- Pe iahtul Nebel, domnule.
- Asta o ştiu. Mi-a spus-o şi domnul... Val. Dar cui aparţine iahtul?
- Trustului NEBEL, domnule.
- Trustul Nebel? Ciudată denumire pentru un trust. Şi trustul ăsta cu ce se ocupă, Sugar?
- Cu cercetări discrete, domnule. Cercetări particulare discrete, domnule.
- Ascultă, Sugar! N-ai putea să precizezi ce trebuie înţeles prin "cercetări particulare discrete?"
- Îmi pare rău, domnule, dar nu eu sunt în măsură să vă satisfac, recunosc, legitima curiozitate. Poate că domnul Val, care trebuie să sosească dintr-un moment într-altul...
Şi într-adevăr, "domnul Val" nu mai întârzie. Uşa se deschise, şi acesta apăru în pragul ei.
- Am întârziat numai cinci minute. Vă rog să mă iertaţi. De obicei, sunt punctual. Sugar, poţi să serveşti masa.
Sugar se înclină şi dispăru pe uşa care se deschidea şi se închidea ori de câte ori Sugar sau Val se apropiau de ea.
- Ce beţi înainte de masă? Poate "highball"?, îl întrebă Val deschizând uşa bufetului care servea drept bar.
- Ce-i aia?
- O băutură care, atunci când îi dai drumul pe gât, încep să-ţi trosnească urechile.
- Mulţumesc! Aş bea o ţuică. Dar probabil că aşa ceva nu aveţi pe bord.
- N-aţi brodit-o. Avem. Căpitanul a prevăzut că veţi prefera această băutură... naţională. De altfel, şi lui îi place ţuica.
Şi îi turnă dintr-o sticlă o ţuică galbenă şi atât de aromată, încât lui Ducu îi lăsă gura apă.
- Cine spuneţi că a prevăzut?
- Căpitanul de Cursă Lungă.
- Proprietarul vasului?
- Nu v-a spus Sugar că iahtul aparţine Trustului Nebel?
- Şi cum se numeşte căpitanul?
- Căpitanul de Cursă Lungă.
- Ăsta nu e un nume.
- Acesta îi este numele.
- Vreţi să glumiţi?
- Dar de loc, dragă domnule. Acesta este numele sub care e cunoscut de toată lumea.
- Bine, dar aceasta e o poreclă.
- Se poate. Exact ca eroul lui Vasile Alecsandri din poezia "Peneş Curcanul", căpitanul şi-a preschimbat porecla în renume.
- Va să zică, domnul Căpitan de Cursă Lungă a prevăzut că voi prefera ţuica.
- El! Ridică paharuclass="underline" Domnule Bădilă, vă urez bun venit pe vas!
- Domnule Val, nu vrei să mă lămureşti şi pe mine de ce m-aţi adus aici? Ce scop urmăriţi?
- Dragă domnule Bădilă, ţuica e excelentă, deşi n-am gustat-o şi nici nu am de gând s-o gust. Supeul va fi, vă asigur, de asemenea vrednic de toată lauda. Nu mai vorbesc de vinuri. Ce rost are să ne stricăm apetitul discutând afaceri. După ce vom mânca, cu câte un păhăruţ de coniac în faţă, vom sta altfel de vorbă. Eu vă propun ca, până după masă, să vă înfrânaţi curiozitatea. Sunteţi de acord?
- Parcă dacă v-aş spune că nu, mi-ar folosi la ceva?
- Iată un raţionament care îmi place. Asta dovedeşte că sunteţi un om rezonabil, domnule Bădilă. Şi este numai în interesul dumneavoastră să fiţi rezonabil. Dar uite-l pe Sugar. Încă puţin dacă mai întârziai, Sugar, muream de inaniţie. M-ai fi avut pe conştiinţă, Sugar.
- Şi nu ar fi fost de loc bine, domnule Val. Până acuma am conştiinţa curată, domnule.
- Curată, ca o lacrimă, Sugar?
- Ca o lacrimă, domnule Val.
Supeul fu copios, îmbelşugat stropit cu vin franţuzesc. Şampania, tot franţuzească. În timpul mesei, Val povesti fie anecdote, pe care însă Sugar nu le gustă, deşi unele fură destul de izbutite, fie întâmplări tragice, "drame", cum le numea el, care se petreceau destul de des la Cazinoul din Monte Carlo; şi dacă, povestind, Val manifestă o oarecare compasiune pentru bărbaţii, victime ale patimii jocului, în schimb, pentru femeile robite de acelaşi spiriduş al jocului manifestă un dispreţ profund, ceea ce dovedea că era un misogin inveterat.
