- Oare dispariţiei mele trebuie să-i dau înţelesul eufemistic de care aţi pomenit?
- Dumneavoastră n-aţi "dispărut". Dumneavoastră aţi plecat într-un voiaj de câteva zile în nordul Franţei. Dumneavoastră personal l-aţi anunţat telefonic pe directorul hotelului. De altfel, aţi reţinut camera până la întoarcerea dumneavoastră.
- Şi credeţi că el va da crezare unui simplu telefon? Dacă va bănui că nu eu am telefonat...
- Nu ar avea motiv, dragă domnule Bădilă. Aţi plătit camera înainte pe tot timpul cât veţi lipsi.
- Adică a plătit-o Trustul?
- Trustul nu se uită la cheltuieli, dragă domnule. Şi tocmai de aceea izbuteşte în tot ceea ce îşi propune.
În clipa aceea, uşa se deschise şi în pragul ei apăru o femeie îmbrăcată în costum de ofiţer de marină.
Val se ridică în picioare. Instinctiv, Ducu îl imită.
- Ce surpriză!.. Căpitanul iahtului "Nebel II" ne face cinstea să ne viziteze, se bucură Val. Faceţi cunoştinţă. Dragă Miss Holly, dumnealui este invitatul nostru, domnul Bădilă.
- Vă urez bun venit pe vasul meu, domnule.
Urarea fu făcută în limba franceză.
- Domnul Bădilă vorbeşte mai bine limba germană.
- Foarte bine! Atunci vom vorbi în germană. Mie mi-e absolut egal. Cum vă simţiţi pe vasul meu?
- Dumneavoastră, domnişoară, sunteţi... Căpitanul de Cursă Lungă?
- Eu? Nu!
Ducu se întoarse spre Val.
- Spuneaţi că...
- Faceţi o gravă confuzie, domnule Bădilă. Căpitanul de Cursă Lungă nu e comandantul vasului Nebel II, ci directorul general al Trustului.
- Ce nostim să fiu confundată cu El, râse amuzată miss Holly. Dar tot nu mi-aţi răspuns la întrebare: Cum vă simţiţi pe vasul meu?
- Dacă aş putea uita că mă aflu aici nu din proprie iniţiativă, v-aş răspunde: excelent, miss. Dar fiindcă nu pot uita că am fost adus aici cu forţa, nu vă pot spune decât că abia aştept să scap de ospitalitatea dumneavoastră.
- Înţeleg!.. Înţeleg! Dar după ce vă veţi obişnui, şederea pe vas vi se va părea deosebit de agreabilă.
Şi miss Holly râse, probabil ironic.
- Din păcate, miss Holly, dumnealui va părăsi vasul mai înainte de a avea timp să se obişnuiască.
Era clar că Val ţinuse să facă această precizare pentru a atenua remarca lui miss Holly.
- Vai, sunt dezolată! Mereu fac, domnule, gafe. Dumneavoastră aţi fi putut crede că veţi rămâne pe vas cine ştie cât timp. Şi în situaţia în care vă aflaţi... Vai, dar mi se pare că din nou am spus ceea ce nu trebuia. E adevărat, Val?
- Dragă miss Holly, acesta e destinul dumitale. Să spui mereu exact ceea ce nu trebuie. Eşti însă atât de încântătoare, încât nimeni nu se poate supăra pe dumneata.
- Serios? Şi dumneata, domnule, găseşti că sunt încântătoare? întrebă pe Ducu.
Ducu avusese timp s-o privească atâta cât fusese necesar ca să-şi dea seama că într-adevăr era încântătoare.
- Miss Holly, răspunse Ducu, vrând s-o flateze, nu cred că există multe femei frumoase ca dumneavoastră.
- Ce drăguţ din partea dumitale, domnule. Apoi, către Vaclass="underline" Mie nu-mi daţi nimic să beau?
- Ce doreşti, miss Holly?
- Voi ce beţi?
- Coniac!
- Eu aş bea un cocteil, pe care însă am să mi-l pregătesc singură.
Se duse la micul bar şi turnând din mai multe sticle pregăti băutura, amestecând-o cu o îndemânare de veritabil barman.
- Vai, ce plictiseală!.. Vouă muzică nu vă place? întrebă ea.
Şi fără să mai aştepte răspunsul, deschise aparatul de radio. Se transmitea muzică de dans.
- Domnule Bădilă, nu vrei să mă inviţi la dans?
- Miss Holly, într-o altă împrejurare mi-ar fi făcut o deosebită plăcere să dansez cu dumneavoastră. Dar în situaţia în care mă aflu, nu-mi arde de dans. Sunt prizonier pe acest vas, şi nu un invitat, miss Holly...
