acolo îşi stabilise tabăra permanentă echipa de geologi condusă de geologul Dobre. Bogdan stătu de vorbă mai Întâi cu acesta.
- Când a dispărut tovarăşa Păduraru? fu prima întrebare pe care i-o puse.
- Sunt zece zile de atunci.
- Şi de ce aţi anunţat miliţia abia ieri?
- Fiindcă nu am avut motiv să mă alarmez. Să vă explic. Acum şapte sau opt zile Tina a primit o telegramă prin care era vestită că o rudă de a ei, soră sau verişoară, nu mai ţin bine minte, se căsătoreşte. Nu a manifestat dorinţa să se ducă la nuntă. Dacă mi-ar fi cerut, aş fi învoit-o, deşi ne-ar fi lipsit mult. Trebuie să ştiţi că tovarăşa Păduraru nu este geologă. A fost angajată ca secretară. Fiindcă se cere scriptologie, chiar într-o treabă ca a noastră. Pe urmă, mai e nevoie de multă alergătură, privind aprovizionarea, diferite aprobări şi aşa mai departe. De toate acestea s-a ocupat tovarăşa Păduraru. Vreau să mai adaug că am folosit-o şi în munca de prospectare, deşi nu are pregătirea necesară. Bineînţeles, într-unele treburi auxiliare. Dar să revin la cele ce spuneam. Primind telegrama, nu şi-a manifestat dorinţa să se ducă la nuntă. Vă închipuiţi mirarea mea când, două zile mai târziu, adică sâmbătă dimineaţa, mi s-a adus la cunoştinţă că a plecat în timpul nopţii.
- V-a lăsat vorbă prin cineva că pleacă la nuntă? întrebă Bogdan.
- Nu!
- Atunci ce v-a făcut să credeţi că s-a dus acolo?
- Dar era foarte normal să cred aşa ceva. Ce altceva aş fi putut crede?
- Nu pricep, tovarăşe geolog. Dumneavoastră numiţi "normal" un comportament cu totul... ireverenţios, ca să nu-l calific altfel. Tina Păduraru era angajată pe baza unui contract de muncă. Primea un salariu şi pentru salariul pe care îl primea era obligată să presteze muncă, un anumit număr de ore. Avea un şef, faţă de care răspundea. Şi deodată aşa, pe nepusă masă, îi vine chef să plece la nunta soră-si. Pleacă, în puterea nopţii, fără să ceară învoire, fără să anunţe pe cineva... Şi toate astea numiţi dumneavoastră comportament normal.
Geologul părea oarecum încurcat.
- Să vedeţi, tovarăşe căpitan. Tina Păduraru este o fire originală, o fire voluntară, cam prea voluntară.
- Ce legătură au toate acestea cu obligaţiile elementare ale fiecărui salariat, chiar şi ale acelora foarte, foarte originali?
Geologul se foi un pic pe scaunul său pliant înainte de a răspunde.
- Aveţi perfectă dreptate. Dar vă rog să mă credeţi. Plecarea inopinată şi ireverenţioasă a Tinei Păduraru nu a constituit motiv de nelinişte tocmai fiindcă îi cunoşteam firea voluntară.
- Îmi pare rău că trebuie să insist, dar este absolut necesar. De aceea, vă întreb. Purtarea... ireverenţioasă a Tinei Păduraru se datoreşte numai firii sale voluntare? Îmi permit să vă atrag atenţia că, în interesul dumneavoastră, sunteţi obligat să-mi daţi un răspuns cinstit.