- Fată dragă, eşti o comoară la casa omului. Nu mi-aş fi închipuit, atunci când te-am cunoscut, că ai asemenea aptitudini domestice. Nici acuma nu mi te închipui cu o mătură în mână.
- Până a nu te întâlni pe tine, nesuferitule, n-aş spune că îmi făcea plăcere deosebită să apuc o mătură de coadă.
I-a dat cheia apartamentului. A doua zi nu, dar în ziua următoare, în timp ce Ducu lipsea de acasă, Mica avenit la el, aducând un geamantan identic aceluia pe care îl cumpăraseră împreună. Şi cum şi la plecare avea un geamantan în mână, explicaţia nu a fost greu de găsit, Mica substituise geamantanele. Două geamantane identice fuseseră schimbate unul în locul celuilalt. De ce? Bineînţeles, nu dintr-un simplu capriciu. Cu toate că erau la fel, prin ceva se deosebeau. Problema tocmai aceasta era. Prin ce anume sau, mai precis, ce avea în plus geamantanul adus de Mica?
...Şi cei doi prieteni, care stăteau şi priveau geamantanul de pe masă, tocmai aceasta se întrebau.
- Măi Ducule, ce naiba o fi ascuns în el?
- În orice caz ceva cu volum foarte mic. Poate un microfilm. Dar unde naiba?
- Hai să mai căutăm o dată.
- Ce rost are să mai pierdem timpul. Am încercat şi n-am izbutit. Au să descopere ei, tovarăşii de la laborator.
- Dar până atuncea, bătrâne, de curiozitate îmi năpârleşte mustaţa.
- Bine! Atunci haidem să mai căutăm o dată.
Scoaseră cu multă grijă lucrurile puse de Mica în geamantan, străduindu-se să ţină minte unde şi cum erau aşezate, după care începură să-l întoarcă pe toate părţile şi să-l examineze cu multă atenţie. Ducu se folosea şi de o lupă.
- Nimic, fir-ar al naibii să fie de geamantan, bodogăni Bogdan.
- Şi totuşi Mica nu l-a schimbat doar aşa, ca să ne dea nouă dureri de cap.
- Nu, bătrâne, nu. Probabil că au ascuns ceva între pereţii geamantanului.
- Doar n-avem să ne punem acuma să-l jupuim. În noaptea asta experţii au să lămurească misterul, în orice caz, ce vor descoperi trebuie să rămână acolo.
- De ce?
- Eu urmează să "plec" joia viitoare, nu-i aşa?
- Şi ce-i cu asta?
- Crezi că nu-i posibil ca Micăi să-i vină în minte să verifice, mâine sau într-una din zilele următoare, dacă lucrul pe care l-a ascuns nu ştiu unde, se mai află tot acolo? Ce s-ar întâmpla dacă descoperă că a dispărut? Nu s-ar duce dracului tot planul nostru?
- Ba da, bătrâne. Numai că eu cred că ea nu se va putea convinge dacă obiectul acela mai este sau nu acolo unde a fost ascuns decât numai dacă, de pildă, ar tăia în bucăţele geamantanul. Altfel, l-am fi descoperit şi noi până acuma. Ce Dumnezeu! Nu suntem de ieri, de alaltăieri şi doar ne pricepem să căutăm. În orice caz ai noştri, trebuie să afle ce a ascuns maimuţa în geamantan. Din o mie de motive, dar mai ales dintr-un motiv, cel mai important.
- Care-i acela?
- Trebuie să ştim, fiindcă de asta depinde dacă pleci de-adevăratelea în cele străinătăţuri sau numai aşa de formă.
- Ce tot bâigui, Bogdane. Să plec de-adevăratelea?
- Mie mi se pare, bătrâne, că va trebui să pleci. Altfel, cred că tot planul cade în baltă.
- Crezi?
- Ascultă! Ai sau nu doar şase zile până la plecare?
- Şase zile!
- Scrie în radiogramă că vor să te racoleze?
- Scrie.
- Ei bine, de ce n-au făcut-o până acuma? Ce aşteaptă?
- Tu de ce crezi că n-au făcut-o?
- Nu ştiu!
- Mersi!
- Nu te pripi, bătrâne. Eu te întreb. Dacă şi-au pus în gând să te racoleze, de ce au pitit, în geamantan - ce naiba or fi pitit! - fără ştirea ta? De vreme ce ai devenit unul de-al lor, de ce să se ascundă de tine. Mai normal ar fi să-ţi spună: Ai aici un microfilm. (Să zicem). Îl vei preda în cutare oraş, cutărui ins care îţi va spune cutare parolă. De ce nat procedează aşa şi: de ce se feresc de tine?
