- Lămuriţi-mă cine are nevoie de serviciile mele. Mai precis, serviciul de informaţii al cărei puteri are nevoie de mine?
- Nu e vorba de o putere, dacă prin putere înţelegi un stat.
- Un stat, bineînţeles.
- Trustul NEBEL are nevoie de serviciile dumneavoastră. Aţi fost, sper, informat că noi reprezentăm interesele "Trustului Nebel".
- Mi s-a spus că Trustul se ocupă cu "cercetări particulare discrete".
- Vi s-a spus purul adevăr.
- Aş vrea să ştiu ce trebuie înţeles prin "cercetări particulare discrete"?
- Sunteţi un om cu imaginaţie, domnule Bădilă?
- Presupun că nu sunt lipsit de imaginaţie.
- Atunci aflaţi că, oricât de bogată imaginaţie aţi avea, nu vă puteţi închipui o activitate care să nu intre în sfera "cercetărilor particulare discrete", de care trustul nostru să nu se ocupe.
- După cât am înţeles, înglobaţi în sfera cercetărilor particulare şi spionajul.
- Exact.
- Şi trebuie să înţeleg că m-aţi răpit - cred că acesta este termenul cel mai potrivit - ca să mă siliţi să fac spionaj pentru "Trustul Nebel"?
- Aţi ghicit, domnule Bădilă. Este o meserie ca oricare alta, domnule Bădilă. Cu multe riscuri, mai ales într-o ţară comunistă, în schimb, excelent plătită.
- Bine, dar acest trust trebuie că slujeşte interesele unei ţări. În fond, îmi cereţi să furnizez informaţii, pentru care anume ţară?
- Profund eronat. Interesele trustului sunt suprastatale. Trustul nostru urmăreşte un singur obiectiv. Profitul. Informaţiile particulare pe care le obţine le vinde aceluia care este dispus să plătească preţul cel mai mare. Informaţia, domnule Bădilă, este şi ea o marfă ca oricare alta. Cu singura deosebire că, la ora actuală, preţuieşte mai mult chiar decât aurul. Este, dacă vreţi, marfa cu cea mai mare valoare pe piaţa mondială. Ca întreprindere particulară, deşi nu suntem singura, suntem cea mai bine informată şi în acelaşi timp cea mai rentabilă. Fiindcă, în materie de informaţii, nu există rebuturi. Chiar şi informaţiile cele mai modeste au un anumit preţ. Trebuie numai să ştii pe cine interesează. Şi meritul trustului nostru tocmai în aceasta constă. Izbuteşte să afle cine are nevoie cel mai mult de informaţiile pe care izbuteşte să le obţină. Trustul nostru, domnule Bădilă, este o întreprindere formidabil organizată care realizează profituri formidabile. Aceasta ne permite să plătim regeşte pe cei ce acceptă să lucreze pentru trust. Dar uitasem să vă întreb: Dumneavoastră ce salariu lunar aveţi?
- Ceva mai mult de două mii de lei! răspunse Ducu într-o doară.
- Bine, dar aceasta e o sumă ridicolă. Dacă acceptaţi să lucraţi pentru noi, aţi putea câştiga lunar de trei ori pe atâta. Chiar şi mai mult.
Desigur, Ducu, formal, trebuia să se opună şi nu acceptă dintr-o dată, ca să nu trezească suspiciuni. Trebuia să accepte abia atunci când nu va mai avea încotro. Cu alte cuvinte, atunci când Şuncărică avea să pună pe masă cel mai mare atu: şantajul sau ceva asemănător.
Răspunse indignat:
- Domnule Şuncărică, vă anunţ că nu sunt de vânzare. Mai precis, conştiinţa mea nu e de vânzare.
- Nu trebuie să vă grăbiţi cu răspunsul. Încă nu ştiţi cu ce preţ suntem dispuşi să cumpărăm conştiinţa dumneavoastră. V-am spus că trustul nostru răsplăteşte regeşte pe cei ce-l slujesc. Dar, înainte de a vă spune ce preţ este dispus să plătească, trebuie să aflaţi ce anume cerem de la dumneavoastră. În fond, mai nimica toată, domnule Bădilă.
- În materie de trădare, nu cantitatea contează. Un trădător de patrie nu este mai mult sau mai puţin trădător în raport cu numărul şi gradul de confidenţialitate al informaţiilor pe care le furnizează. Un trădător, adică un spion, este pur şi simplu un trădător şi un spion.
