- Trebuie s-o deschidem. Nu avem încotro. E în interesul chiriaşei dumneavoastră.
- Desigur!.. Desigur!..
Telegrama conţinea următorul text:
Problema trimisă este parţial greşită. Verificaţi mutările:
Ra3;. Pa8; Nd5;. Cf7; Db5; Th4; Ra3; Pd5
Profesor Nedelcu
Bogdan băgă telegrama în buzunar.
- Ce spune? se interesă bătrâna.
- O problemă de şah trimisă de la Bucureşti de un profesor pe nume Nedelcu. Numele acesta vă spune ceva?
- Profesor Nedelcu? Nu! Aud acum, pentru, prima dată, numele acesta.
- Spuneţi-mi, chiriaşa dumneavoastră primea des telegrame?
- De când s-a mutat, una singură.
- Dar scrisori?
- Nici una.
- Telegrama, deocamdată, rămâne la mine. Am să v-o restitui mai târziu. Dacă se înapoiază domnişoara, sau dacă o caută cineva, anunţaţi-mă la telefonul pe care vi l-am lăsat.
- Nici o grijă, tovarăşe.
În camera ce-i fusese destinată, Bogdan stătea pe, un fotoliu larg şi moale. În faţa sa, pe o măsuţă joasă, se afla textul descifrat al telegramei:
Ra3; Pa8; Nd5; Cf7; Db5; Th4; Ra3; Pd5
C iuper că
Privea textul descifrat şi se străduia să înţeleagă care era adevărata sa semnificaţie. Ipoteze se puteau face multe, nu una. De pildă, nu era exclus că "profesorul Nedelcu" îi reproşa inexactitatea unei informaţii de care acesta avea neapărat nevoie. Sau că, de fapt, cuvântul ciupercă reprezenta o supra-cifrare. Dar în acest caz, cu ce fel de cheie se putea citi cuvântul supracifrat?
Ciupercă!
"Lua-le-ar naiba de ciuperci. Deşi nu-mi plac în nici un fel, nici măcar "á la grec", într-una numai de ele am parte!"
...Şi dintr-o dată îşi aminti de Reinhardt Klausner, de ultimele lui cuvinte. Nu pomenise el de Champignon?
"Oare "profesorul" nu se referă la acelaşi Champignon(6) la care îi trimisese Reinhardt Klausner? Oare nu trebuie să înţeleg că "profesorul" îi cere Tinei Păduraru să obţină noi informaţii despre Champignon - Ciupercă - întrucât cele anterioare fuseseră total sau parţial eronate? De la Reinhardt Klausner ştia că Champignon este un agent. Şi încă un adevărat tartor. Atunci despre "profesor" şi Tina Păduraru ce trebuie să credem? Că sunt oameni cinstiţi, eventual că sunt terorizaţi de acel oberspion şi, ca să scape de sub teroarea acestuia, încearcă să obţină despre el unele informaţii cu care, la rândul lor, să-l aibă la mână? Şi apoi, de ce "profesorul" îi cerea Tinei Păduraru să obţină noi informaţii despre Ciupercă, în timp ce o credea pe aceasta la Galaţi? Nu cumva reşedinţa Ciupercii este Galaţiul? Mai departe. Cine este acest "profesor" Nedelcu şi cum se face că el n-a aflat încă - deşi au trecut trei săptămâni - că Tina Păduraru nu mai este în oraş? De ce nu i-a comunicat ea că pleacă în munţi cu geologii? L-a urmat ea pe găgăuţul de geolog numai din slăbiciune pur femeiască, sau n-a făcut decât să se supună unui ordin? Pe urmă, cum a izbutit Tina asta să obţină despre Champignon unele informaţii - chiar eronate - în timp ce noi nu ştim despre el nimic altceva decât a binevoit să ne spună ticălosul de Reinhardt Klausner?
Fir-ar ale dracului de ciuperci! Când eram mic, puţin a lipsit să mor din cauza lor. Acuma nu mai am mult ca să înnebunesc din cauza durerilor de cap pe care mi le cauzează blestematul de Champignon. În orice caz, cel puţin deocamdată, înapoi la Bucureşti. Să văd ce pot afla la oficiul poştal despre "profesorul" Nedelcu. E el profesor cum sunt eu cosmonaut".
Se urcă în maşină şi se întoarse în capitală.
Primul drum îl făcu la oficiul poştal de unde fusese expediată telegrama. Se prezentă dirigintelui şi, declinându-şi calitatea de "miliţian", îşi exprimă dorinţa să stea de vorbă cu funcţionara căreia îi fusese prezentată telegrama. Întâmplarea făcu ca să fie de serviciu.
