Frumosul monument fusese comandat la Atelierul de sculptură funerară al domnului Sotir Sotirescu, naivul pietrar căruia Rocambole îi vârâse în cap că este "artist", de către acela din pricina căruia ea îşi pusese capăt zilelor. (Cel puţin aşa se zvonise în mahala). Ducu însă fusese convins că ea îşi pusese capăt zilelor, fiindcă se temuse să nu se afle legătura ei cu Walther, mai ales se temuse de el, Ducu.
Vrând să ştie dacă acela care ridicase cu bani grei monumentul pentru Catina, tocmai acolo la vedere, pe aleea principală, cunoştea adevăratul ei trecut, îl căutase, fără însă a-i da de urmă. Până la urmă, află că plecase în ţara lui, Turcia, pe un vas.
Trecuseră de atunci nouăsprezece ani, în care timp el fusese convins că Catina îşi pusese capăt zilelor ca să nu fie nevoită să dea socoteală într-o zi pentru ticăloşiile şi trădările ei.
Şi iată, după atâţia ani, afla că se înşelase amar. Catina se numea acum Tina Păduraru. Totul fusese o înscenare pusă la cale dinadins ca să i se piardă urma. Mormântul din cimitirul oraşului său natal, străjuit de impunătorul monument de marmură albă, era gol sau poate odihnea osemintele cine ştie cărei biete necunoscute. Catina "murise" şi în locul ei apăruse Tina Păduraru. La adăpostul noii sale identităţi Catina continua să desfăşoare vechea, ticăloasa şi criminala ei meserie.
- Ducule, nu cumva te înşeli?
- Aş vrea să ştiu şi eu dacă mă înşel sau nu. În mod normal, monumentul funerar ar trebui să constituie o dovadă certă că Tina Păduraru nu-i Catina. Dar din partea uneia ca ea nu este de loc exclus să se fi "înmormântat" ca să i se piardă orice urmă. Dar dacă totuşi mă înşel, şi e Aspasia?
- Asemănarea e atât de mare?
- Foarte mare.
- Totuşi, diferenţa de vârstă...
- Poftim! Stabileşte tu vârsta - se supără Ducu - după chipul ăsta tumefiat.
- Ai dreptate, bătrâne. Nu te aprinde. Dacă există măcar un procent de bănuială că Tina Păduraru este de fapt Catina, hai să ne gândim: când crezi că a ieşit din nou vipera în drum?
- Măi băiete, deocamdată nu sunt în stare să trag vreo concluzie şi cu atât mai puţin să răspund întrebărilor tale. Firele atâta s-au încâlcit, încât nu mai ştii de care să tragi. Dacă e Catina, trebuie să tragem de un anumit fir, dacă e Aspasia, de altul. Şi dacă nu tragem de acele care trebuie, riscăm ca firele să se încurce şi mai rău. Ba, riscăm să stricăm totul. E Catina? Ce ştim despre ea? Ştim că şarpele a ieşit din nou la drum. Dar unde? În ce scop? E din Bucureşti, dar a stat trei luni la Galaţi. În ce scop? Pleacă în munţi cu geologii, şi în lipsa ei "profesorul" o caută cu o telegramă. De ce a plecat cu geologii, de vreme ce expediţia nu prezenta un interes prea mare? Cine a trimis-o acolo? S-a dus de capul ei? Ce legături există între ea şi "profesor"? Ce interes are ea sau au ea şi "profesorul" să culeagă informaţii despre Champignon, în cazul când la el se referă telegrama? Mai vrei şi alte întrebări? Pot să-ţi mai torn încă o sută de întrebări. De răspuns însă nu sunt în stare să-ţi răspund la nici una. E Aspasia? Gândeşte-te numai câte alte întrebări se pot naşte dacă acceptăm această ipoteză.
- Tocmai de aceea nici nu vreau să mă gândesc. Eu, Ducule, sunt hotărât să încep prin a căuta acul în carul cu fân.
- Ceac?
- Pe individul cu mustaţă. Pe acela care a ucis-o. Pe Aspasia? Pe Catina? Mă gândesc la Fuiorescu. Nu cumva individul cu mustaţă e tocmai el? E drept, vârsta nu se potriveşte. Totuşi...
- Imposibil. Fuiorescu nu s-a mişcat din Bucureşti. De altfel, acuma, pe mine mă preocupă mai mult de ce a fost ucisă, şi nu cine i-a făcut de petrecanie.
