O jumătate de oră după întrevederea cu colonelul Joldiş, Ducu sună pe colonelul Păsculescu.
- Mănăilă dragă - îl informă acesta - află că în perioada ce te interesează nu a fost descoperit nici un cadavru care n-a putut fi identificat. Spune-mi, faptul acesta luminează întrucâtva cazul de care te ocupi?
- De loc, tovarăşe colonel. Dimpotrivă, bezna devine şi mai de nepătruns.
- Regret, dar aceasta este situaţia.
- Vă mulţumesc, tovarăşe colonel.
Ducu duse receptorul în furcă încet, de parcă s-ar fi temut să nu se spargă. Era de-a dreptul dezamăgit. Că Fredi şi Lotte Dankner îl lichidaseră pe Ion Vasilescu, era sigur. Dar ce se întâmplase cu cadavrul acestuia? Unde îl ascunseseră?
"Dar dacă, totuşi, nu l-au lichidat?" îi trecu prin minte o bănuială.
Şi dintr-o dată, ca o străfulgerare, intui adevărul. Sună după maşină şi, după ce vârî în buzunar fotografia adevăratului Ion Vasilescu, coborî scările în fugă.
-La Spitalul Central! ceru şoferului. Dă-i bătaie cât poţi de repede!
Fu introdus din nou la directorul adjunct.
- Tovarăşe director, din nou vă deranjez.
- La dispoziţia dumneavoastră, tovarăşe maior.
- Tovarăşe director, aş vrea să ştiu dacă nu cumva se află internat aici la dumneavoastră omul din fotografia aceasta.
- Cum se numeşte?
- Nu cunosc numele sub care a fost internat.
- Am să-l chem pe Dohotaru. El are să vă poată spune.
Ridică receptorul şi ceru să-i fie trimis infirmierul-şef.
Ca să intre pe uşă, infirmierul-şef trebui să, se aplece puţin. Era înalt şi voinic, să sfărâme piatra în palmă.
- M-aţi chemat, tovarăşe director?
- Spune-mi, Dohotarule, se află internat la noi insul acesta?
Dohotaru numai ce privi fotografia, şi spuse:
- Ăsta-i Nudistul, tovarăşe director.
- De când se află aici la dumneavoastră? se informă Ducu.
- Păi să fie vreo doi ani. Data exactă v-o puteţi afla la canţelarie.
- Tovarăşe director, se întrevede vreo posibilitate de vindecare la acest pacient?
- N-aş putea să vă spun nimic precis, fiindcă nici nu cunosc cazul. Dar iată-l pe doctorul Cristinescu. E cel mai în măsură să vă răspundă: Doctor Cristinescu, tovarăşul vrea să ştie dacă întrevezi vreo posibilitate de vindecare la Nudist.
- Îi sunteţi rudă?
- Nu! Vreau să ştiu acest lucru în interes de serviciu.
- Înţeleg!.. În acest caz, vă pot vorbi deschis. După părerea mea, nu există nici o şansă.
Zece minute mai târziu, Ducu afla la "canţelarie" că Ion Vasilescu fusese adus la Spitalul Central la 4 august 1962 şi înregistrat sub numele de Victor Olaru.
- Aţi fost poate dumneavoastră de serviciu în ziua internării lui Victor Olaru? o întrebă Ducu pe funcţionară.
- Da, eu am fost. Ce doriţi să ştiţi?
- Vă amintiţi poate cine l-a adus pe bolnav?
- Desigur! O doamnă. Spunea că-i este rudă, dar nu-mi amintesc ce fel de rudă.
- Mătuşă! o ajută Ducu să-şi amintească.
- Exact! Spunea că-i este mătuşă.
- Vă mulţumesc, soră!
- Va să zică, Victor Olaru a fost internat de la început la secţia dumneavoastră? îl întrebă Ducu pe doctorul Cristinescu.
Acesta, amabil, îl însoţise la "canţelarie".
- Dacă mi-ar fi fost adus de la o altă secţie, aş fi ştiut. În mod obişnuit, atunci când se întâmpla aşa ceva, sunt informat.
- Tovarăşe doctor, acuma sunt edificat şi vă mulţumesc. Tovarăşe, v-aş mai pune o întrebare.
- Sunt gata să vă răspund.
- Aş vrea să-mi spune-ţi dacă Victor Olaru a fost internat de la început la secţia furioşi.
- A fost internat acolo de la început.
- Bine, dacă el se găsea într-o asemenea stare care să necesite internarea în secţia unde sunt duşi bolnavii periculoşi, cum de s-a lăsat el adus aici?