În biroul dirigintelui intră o fetişcană tânără, frumoasă şi foarte dezgheţată.
- M-aţi chemat, tovarăşe diriginte?
- Tovarăşul e de la miliţie şi ar vrea să-iţi pună unele întrebări în legătură cu o telegramă.
- Întrebaţi-mă, tovarăşe.
Bogdan îi puse dinainte blancheta.
- Textul acestei telegrame a fost prezentat la ghişeu în timp ce dumneavoastră eraţi de serviciu. Vă amintiţi?
- Din întâmplare, da!
- De ce numai din întâmplare?
- Fiindcă noi nu citim textele ce ne sunt prezentate. Numărăm în mod automat cuvintele, ca să socotim cât are de plată expeditorul.
- Şi ce anume v-a determinat să-l citiţi pe acesta?
- Expeditorul avea o cravată foarte frumoasă.
- Şi acesta poate fi un motiv?
- Staţi să vă explic. Avea o cravată foarte frumoasă, care s-ar fi potrivit de minune la costumul pe care şi-l face acum logodnicul meu. L-am întrebat de unde şi-a cumpărat-o şi el a fost atât de amabil să mă informeze. Zicea că a umblat mult până s-o găsească şi m-a sfătuit să mă grăbesc dacă vreau să cumpăr una la fel, fiindcă, după ştiinţa lui, stocul a fost epuizat şi nu mai există decât la un singur magazin, pe Magheru. În timp ce el îmi explica am citit, distrată, textul. Vă spun, dacă n-ar fi avut o cravată aşa de frumoasă, n-as fi fost în măsură să vă dau nici un fel de lămuriri.
"Să ştii, băiete, că e vorba de Fuiorescu", îşi spuse Bogdan. Apoi, tare:
- Cravata era cumva fistichie, excentrică?
- Nu! Dimpotrivă, o cravată foarte cuminte. Un fel de argintiu pe negru.
- Vreţi să mi-l descrieţi puţin? Sper că vă mai amintiţi cum arăta.
- Desigur. Era un bărbat cam la patruzeci de ani...
- Scuzaţi-mă! Poate vă înşelaţi asupra vârstei. Nu era mai în vârstă?
- Tovarăşe, dar cum vă închipuiţi că m-aş putea înşela asupra vârstei unui bărbat? protestă ea indignată.
- Scuzaţi-mă! Vă rog să continuaţi.
Şi în gând:
"Nu, nu-i Fuiorescu. Dar dacă nu-i el, atunci cine naiba e?"
În schimb, portretul schiţat de oficianta P.T.T. îi aminti de acela făcut de Cornel Baciu atunci când i se ceruse să-l descrie pe Chivu Boraş.
Când fata tăcu, Bogdan, în parte dezamăgit, întrebă mai mult din obişnuinţă.
- Altceva nu mai poţi spune, tovarăşă?
- Nimic. În afară de faptul că era un tip foarte insinuant. Vreau să spun că era tipul ce se pricepe să ţi se vâre sub piele. Dar cu mine nu i-a mers.
- Desigur! Dumneavoastră sunteţi logodită şi vă iubiţi logodnicul, de vreme ce vă preocupaţi până şi de alegerea celei mai potrivite cravate la costumul pe care şi-l face.
- Sper că nu vreţi să râdeţi de mine, tovarăşe.
- Se poate? Dimpotrivă, îl invidiez pe logodnicul dumneavoastră. Nevastă-mea o singură dată mi-a făcut cadou o cravată şi aceea nu se potrivea la nici unul din costume. Vă mulţumesc pentru informaţie. Cred că vă puteţi întoarce la lucru.
Şi în gând, în timp ce se depărta, privind după ea, nu se putu stăpâni să n-o apostrofeze în gând: "Gâscă!"
Pe Ducu îl găsi la sediu.
- Ei, făcuşi ceva, băiete?
- Cred, bunicule, că nici nu m-am dus şi nici nu m-am întors cu degetul în gură.
- Atunci dă-i drumul. Ard de nerăbdare să aflu ce mare scofală ai făcut.
- Ascultă aici, bătrâne.
Şi Bogdan îi povesti tot ceea ce cititorii au şi aflat.
***
Trecuseră douăzeci de zile de când Tina Păduraru dispăruse din tabăra geologilor de la Vizantea şi cu toate că era căutată pretutindeni nu fusese chip să i se dea de urmă.