- Ce te-ai oprit? Doar dacă, ce? insistă Ducu.
- Doar dacă cea de-a doua telegramă a fost expediată de către altcineva, şi nu de şeful ei.
- De ce crezi că a doua telegramă n-a fost expediată de şeful ei, şi de ce nu prima? Textul acestei telegrame e mai mult decât elocvent: mi-ai transmis o informaţie care numai în parte este exactă. Verifică încă o dată ce-i cu Ciupercă. Sună aceasta ca un ordin?
- Sună!
- Şi nu crezi că de vreme ce tocmai în această telegramă corespondentul Catinei foloseşte cifrul - a cărui cheie ai descoperit-o în piesa de şah - este tocmai acela de care ea asculta?
- Dar în acest caz cine i-a telegrafiat prima dată?
- Va să zică, ne întoarcem de unde am plecat. Să fie oare un cerc vicios? Eu cred că nu.
- Ai găsit explicaţia, Ducule?
- Ţi-am spus că nu. Dar ne-am înţeles, mi se pare, că eu sunt acela care pune întrebări.
- Poftim! Pune-le!
- Ei bine, ia să-mi răspunzi! Acuma, tot crezi că ambele telegrame au fost scrise de una şi aceeaşi persoană?
- Nu!
- ...Şi cine crezi că e şeful? Acel care a trimis prima sau acela care a trimis a doua telegramă?
- M-aş asocia părerii tale că cel care a trimis-o pe a doua.
- Bun! Dar dacă aşa se prezintă lucrurile, nu înseamnă că rezidentul, şeful ei, habar nu a avut că ea plecase cu geologii?
- Cam asta s-ar deduce. Altfel i-ar fi expediat telegrama în tabără.
- În acest caz ce motive trebuie să fi avut să plece cu geologii?
- Poate o iniţiativă personală.
- De ce nu l-a anunţat pe acela de la care primeşte ordin?
- Ştiu eu! Să zicem că nu a apucat s-o facă. Să zicem că ocazia i s-a ivit pe neaşteptate şi, dându-şi seama că-i picase o adevărată pleaşcă, n-a vrut să piardă eventual ocazia, aşteptând aprobarea rezidentului.
- Să zicem că a fost o iniţiativă personală. Să zicem că a avut de gând să anunţe mai sus ceva mai târziu şi că, din anumite motive, nu apucase s-o facă. Dar eu te întreb: Cum se explică, Bogdane, că n-a avut timp să-l anunţe pe rezident, dar, în schimb, şi-a găsit timp să vestească pe altcineva?
- Te referi la acela care i-a trimis prima telegramă?
- La el.
- Poate că a fost la mijloc vreo complicaţie sufletistă.
- Complicaţii "sufletiste"? Ia mai slăbeşte-mă, fiule!
- Atunci?
- Iarăşi pui întrebări. Întrebările - ne-am înţeles - eu le pun. Tu n-ai dreptul decât să răspunzi. Deci, te întreb: Ce părere ai tu de iniţiativa Catinei? Adică, de a da curs invitaţiei găgăuţului de geolog?
- Ştiu la ce te gândeşti. Că a acceptat propunerea geologului fiindcă a primit ordin. Dar nu de la acela de la care primea ordine în mod obişnuit.
- În cazul acesta, revin la întrebarea de mai înainte: Cine i-a trimis prima telegramă care, după toate probabilităţile, era tot un ordin? Ordinul de a părăsi tabăra geologilor?
- Acela care îi ceruse să primească propunerea geologului şef Dobre.
- Şi în cazul acesta cine a asasinat-o?
Bogdan din nou îşi trosni degetele.
- Cine? Rezidentul personal sau printr-un complice.
- Şi de ce?
- Fiindcă, între timp, a descoperit că agenta lui, Catina, lucrează pe două fronturi. Pentru el şi pentru altcineva, direct interesat în expediţia geologilor.
- Imposibil, Bogdane!
- De ce?
- Fiindcă atunci când a fost expediată cea de-a doua telegramă Catina deja fusese lichidată. E absurd să credem că acela care a lichidat-o direct sau prin intermediar i-a trimis acasă o telegramă, şi încă una cifrată. De vreme ce o omorâse, putea să-şi dea seama că mai devreme sau mai târziu telegrama avea să ajungă în mâinile noastre. Nu ţine, băieţaş, nu ţine, vorba ta.
- Să mă ia dracu', Ducule, dacă n-a început să mă doară capul. Nu înţeleg şi pace de ce a fost suprimată Catina.
- Păi vezi? Ţi-am spus de la început că dacă am şti de ce a fost lichidată, nu ar mai fi nevoie să căutăm acul în carul cu fân. L-am găsi, în cel mai rău caz, într-o traistă. Şi, poate, cu această ocazie am ajunge să găsim răspuns şi la cealaltă întrebare, esenţială: Ce urmăresc, de fapt, celelalte lepădături, atât acelea pe care le cunoaştem cât, mai ales, acelea despre care încă nu ştim nimic. De pildă, Champignon, Bernhard.
