Fratele Francis nu era întru totul convins că vorbeau despre măgar.
— Bună să-ţi fie ziua, domnule, se adresă el cu voce mieroasă. Poţi lua măgarul. Mersul pe jos mă va ţine sănătos, aşa socot. Zâmbi din nou apoi dădu să plece.
O săgeată se înfipse în pământ la picioarele lui.
— Terminaţi, urlă tâlharul, apoi se adresă lui Francis: Acum dezbracă-te. Şi să vedem ce-ai în ruloul ăla şi-n pachet.
Fratele Francis atinse castronul de cerşit şi făcu un gest neajutorat care stârni doar un nou hohot dispreţuitor din partea tâlharului.
— Am mai văzut şi şmecheria asta cu castronul, spuse el. Ultimul individ cu aşa ceva în mână ţinea ascuns în cizmă jumătate de heklo de aur. Dezbrăcarea!
Fratele Francis, care nu purta cizme, îşi arătă sandalele plin de speranţă, însă tâlharul dădea semne de nervozitate. Francis desfăcu băierile boccelei, împrăştie conţinutul ei spre convingere şi începu să se dezbrace. Tâlharul îi cercetă straiele, nu găsi nimic şi le azvârli înapoi către proprietar, care se grăbi să-i mulţumească pe nerăsuflate; se aşteptase să fie lăsat gol-puşcă în mijlocul drumului.
— Acum să vedem ce-ai în celălalt pachet.
— Doar documente, domnule, se opuse călugărul. N-au valoare decât pentru proprietar.
— Desfă-l.
Fără a scoate o vorbă, fratele Francis dezlegă pachetul şi dădu la iveală schiţa originală şi comemorarea iluminată. Frunzuliţa aurită şi desenul viu colorat sclipiră în razele soarelui care se strecurau prin frunzişul des. Tâlharul rămase cu gura aproape căscată. Fluieră slab printre dinţi.
— Ce frumuseţe! Ei, cărei femei nu i-ar plăcea chestia asta atârnată pe peretele colibei?
Pe Francis îl trecură fiori.
— Aur! urlă tâlharul către complicii înveşmântaţi din cap până-n picioare, de pe înălţime.
— Papă? Papă? se auzi replica gâlgâită şi hohotită.
— Mâncăm noi, nu vă temeţi! strigă el, apoi îi explică binevoitor lui Francis:
— După câteva zile de şedere aici li se face foame şi lor. Merge prost treaba. În ultima vreme au trecut puţini călători.
Francis dădu aprobator din cap. Tâlharul îşi exprimă din nou admiraţia faţă de replica iluminată.
Doamne, dacă Tu m-ai trimis ca să mă pui la încercare, atunci ajută-mă să mor bărbăteşte, iar omul ăsta să ia lucrarea doar peste cadavrul servitorului Tău. Sfinte Leibowitz, priveşte această faptă şi roagă-te pentru mine…
— Ce-i ăsta? se interesă tâlharul. Un farmec? Privi cercetător cele două documente ţinându-le alături. Aha! Unul este umbra celuilalt. Ce minune mai e şi asta? Se holbă la fratele Francis cu ochi bănuitori. Cum se cheamă?
— A, Sistem Tranzistorizat de Control pentru dispozitivul Şase-B, se bâlbâi călugărul.
Tâlharul, care privise documentele ţinându-le cu susu-n jos, îşi dăduse totuşi seama că o schiţă reprezenta replica inversată ca fundal a celeilalte — un efect ce părea să-l descumpănească la fel de mult ca şi frunzuliţa aurie. Trasă cu degetul bont şi murdar similitudinile dintre cele două desene, lăsând o dâră pe pergamentul iluminat. Francis îşi reţinu cu greu lacrimile.
— Te rog! Pojghiţa de aur e-aşa de subţire că nici nu merită s-o iei în seamă. Cântăreşte-o în mână. Nu atârnă nici cât hârtia. Nu-ţi slujeşte la nimic. Te rog, domnule, mai bine ia-mi hainele. Ia măgarul, bocceaua. Ia tot ce doreşti, dar lasă-mi astea. Pentru tine nu înseamnă nimic.
Ochii cenuşii ai tâlharului rămaseră gânditori. Nu-i scăpă starea de agitaţie a călugărului şi începu să se scarpine în barbă.