În fine, când terminară masa şi când, instalaţi în câte un fotoliu, având dinainte câte un pahar de coniac, Val, care mâncase şi băuse cu un apetit pantagruelic, deschise discuţia:
- ...Şi acum aştept să-mi puneţi întrebări.
- Nu mi se pare procedeul cel mai firesc. Normal, ar trebui ca dumneavoastră să mă lămuriţi de ce m-aţi răpit. Dar fiindcă îmi cereţi s-o fac eu, vă întreb: de ce m-aţi adus aici?
- Să trecem peste această întrebare.
- Dar e esenţială pentru mine.
- Veţi primi răspunsul mai târziu, de la altcineva.
- De la cine?
- La întrebarea aceasta am căderea să vă răspund. De la Căpitanul de Cursă Lungă.
- Când?
- Nu în noaptea asta. Probabil mâine... poate poimâine.
- Dacă nu vreţi să-mi răspundeţi, atunci nu-mi rămâne decât să presupun că...
- Nu vă supăraţi, domnule Bădilă, dar presupunerile dumneavoastră pe mine personal nu mă interesează. Dacă aveţi întrebări să-mi puneţi - altele - sunt gata să vă răspund.
- Dacă nu-mi răspundeţi la singura întrebare esenţială, celelalte întrebări mă interesează mai puţin. Sau, dacă vreţi, nu direct. De pildă, una ca aceasta: ce produce Trustul NEBEL?
- Dragă domnule Bădilă, doar v-a spus Sugar.
- Mi-a spus?! Ce anume mi-a spus?
- Că Trustul se ocupă cu cercetări particulare discrete.
- Şi asta numiţi o explicaţie care să satisfacă?
- Îmi pare rău că nu înţelegeţi. Dar acesta este adevărul adevărat.
- Mă străduiesc să înţeleg. Te rog să mă ajuţi. Ce trebuie înţeles prin "cercetări particulare discrete"?
- Foarte, foarte multe lucruri. De la cele mai simple, până la cele mai complicate. De pildă, ceva foarte simplu: să furnizăm dovezi că domnul X sau doamna Y profanează sfânta instituţie a căsniciei.
- Poţi să-mi dai şi un exemplu de ceva foarte complicat?
- Să trecem peste această întrebare.
- Eu am fost răpit pentru o treabă simplă sau pentru una foarte complicată?
- Să trecem şi peste această întrebare. Spre consolarea dumneavoastră, am căderea să vă informez că la întrebările la care eu nu vă pot răspunde veţi primi răspuns de la Căpitanul de Cursă Lungă.
- Atunci altă întrebare. Trustul NEBEL ce naţionalitate are? După nume, pare să fie german.
- Nu are nici o naţionalitate. E un trust internaţional.
- Bine, dar trebuie că are undeva un sediu. Firma trebuie că e undeva înregistrată, într-o ţară.
- Firma, cum spui dumneata, nu e înregistrată nicăieri, în nici o ţară. Iar în ceea ce priveşte sediul Trustului... ei bine, sediul se află pe Nebel I.
- Iahtul pe care ne aflăm acum?
- Nu! Ăsta e Nebel II.
- Bine, dar Nebelii trebuie să navigheze neapărat sub un pavilion.
- Asta, da! Navighează sub pavilionul unei ţări care nu are, ca flotă proprie, decât vreo câteva vase, dar care îşi închiriază pavilionul proprietarilor de vase din toate ţările contra unei taxe. Şi fiindcă se pare că dumneavoastră nu sunteţi în problemă, ţin să vă informez că taxele pe care proprietarii de vase le plătesc acelei ţări sunt mai mici decât acelea pe care armatorii respectivi ar trebui să le plătească dacă vasele lor ar naviga sub pavilionul ţării lor.
- Şi care-i ţara aceea?
- Oh, sunt mai multe. Toate, nişte ţărişoare mici.
- Răpirile de persoane fac parte din metodele obişnuite de lucru ale Trustului?
- În realizarea obiectivelor pe care şi le propune, Trustul foloseşte toate mijloacele.
- Absolut de toate? De pildă, crima?
- În România se pare că oamenii sunt teribili de anacronici. Crimă! Oamenii pot dispărea. Dacă un om dispare, nu înseamnă neapărat că a fost ucis.