- Bătrâne, nu pune carul înaintea boilor.
- Nu-l pun de loc. După părerea mea, ca să nu batem pasul pe loc, ar trebui să ştim, în prealabil, de ce a omorât-o. Sau, cel puţin, să emitem o ipoteză care să reziste măcar la treizeci de "de ce"-uri care îmi vin numai acuma în minte.
- O explicaţie destul de plauzibilă pot să ţi-o furnizez chiar eu.
- Dă-i drumul!
- Mustăciosul a lichidat-o ca să scape de ea. Ce, parcă o singură dată s-a întâmplat ca spionii să se lichideze ei între ei?
- Măi băiete, în cazul acesta este altceva.
- Ce înţelegi prin "altceva"?
- Altceva!
- A fost sau n-a fost curăţată? insistă Bogdan.
- A fost!
- Atunci? Măi Ducule, mi se pare că tu ai început să visezi cai verzi pe pereţi.
- Visez, pe naiba! Mi se pare, mânzule, că de la o vreme tu gândeşti cu încetinitorul. Măi, pe tine nu te încurcă cele două telegrame?
Bogdan se încruntă şi din nou începu să-şi trosnească degetele.
- Parcă ar fi ceva cu telegramele acelea. Dar nu ştiu de care fir să apuc. Tu tragi de vreunul?
- Trag, dar încet, fiindcă mi-e teamă să nu se rupă.
- Ei?!
- Uite, eu am să-ţi pun întrebări, şi tu încearcă să-mi răspunzi. Poate că, la sfârşit, vom izbuti să facem un pas înainte. De acord?
- Dă-i bătaie, bătrâne!
- De ce crezi tu că a acceptat - să zicem - Catina propunerea găgăuţului de geolog?
- Pentru una ca ea nici că se putea o mai mare pleaşcă. Ştii doar că agenţilor le lasă gura apă atunci când aud de prospecţiuni geologice.
- Bun! Dar din cele ce am aflat reiese că echipa condusă de geologul Dobre îşi propunea nişte obiective modeste. În acest caz, de ce s-a mai angajat Catina?
- De ce? Din mai multe motive. Nu voi aminti decât două. Primuclass="underline" fiindcă, atunci când porneşti să cauţi, să zicem, caolin, dacă, din întâmplare, descoperi platină, nu-i întorci spatele întrucât, sarcina ta este să descoperi caolin. Al doilea: geologii din echipă, în frunte cu găgăuţul lor de şef, desigur că nu se aflau la prima lor ieşire pe teren. Ei bine, ziua, în timpul lucrului, dar mai ales seara, în tabără, stând la o şuetă, o spioană abilă, aşa cum zici că a fost Catina, câte informaţii preţioase nu poate căpăta dacă se pricepe să tragă oamenii de limbă. Este?
- Este!
- Va să zică, am răspuns bine şi la această întrebare.
- Stai că n-am terminat. Deci, concluzia aceasta ar fi: că ea, Catina, avea interes să participe la expediţie.
- Şi încă ce interes!
- Bun! Să mergem acuma mai departe: Crezi că ea s-a înhămat la treaba aceasta fără să aibă aprobarea aceluia de care ea asculta? Să zicem, a rezidentului, dacă o fi existând vreunul?
- Desigur că nu!
- În timp ce se afla cu geologii a primit o telegramă?
- A primit!
- Prin care era poftită la nunta unei verişoare?
- Exact. Adică o telegramă prin care, de fapt, i se ordona să-i părăsească pe geologi.
- Trebuie oare să înţelegem că era desărcinată de o misiune ca să i se încredinţeze alta, mai importantă?
- După toate probabilităţile, da!
- Putea da o asemenea dispoziţie altcineva decât şeful ei?
- Nu! E clar.
- Asta înseamnă că telegrama primită pe când se afla în tabăra geologilor de acesta a fost expediată.
- Nu neapărat! Telegrama putea fi trimisă de altcineva, din dispoziţia rezidentului.
- Dar atunci cum rămâne cu cealaltă telegramă?
- Aceea trimisă pe adresa gazdei de la Galaţi?
- Aceea!
Bogdan iarăşi îşi trosni degetele.
- Ei, da! recunoscu el. Încep să se cam încurce lucrurile. Şeful ei ar fi trebuit să ştie nu numai că ea lipseşte din oraş, dar că, între timp, nu se mai afla nici în tabăra de la Vizantea. Doar dacă...