— Ştii' ce, am îndoieli că vei înţelege vreodată. Eu unul, nu pricep. Pare să fi găsit o metodă de a restaura cuvintele şi frazele care lipsesc din unele fragmente vechi ale textului original din Memorabilia. Poate că partea stângă a cărţii pe jumătate arsă e inteligibilă, dar partea dreaptă a fiecărei pagini a ars şi de aceea, la capătul fiecărui rând lipsesc câteva cuvinte. A inventat o metodă matematică pentru descoperirea acestora. Nu-i absolut sigură, însă într-o oarecare măsură dă roade. De când a început, a reuşit să restaureze patru pagini complete.
Francis aruncă o privire spre fratele Sarl, un octogenar aproape orb.
— Cât timp i-a luat asta? întrebă ucenicul.
— Aproximativ patruzeci de ani. Desigur, n-a lucrat decât cinci ore pe săptămână la proiect, iar calculele aritmetice sunt considerabile.
Francis dădu din cap îngândurat.
— Dacă se poate restaura o pagină pe secol, pesemne că în câteva secole…
— Chiar mai puţin, mormăi fratele Sarl fără să ridice ochii de pe pagină. Cu cât completezi mai mult, cu atât mai repede merge restul. Voi termina următoarea pagină în câţiva ani. După aceea, cu voia bunului Dumnezeu, poate… Vocea i se stinse într-un murmur. Francis băgă de seamă că fratele Sarl obişnuia să vorbească singur în timp ce lucra.
— Faci cum vrei, îi spuse fratele Horner. Avem tot timpul nevoie de ajutor la perene, dar dacă ţii neapărat, îţi poţi stabili propriul proiect.
Fratelui Francis ideea îi veni ca o străfulgerare.
— Pot să-mi folosesc timpul, se grăbi el, pentru a face o copie după desenul lui Leibowitz pe care l-am găsit eu?
La început, fratele Horner rămase descumpănit.
— Păi… nu ştiu, fiule. Cum să-ţi spun, pentru Sfinţia Sa Abatele, subiectul e cam delicat. Iar acel document s-ar putea să nu aparţină Memorabiliei. Acum se află în dosarul de încercare.
— Dar ştiţi că se decolorează, Frate. Şi a fost mânuit foarte mult în lumină. Dominicanii l-au ţinut atâta vreme la Noua Romă…
— Bine… presupun că va fi un proiect foarte scurt: Dacă Părintele Arkos nu se opune, dar… Dădu din cap neîncrezător.
— Poate că l-aş putea include într-un set, găsi Francis soluţia salvatoare. Puţinele desene recopiate pe care le avem sunt atât de vechi, încât au devenit sfărâmicioase. Dac-aş face dubluri ale altora…
Horner zâmbi puţin strâmb.
— Vrei să spui că incluzând desenul Leibowitz într-un set ai putea scăpa neprins?
Francis se îmbujoră.
— Părintele Arkos n-ar observa, nu, dacă s-ar întâmpla să treacă pe aici?
Francis se crispă.
— Bine, spuse Horner şi ochii îi aruncară sclipiri viclene. Îţi poţi folosi timpul liber pentru a face duplicate după oricare dintre documentele care sunt în stare proastă. Dacă se nimereşte şi altceva amestecat între ele, o să încerc să nu bag de seamă.
Fratele Francis îşi petrecu şapte luni din timpul liber redesenând câteva dintre schiţele vechi aflate în dosarele Memorabiliei şi abia după aceea îndrăzni să se atingă de schema lui Leibowitz. Cele vechi trebuiau oricum recopiate cam la un secol, dacă meritau să fie salvate. Nu numai copiile originale se decolorau, ci şi versiunile redesenate, ele devenind indescifrabile după un timp, din pricina degradării cernelurilor întrebuinţate. Nu pricepea nicicum de ce anticii preferaseră să folosească hârtie întunecată la culoare, scriind şi trasând linii cu alb, în loc să procedeze invers. Când făcea schiţa brută în cărbune a vreunui desen, adică folosind un fundal alb, desenul rezultat părea mai realist decât cel în alb pe negru, iar anticii nici nu se comparau ca înţelepciune cu Francis; sigur avuseseră motive întemeiate dacă se deranjaseră să strice cerneala pentru fond, lăsând dâre de hârtie albă acolo unde, într-un desen normal, ar fi trebuit să apară o linie trasă cu cerneală. Francis recopie documentele astfel încât să arate cât mai fidele faţă de originale, cu toate că munca de a întinde cerneala albastră în jurul literelor minuscule era extrem de plicticoasă şi constituia o mare risipă de cerneală, lucru care-l făcea pe fratele Horner să-şi mârâie nemulţumirea.