- Fie, prizonier!.. Dar un prizonier primit cu toate onorurile. Ar trebui să recunoşti că e foarte drăguţ din partea noastră.
- Atâta vreme cât nu ştiu care e preţul pe care va trebui să-l plătesc, nu pot aprecia în nici un fel ospitalitatea dumneavoastră.
- Ce rău eşti!.. Şi eu ce să fac? Cu cine să dansez? Val nu ştie nici să mişte picioarele. În materie de dans e îngrozitor de ignorant. Haide, te rog, dansează cu mine, măcar o singură dată.
Dansară. Val se uita la ei şi surâdea fericit. Ai fi zis, ca un tată care asistă la primul bal al fiicei sale. Desigur că surâdea din cu totul alte motive. Ei, nu avea decât să surâdă cât poftea. Cel păcălit tot el era. Probabil se felicita că totul decurgea conform planului. Fiindcă şi vizita lui miss Holly tot din plan făcea parte. Lui Ducu îi plăcea să danseze. Miss Holly era o dansatoare perfectă şi o femeie cu un trup pe care până şi un sfânt ar fi dorit să-l poată strânge în braţe.
- Să ştii, Val, că dansează excelent, îl lăudă ea, după ce nu mai dansară. Oare cine îmi spunea că în România tinerii nu au voie să danseze decât doar dansuri populare? Nu cumva tu, Val?
- Vai, miss Holly, sunt profund îndurerat când te aud vorbind astfel. Înseamnă că ai o părere foarte proastă despre mine dacă poţi crede că eu aş fi în stare să debitez asemenea enormităţi.
- Cineva totuşi mi-a spus. Domnule, drept răsplată, am să-ţi fac un cocteil. Dar, te rog, să nu mă refuzi decât numai într-un singur caz. Dacă ţi-e teamă că te vei îmbăta. Ştii, nu-mi plac oamenii beţi.
- Sper, miss Holly, că dacă îmi vei da să beau numai un singur pahar nu mă voi îmbăta.
Băutura pregătită de miss Holly Ducu o găsi extraordinară. Parcă lichidul, care era tare, călătorindu-se prin artere, îi dădea o senzaţie nemaicunoscută până în clipa aceea. Se simţea fericit, aşa cum nu mai fusese niciodată, atât de fericit, încât îi venea să cânte, să danseze, să-i spună lui miss Holly că o iubeşte. Mai mult, până şi Val nu-i mai era nesuferit.
- Miss Holly, vrei să mai dansezi?
- Cu mare plăcere.
În timp ce dansau, o întrebă:
- Miss Holly, după nume eşti englezoaică; dar eşti într-adevăr?
- Sunt ceea ce par, domnule. Ăsta e destinul oamenilor. Să fie nu ceea ce sunt, ci ceea ce par. Dar are vreo importanţă pentru dumneata dacă sunt sau nu englezoaică?
- Voiam să te întreb, miss Holly, dacă în Anglia mai există femei tot atât de frumoase ca dumneata.
- Nu numai în Anglia, dar în lumea asta mare există femei mult mai frumoase decât mine.
- Nu-i adevărat, miss Holly. Nu există o femeie mai frumoasă ca dumneata. Bărbatul pe care îl iubeşti îşi mai doreşte altceva în viaţa?
- E atât de caraghios ceea ce spui!.. Eu, domnule, nu iubesc pe nimeni, şi nici n-am iubit vreodată. Dragostea e un cuvânt pe care l-au scornit poeţii. Şi cel mai ridicol, cel mai caraghios dintre ei a fost Shakespeare, de vreme ce a putut născoci o poveste atât de idioată ca "Romeo şi Julieta".
- Nimic nu-i adevărat din ceea ce spui, miss Holly. Dumneata eşti numai dragoste. Dacă m-ar iubi pe mine o femeie, măcar pe jumătate cât iubeşti dumneata pe acela pe care îl iubeşti, aş fi fericit, miss Holly. Îţi jur că aş fi fericit. De altfel, şi acuma sunt fericit că dansez cu dumneata.
Nu minţea. Se simţea fericit, cum nu fusese niciodată. Şi simţea nevoia să vorbească, să spună orice, numai să nu tacă.
- Vai, domnule, dar este ridicol de caraghios!
Se desprinse din braţele lui şi se lăsă să cadă într-un fotoliu, râzând cu hohote.
- Miss Holly - propuse Val - eu aş zice să ne retragem. Dacă judec după mine, cred că domnul Bădilă e foarte obosit.