- De ce! Probabil că ceea ce au ascuns ei prezintă o foarte mare importanţă şi nu au suficientă încredere fia mine. De altfel e şi normal. Încă nu m-au recrutat. Gândeşte-te şi te. Un obiect foarte important nu încredinţează unui agent recrutat abia de câteva zile.
- Mda! Asta ar fi o explicaţie. Dar, în definitiv, de ce nu te racolează? De ce tot amână? Bătrâne, e ceva la mijloc..
- Şi cum vom afla?
- Datorită experţilor. Ascultă, bătrâne, ce-ţi spun. Îmi tai mustaţa dacă tu n-are să trebuiască să-ţi scoţi pălăria.
- Şi de ce, mă rog? Fiindcă are să trebuiască, de-adevăratelea să plec în străinătate, şi eu nu cred că se va întâmpla aşa?
- Dar dacă are să trebuiască să pleci, ai să-ţi scoţi pălăria?
- Am să mi-a scot.
- Bunicule, dinspre partea mea e ca şi când ţi-ai fi scos-o de pe acum.
Expresul Balt-Orient 301 de mult fusese tras la peron. La ora nouăsprezece şi douăzeci şi şase de minute, adică numai cu zece minute înainte de plecarea trenului, îşi făcu apariţia pe peron şi Ducu. Ducu era însoţit, de Mica şi de Bogdan. Înaintea lor, la câţiva paşi, mergea hamalul care ducea geamantanul. Ducu avea pe braţul stâng pardesiul, iar în dreapta ţinea o geantă de piele, "geanta diplomatică"
- De ce ai întârziat atâta? Am crezut că s-a amânat plecarea, se interesă Mica. Ea împreună cu Bogdan îl aşteptaseră la intrarea pe peron.
- Am întârziat la minister. Crede-mă că am stat ca pe ghimpi. Sper că nu te-ai plictisit prea mult, aşteptându-mă. Vasile sunt sigur că s-a priceput să te distreze. (Vasile era numele de împrumut al lui Bogdan).
- Vasile, prietenul tău, a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă ca să treacă timpul mai repede, dar nu prea a izbutit. Eram îngrijorată. Nu ştiam de ce întârzii.
În sfârşit, ajunseră la vagonul de dormit. Urcară cu toţii. Valiza încăpea tocmai bine în plasa de bagaje.
- Să ştii că ţi-am pus şi papucii.
- Bine, îngerule păzitor! Mai lipsea să pui aţă şi ace.
- Ba să ştii că şi asta ţi-am pus.
- Ei, ce zici, Vasile? Ai mai întâlnit o fată ca ea?
- Când te întorci, însoară-te! îi replică Bogdan.
- Parcă e numai după el. Trebuie să vreau şi eu.
- Lasă că ai să vrei tu. Eşti prea deşteaptă, ca să nu-ţi dai seama că dumnealui, cu toate că face pe grozavul, e mai docil ca un pechinez. Abia aşteaptă să găsească pe cineva care să-i pună zgardă şi de zgardă să-i agaţe lesa.
- Deşi ştiu că glumeşti, află că nu l-aş lua. Este exact, genul de bărbat care nu-mi place. Vai, mai sunt numai două minute. Ai să-mi scrii, Dane?
- Sper că voi avea măcar timp atâta ca să-ţi trimit o ilustrată din fiecare oraş unde mă voi opri. Acuma cred că e timpul să coborâţi.
Mai schimbară câteva cuvinte, Ducu de la fereastra vagonului, Bogdan şi Mica de pe peron, până când expresul se puse în mişcare.
- Drum bun, Dane!
- Pa, Mica! Vasile, dacă ai timp, plimb-o cu maşina, din când în când. N-am să fiu gelos, să ştii!
- Bine!.. Bine!.. Succes!.. Mult succes!..
Ducu pleca în străinătate de-adevăratelea. Şi lucrul acesta fusese hotărât ca urmare a evenimentelor întâmplate în ultimele zile.
Geamantanul, supus unui examen serios din partea experţilor, până la urmă, îşi dezvălui secretul. Sub una din încuietorile metalice, experţii descoperiră un mic cilindru din material plastic, înăuntrul căruia găsiră un microfilm, cu următorul conţinut:
"Bernhard rămâne obiectivul numărul unu. Genealogia odată pierdută, expectativa provizorie şi activă rămâne singura soluţie. Champignon nu mai constituie o problemă. Consecinţe fericite. Rezultate excelente prin aplicarea metodei şiretului Ulysse. Transmiteţi, prin acelaşi curier, instrucţiuni detaliate, suplimentare, mai ales în legătură cu următoarele probleme: a. Bernhard; b. Pe ce linie trebui să-l folosesc pe R.B. Posibilităţi extraordinare, deoarece lucrează la arhiva Ministerului de Externe"