- Am neglijat să vă spun că, deşi era legat cu mâinile la spate, a dat mult de furcă celor doi miliţieni care l-au adus aici.
- Va să zică, doamna - mătuşa - era însoţită de doi miliţieni.
- Altfel cum credeţi că l-ar fi putut aduce!..
CAPITOLUL XI
- Tovarăşul profesor Damian?
- Da, eu sunt profesorul pensionar Damian. Cu cine am onoarea?
- Mă numesc Mănăilă şi sunt ofiţer de securitate. Mi-am îngăduit să vă deranjez pentru a vă cere unele informaţii.
- Cu dragă inimă vă stau la dispoziţie. Cu ce vă pot fi de folos?
- Dumneavoastră luaţi masa la Pensiunea Dankner?
- Da. Acolo iau masa la prânz. De mai mulţi ani.
- De câţi ani?
- Dacă ţin bine minte, cred că din 1960.
- Deci, de circa patru ani. De când luaţi masa acolo, aţi legat ceva cunoştinţe?
- Nu prea multe, deşi, în general, sunt un om foarte sociabil.
- De ce? Aţi avut sau aveţi motive speciale?
- În nici un caz motive speciale. Cred că ceilalţi, cu care mă întâlnesc acolo, sunt firi mai puţin sociabile. Mă refer la cei vechi.
- Spuneţi-mi. Doamna Lotte are "credincioşi" mai vechi decât dumneavoastră?
- Vreo doi, trei poate sunt mai vechi decât mine.
- De pildă!
- De pildă, Rădulescu, pensionar ca şi mine. A lucrat în petrol. Un tip cam ursuz. De loc sociabil. Pe urmă, Stamatescu de la Telefoane. Cred că Stamatescu e cel mai vechi dintre noi toţi.
- Şi, desigur, Ion Vasilescu, adăugă Ducu.
- Domnul Fredi? Da' de unde! Caraghiosul ăla a apărut la Pensiune abia cu vreo doi, trei ani în urmă. Cred că prin 1962.
- Îl găsiţi caraghios?
- Caraghios, fiindcă e tare afectat. Pe deasupra, şi ridicol, fiindcă atunci când catadicseşte să-ţi vorbească, ai zice că-ţi face o favoare.
- Interesant! Sunt unii însă, care, pur şi simplu, se tem de el.
- De Fredi? De pocitania aia? Tare aş vrea să ştiu şi eu cine a putut să vă spună o asemenea enormitate.
- De pildă, colega dumneavoastră, Cornelia Melinte. O cunoaşteţi?
- Cum să nu! Ea v-a spus că se teme de Fredi? N-aş crede. În orice caz, nu trebuie să puneţi prea multă bază pe ce spune. E o fire cam ciudată.
- Şi găsiţi că pe afirmaţiile unui om cu o fire ciudată nu merită să se pună bază?
- Nu ca regulă generală. Dar în cazul acesta, da! Nu ştiu dacă sunteţi informat. Dar a avut, săraca, un mare necaz cu soţul ei. A dispărut la un moment dat. După câtva timp, a fost găsit în lacul Snagov un cadavru, mi se pare mutilat, în care ea şi-a recunoscut bărbatul. De atunci a rămas cu o anumită... sensibilitate. De aceea, nu e de mirare că ea se teme de Fredi. Apoi, după câteva clipe, cu o oarecare ezitare: Dar s-ar putea să fie şi altceva.
- Ce anume?
- Ce anume exact, n-aş putea spune. Dar o dată i-am văzut împreună într-o cofetărie de pe Calea Moşilor. Nu mi-a făcut atunci de loc impresia că s-ar teme de el. Ba, dimpotrivă.
- Când s-a întâmplat aceasta?
- E drept, mai de mult. Cred că anul trecut.
- Curios! Mi s-a spus că de când i-a murit soţia - şi sunt câţiva ani de atunci - n-a mai ieşit din casă. Cică a jurat. Dumneavoastră aţi auzit de un asemenea jurământ?
- N-am auzit. Dar chiar dacă Fredi a făcut un asemenea jurământ, în orice caz cel puţin o dată, atunci când l-am văzut cu Cornelia Melinte, şi l-a călcat.
Ducu scoase din buzunar fotografia adevăratului Ion Vasilescu:
- O ultimă întrebare, tovarăşe profesor: L-aţi întâlnit vreodată la Pensiune pe omul acesta din fotografie?