Copie un vechi plan arhitectonic, apoi un desen pentru o piesă cu geometrie clară, dar a cărei menire îi rămase nelămurită. Redesenă o abstracţiune ameţitoare intitulată ÎNFĂŞ. STATOR MODEL 73-A 3- PH 6-P 1800-RPM 5-HP CLASA A COLIVIE DE VEVERIŢĂ, care se dovedi absolut neinteligibilă şi nicidecum capabilă să întemniţeze o veveriţă. Anticii dovedeau deseori o subtilitate deosebită; pesemne că era nevoie de un aranjament special de oglinzi pentru a vedea veveriţa. Cu chiu cu vai, o redesenă şi pe aceasta.
Francis îşi luă inima în dinţi şi se aventură să deschidă dosarele Memorabiliei pentru a lua schema lui Leibowitz după aproape un an de la începerea proiectului personal şi abia după ce abatele, care trecea când şi când prin camera copiştilor, îl văzuse de cel puţin trei ori lucrând la o altă schiţă, iar în două rânduri Arkos chiar se oprise să arunce o privire la ceea ce făcea Francis.
Documentul original fusese deja supus unor lucrări de restaurare. În afară de faptul că purta numele Fericitului, semăna dezamăgitor de mult cu majoritatea celor pe care le redesenase.
Schiţa lui Leibowitz, o altă abstracţie, nu avea legătură cu nimic, nici măcar cu raţiunea. O studie până reuşi să-i vadă şi cu ochii închişi întreaga şi ameţitoarea complexitate, însă asta nu-l ajută să afle mai multe despre ea. Părea să fie nici mai mult nici mai puţin decât o reţea de linii care lega o însăilătură de dispozitive, şerpuituri, serpentine, codiţe şi câte alte şpiluri. Liniile erau în majoritate verticale sau orizontale şi intersectările unora cu altele erau punctate sau marcate prin salt; făceau răsuciri la unghi drept pentru a ocoli dispozitive şi niciodată nu se opreau la jumătate de drum, ci întâlneau câte-o şerpuitură, serpentină sau cine-ştie-ce. Rămânea atât de enigmatică, încât cercetarea ei vreme îndelungată producea doar perplexitate. Cu toate acestea, se apucă să copieze fiecare detaliu, ajungând până acolo încât reproduse chiar şi pata maronie din centrul hârtiei despre care îşi dădu seama că ar putea fi sângele Binecuvântatului Martir, dar fratele Jeris afirmă că era doar o urmă lăsată de un cotor de măr intrat în putrefacţie.
Ajuns ucenic în camera copiştilor o dată cu Francis, fratelui Jeris îi plăcea să-l sâcâie în legătură cu proiectul personal.
— Prealuminate Frate, spuse el într-o zi, privind printre gene peste umărul lui Francis, lămureşte-mă, te rog, ce-ar putea să însemne „Sistem tranzistorizat de control pentru dispozitivul şase-B”?
— E titlul documentului, evident, răspunse fratele Francis uşor agasat.
— Evident. Dar ce înseamnă?
— E numele diagramei care se află în faţa ta, frate Ţărănoi. Dar „Jeris” ce înseamnă?
— Prea puţin, recunoscu fratele Jeris, mimând umilinţa. Iartă-mi, te rog, ignoranţa. Ai definit convingător numele arătând către creatura numită astfel, care reprezintă precis numele dat. Însă acum însăşi creatura diagramă reprezintă ceva, am dreptate? Ce înfăţişează desenul?
— Sistemul tranzistorizat de control pentru dispozitivul şase-B, evident.
Jeris pufni în râs.
— Foarte limpede! Convingător! Dacă această creatură e numele, atunci numele este creatura. „Numerele egale pot fi înlocuite cu numere egale,” sau „Ordinea într-o egalitate este reversibilă.” Putem trece la următoarea axiomă? Având condiţia: „Cantităţile egale cu o anumită cantitate pot fi înlocuite una cu alta”, care este adevărată, atunci nu există cumva vreo „anumită cantitate” pe care s-o reprezinte atât numele cât şi diagrama! Ori avem de-a face cu un sistem închis?