- Ai dreptate. E mai logic să presupunem că toate firele sunt ţinute de una şi aceeaşi persoană. Dar, în acest caz, măi Ducule, cum dracu' aflăm de ce a fost ucisă Catina?
- Cum? Inductiv, băiatule, nu deductiv. Doar tu ai spus că va trebui să începem prin a căuta acul în cărui cu fân.
- În regulă, atunci. Să-i căutăm. În altă ordine de idei, nu mi-ai spus, bătrâne, cum merge amorul tău cu vampa.
- Merge!.. Merge!.. Merge ca pe roate.
CAPITOLUL IX
- Îţi scoţi, mă, pălăria?
- Gata, bătrâne, mi-o scot. Dar bine, diavole, de ce nu mi-ai spus de la început?
- Tu ştii cum sunt eu. Întâi cumpăr şi apoi vând.
- Şi cum a fost?
- Totul datorită Micăi. Zău că merită o masă la Capsa.
- Haide, dă-i drumul. Nu mă mai fierbe în zeama mea.
- Închipuie-ţi, Mica a încercat să mă verifice.
- Cum, adică?
- A vrut să verifice dacă, într-adevăr, lucrez la Externe.
- Ei, şi cum a încercat să te verifice?
- M-a căutat la minister, la numărul pe care i l-am dat. Şi când i s-a răspuns "un moment", a închis. Dar să vezi, nu s-a mulţumit numai cu atât. Alaltăieri, dumneaei se postează pe bulevardul 6 Martie, peste drum de clădirea Ministerului, cam cu vreo douăzeci de minute înainte de ora când funcţionarii lasă lucrul. Oprişan şi-a dat imediat seama ce caută acolo şi mi-a telefonat. Ce a urmat după aceea e uşor de înţeles.
- Ai ieşit şi tu o dată cu ceilalţi salariaţi.
- Exact. M-a zărit imediat. Eu însă m-am prefăcut că n-o observ. Acolo e şi staţia de troleibuze. S-a urcat în 85. M-am urcat şi eu. Am "descoperit-o" abia după câteva staţii. "Mica, tu? Ce bine îmi pare că te întâlnesc, m-am bucurat eu. De unde vii?". "De la o prietenă. Dar tu de unde vii?" "De la slujbă, de unde vrei să vin la ora asta?"
Ei, n-am să-ţi reproduc acum tot ce i-am spus şi ce mi-a răspuns. Am invitat-o la masă. În restaurant, ca s-o scutesc să mai continue verificarea, dintr-o dată mi-am amintit că trebuia să dau un telefon undeva. Ghinion însă. Nu găseam şi pace hârtia pe care îmi însemnasem numărul de telefon. Tot căutând-o şi scoţând din buzunar portofelul şi diverse alte carnete, la un moment dat am "scăpat" pe masă "legitimaţia" de intrare în minister. Bineînţeles n-am observat. M-am scuzat şi am dat fuga să telefonez. În lipsa mea, Mica nu a putut rezista tentaţiei. A luat legitimaţia, a deschis-o şi astfel s-a putut convinge că lucrez în cadrul ministerului.
Trebuie să-ţi spun că după aceea a devenit şi mai tandră. Atât de tandră, încât atunci când a trebuit să ne despărţim, m-a întrebat dacă ne vedem şi deseară. Ei bine, ce crezi că i-am răspuns?
- Habar n-am!
- I-am răspuns aşa, băieţaş: "Dragă fată, dacă te mulţumeşti cu o friptură şi o sticlă de bere, ne putem vedea şi deseară. Ţi-o mărturisesc cinstit: nu prea sunt în franci. Până mă achit de datorii - ştii, taxa vamală pentru maşină - o duc cam zgâriat. Prietenul meu - adică tu - e el băiat bun, dar vrea banii. El m-a împrumutat. Parcă ţi-am, spus. De altfel, îl înţeleg. Are şi el nevoie. E mai tânăr decât mine şi vrea şi el să trăiască. Naiba să-i ia de bani! Dacă nu ai atâţia câţi îţi trebuie, îţi vine să te întrebi de ce mai trăieşti". Da, Bogdane, aşa i-am vorbit şi, crede-mă, m-a ascultat cu multă atenţie. Prudentă, a căutat să schimbe vorba. Mi-a spus că la ea omul contează, nu banii. Seara, ne-am văzut din nou. A fost foarte tandră şi am petrecut amândoi o seară agreabilă. Ne-am jucat fiecare rolul admirabil. Pe-al meu l-am jucat atât de bine, încât îmi venea să-mi scot singur pălăria.