- Dragă domnule Bădilă, eu ştiu că în Est peroraţia se află la mare cinste. Eu sunt mai bătrân ca dumneata, am trecut în viaţă prin multe, de aceea vă sfătuiesc, prieteneşte, să lăsaţi deoparte peroraţia. E un procedeu teribil de anacronic, teribil de plictisitor. Pe de altă parte, dumneavoastră, comuniştii, folosiţi dialectica numai în teorie? De ce nu încercaţi să şi judecaţi dialectic? Dacă veţi încerca, vă veţi convinge cât de relativă este noţiunea de trădare. Dar nu am de gând să mă angajez cu dumneavoastră într-o discuţie dialectică pe tema a ceea ce numiţi trădare. Şi ştiţi de ce? Fiindcă nu obişnuiesc să schimb părerile oamenilor prin argumente teoretice, ci prin acele pecuniare. E o metodă care numai în foarte rare cazuri dă greş. Şi când spun aceasta, nu mă gândesc neapărat la dumneavoastră. S-ar putea să fiţi o excepţie. Dar, aşa cum prea bine ştiţi, omul este dator să încerce. Asta o spun referindu-mă la mine.
Şuncărică pronunţă ultimele cuvinte cu o ironie pe care nici nu se obosi s-o ascundă. După aceea, se duse la bar să-şi pregătească un cocteil, după o reţetă proprie.
- Dumneavoastră ce beţi?
- Nimic! refuză Ducu prudent.
- Atunci, în sănătatea dumneavoastră, domnule Bădilă.
- Mulţumesc!
- O întrebare, sau dacă vreţi o confirmare: Sunteţi deseori trimis în străinătate?
- Depinde. După necesităţi. În orice caz, nu eu hotărăsc dacă şi când trebuie să plec.
- Bineînţeles. Asta o ştim şi noi. Anul acesta, de pildă, aţi mai fost trimis undeva?
- Nu!
- Dar probabil că, până la sfârşitul anului, veţi mai fi trimis afară. Nu?
- Posibil.
- ...Şi acuma iată că a venit timpul să aflaţi ce dorim de la dumneavoastră. Dorim ca atunci când veţi mai fi trimis în străinătate să aduceţi un plic sau ceva asemănător, ce vă va fi înmânat de o anumită persoană. Sau, dacă aceasta vă va satisface mai bine, să vă prefaceţi că nu observaţi plicul sau un anumit material ce va fi strecurat în bagajele dumneavoastră în ajunul plecării. Asta e tot, domnule Bădilă. Nu vă cerem să ne furnizaţi copii după hârtiile pe care le veţi duce legaţiilor şi nici de pe acelea ale acestora către Centrală. De asemenea, nu vă cerem nici să ne procuraţi anumite documente din arhiva ministerului, la care dumneavoastră aveţi acces. Subliniez, în treacăt, că arhiva ministerului unde lucraţi ne interesează foarte mult. Cu toate acestea, noi ignorăm faptul că sunteţi şeful acestei arhive. Noi nu vrem de la dumneavoastră decât să acceptaţi ca, o singură dată, să fiţi şi curierul nostru. Drept onorariu, urmează să primiţi suma pe care o veţi fixa chiar dumneavoastră. Vă rog să reţineţi că nu este vorba de o colaborare, permanentă, ci de una cu totul accidentală. Desigur, dacă eventual vă surâde şi o altfel de colaborare, noi suntem foarte bucuroşi, în ceea ce priveşte condiţiile, vă asigur că nu vă vom oferi prilej de nemulţumire. Nu suntem de loc zgârciţi cu cei ce ne servesc, domnule Bădilă.
- Vă declar categoric, domnule, că nu mă interesează propunerea dumneavoastră. Protestez împotriva răpirii şi sechestrării mele şi vă cer să mă puneţi imediat în libertate. V-am spus-o şi vă repet: trădătorii îmi sunt odioşi şi nu doresc de fel să mă număr printre ei.
- Gata, iarăşi aţi început să peroraţi. Va să zică, nu am izbutit să vă conving.
- De loc!
- ...Şi vreţi să ne părăsiţi?
- Imediat.
- Foarte bine! Voi da dispoziţii în acest sens.
Apăsă pe butonul soneriei şi numaidecât îşi făcu apariţia Sugar.
- Sugar - i se adresă Şuncărică - domnul Val se află pe bord?
- Da, domnule.
- Spune-ţi că va trebui să-l conducă pe domnul Bădilă. Anunţ-o pe miss Holly să pregătească şalupa.