— Îţi las hainele şi măgarul şi totul, mai puţin ăsta, îi propuse el. Şi-atunci eu iau farmecele.
— Pentru numele lui Dumnezeu, domnule, atunci ucide-mă! se tângui fratele Francis.
Tâlharul pufni în râs.
— Mai vedem noi. Spune-mi la ce-s bune.
— La nimic. Una e o amintire de la un om care a murit demult. Un antic. Cealaltă e o copie.
— Şi ţie la ce-ţi folosesc?
Francis închise ochii o clipă şi încercă să găsească o explicaţie.
— Ştii triburile silvane? Cum îşi venerează strămoşii?
Tâlharul îl fulgeră pe Francis cu ochi cenuşii.
— Noi îi dispreţuim pe strămoşii noştri, lătră el. Blestemaţi fie cei ce ne-au adus pe lume!
— Blestemaţi, blestemaţi! îl imită unul dintre arcaşii de pe coasta muntelui.
— Ştii cine suntem? De unde venim?
Francis dădu din cap.
— N-am vrut să vă supăr. Anticul de la care am relicva… nu e strămoşul nostru. A fost dascălul nostru demult. Iar noi îi venerăm amintirea. Asta-i doar un semn rămas de la el, nimic altceva.
— Dar ce-i cu copia?
— Eu am făcut-o. Te rog, domnule, mi-a luat cincisprezece ani. Pentru tine nu reprezintă nimic. Rogu-te… doar n-o să răpeşti cincisprezece ani din viaţa cuiva… fără motiv?!
— Cinşpe ani? Tâlharul îşi lăsă capul pe spate şi se cutremură de hohote de râs. Ţi-au trebuit cinşpe ani ca să faci asta?
— O, dar… Francis amuţi brusc. Ochii căutară către arătătorul bont a tâlharului. Bătea în schiţa originală.
— Asta ţi-a luat cinşpe ani? Şi-i aproape urâtă pe lângă cealaltă. Se bătu peste burta proeminentă şi, printre gâlgâituri de râs, arăta mereu spre relicvă. Ha! Cinşpe ani! Deci de astea vă ţineţi voi acolo! Cum adică? Imaginea soră întunecată la culoare la ce-i bună? Cinşpe ani ca să faci atâta lucru! Ha-ha- ha! Ce muncă de muiere!
Fratele Francis îl privi mut de stupefacţie. Faptul că tâlharul luase relicva sfântă drept copia ei îl lăsase fără replică.
Încă hohotind, prinse ambele documente între mâini şi se pregătea să le rupă în două.
— Isuse, Maria, Iosife! strigă Francis şi îngenunche în mijlocul drumului. Domnule, pentru numele lui Dumnezeu!
Tâlharul azvârli hârtiile pe pământ.
— Sunt gata să mă iau la trântă pentru ele, se oferi el cu generozitate. Alea sau moartea de cuţit.
— S-a făcut, răspunse Francis fără să stea mult pe gânduri, socotind că o luptă corp la corp i-ar oferi Cerului şansa de a face o minune fără ca acest lucru să bată la ochi. O, Doamne, Tu care i-ai dat tărie lui Iacob să dovedească îngerul de pe stâncă…
Luară poziţia de luptă. Fratele Francis îşi făcu cruce. Tâlharul îşi scoase cuţitul de la brâu şi-l aruncă lângă documente. Începură să-şi dea roată unul altuia.
Trei clipe mai târziu, călugărul zăcea lat pe spate şi gâfâia sub greutatea unei movile de muşchi. O piatră ascuţită de pe drum îl împungea cumplit în şira spinării.
— He-he-he, exclamă tâlharul, ridicându-se să-şi ia cuţitul şi să facă sul documentele.
Cu palmele împreunate ca pentru rugăciune, fratele Francis se târî după el pe genunchi, milogindu-se cât îl ţinea gura.
— Te rog, ia numai unul, nu pe amândouă! Te rog!
— Acum trebuie să-l răscumperi, hohoti vesel tâlharul. Le-am câştigat în mod cinstit.
— N-am nimic, sunt sărac!
— M-am convins de asta, dar dacă ţii atât la ele, o să faci rost de aur. Doi heklos de aur, asta-i răscumpărarea. Poţi să-l aduci când doreşti. Eu o să-ţi păstrez lucrurile în coliba mea. Dacă le vrei înapoi, mi-aduci aurul.