Savantul se aplecă spre Apollo, dornic să explice:
— Scrie-i abatelui de acolo. Asigură-l că documentele vor fi tratate cu cea mai mare grijă şi înapoiate după ce le stabilim autenticitatea şi le studiem conţinutul.
— Şi din partea cui să-i dau asigurări, a ta ori a mea?
— A lui Hannegan, a ta şi a mea.
— Rămâneţi doar tu şi Hannegan. Eu n-am armată personală.
Savantul roşi.
— Spune-mi, adăugă nunţiul fără să clipească, de ce, ignorând bandiţii de pe drumuri, insişti să le consulţi aici, în loc să mergi la abaţie?
— Cel mai credibil motiv pe care i-l poţi spune abatelui e că dacă documentele sunt autentice, dacă trebuie să le studiem la abaţie, confirmarea n-ar reprezenta mare lucru pentru alţi savanţi laici.
— Cu alte cuvinte, colegii tăi ar putea crede că ai fost păcălit de călugări?
— Hmm, s-ar putea bănui şi asta. Dar mi se pare important, pentru că, o dată aduse aici, vor putea fi examinate de toţi cei care au calitatea de a-şi forma o părere. Pe de altă parte, le poate vedea orice alt thon venit în vizită. Dar nu avem cum să mutăm întregul colegiu în deşertul din sud-vest vreme de şase luni.
— Îţi înţeleg poziţia.
— Vrei să transmiţi cererea către abaţie?
— Da.
Thon Taddeo se arătă surprins.
— Dar tu vei face cererea, nu eu. Şi mi se pare normal să te anunţ că, după părerea mea, Dom Paulo, abatele, nu va spune „da.”
Thon Taddeo păru totuşi mulţumit. După ce plecă, nunţiul îl convocă pe funcţionarul său.
— Mâine pleci la Noua Romă.
— Trec pe la Abaţia Leibowitz?
— La întoarcere. Raportul către Noua Romă e urgent.
— Da, Messér.
— La abaţie, să-i transmiţi lui Dom Paulo că Sheba îl aşteaptă pe Solomon să vină la ea. Aducând daruri. După aceea, fă bine şi astupă-ţi urechile. După ce-şi va vărsa furia pe tine, să vii degrabă înapoi ca să-i pot comunica lui Thon Taddeo refuzul.
13
Timpul se scurge anevoie în deşert şi puţine sunt prefacerile care să marcheze mersul lui înainte. Trecuseră două anotimpuri de când Dom Paulo refuzase cererea venită de dincolo de Câmpii, dar problema fusese rezolvată doar cu două săptămâni în urmă. Oare chiar se rezolvase? Texarkana era sigur nemulţumită de răspuns.
Spre apusul soarelui, abatele porni de-a lungul zidului abaţiei, ţinându-şi bărbia împinsă în faţă, ca pe un stei care se opune oricăror talazuri dezlănţuite de tumultul evenimentelor. Vântul dinspre deşert îi învolbura şuviţele rare de păr ca pe nişte stindarde albe şi-i înfăşură rasa strâns în jurul trupului cocârjat, făcându-l să semene cu un Ezekiel stafidit cu un pântec ciudat de mic şi rotunjit. Îşi ascunse mâinile uscate în mâneci şi privi încruntat deşertul în direcţia satului Sanly Bowitts, aflat în depărtare. Umbra lui se profila legănându-se în lumina roşiatică a soarelui, iar călugării care o întâlneau în cale priveau întrebător către bătrân. Stăpânul lor părea greu de mulţumit în ultima vreme şi înclinat să aibă presimţiri ciudate. Se şoptea că avea să sosească vremea numirii unui alt abate care să ocârmuiască peste Fraţii Sfântului Leibowitz. Se mai zvonise că bătrânul nu se simţea bine deloc. Se şoptea de asemenea că dacă abatele ar auzi asemenea vorbe, cârtitorii ar trebui să sară iute peste zid pentru a scăpa. Abatele le auzise, dar de data asta îi făcea chiar plăcere să nu le bage în seamă. Ştia prea bine că zvonurile erau adevărate.
— Mai citeşte-mi-o o dată, se răsti el la călugărul care stătea nemişcat în apropierea lui.
Gluga se clătină imperceptibil spre abate.
— Pe care dintre ele, Domne?
— Ştii tu pe care.
— Da, Sfinţia Ta.
Călugărul căută într-una din mâneci. Părea împovărată de multe documente şi corespondenţă, dar după o clipă de bâjbâială o găsi pe cea dorită. De pergamentul făcut sul era agăţat un bileţeclass="underline"
SUB IMMUNITATE APOSTOLICA HOC SUPPOSITUM EST.
QUISQUIS NUNTIUM MOLESTARE AUDEAT, IPSO FACTO EXCOMMUNICETUR.
DET: R'disssimo Domno Paulo de Pecos, Abaţia Leibowitz, Abbati
(Mănăstirea Fraţilor lui Leibowitz,
În zona satului Sanly Bowitts
Deşertul de Sud-Vest, Imperiul Denver)
CUI SALUTEM DICIT: Marcus Apollo
Papatiae Apocrisarius Texarkanae
— Exact, acela e. Citeşte-l, spuse abatele iritat. Accedite ad eum…
Călugărul îşi făcu cruce şi murmură obişnuita Binecuvântare a Textelor, care se rostea înainte de citire şi scriere şi era respectată cu aceeaşi supuşenie ca şi binecuvântarea de la masă. Iar asta pentru că Fraţii lui Leibowitz avuseseră sarcina de a păstra cunoaşterea şi învăţătura de-a lungul întunecatului mileniu, iar astfel de ritualuri neînsemnate le reaminteau întotdeauna că misiunea lor nu se încheiase.
După ce termină de rostit binecuvântarea, ridică sulul în ultimele raze ale apusului de soare, făcându-l să devină transparent.
— Iterum oportet apponere tibi crucem ferendam amice…
Vocea aducea a cântec, în vreme ce ochii identificau cuvintele din pădurea de înflorituri făcute în peniţă. Abatele se rezemă de parapet, ascultând şi în acelaşi timp urmărind vulturii care dădeau roată podişului înalt numit Ultima Salvare.
— „iarăşi trebuie să-ţi pun în faţă crucea ce va trebui s-o porţi, bătrâne prieten şi păstor al unor şoareci de bibliotecă miopi”, se auzi vocea monotonă a călugărului, „dar poate că ducerea crucii va semăna a triumf. Se pare că Sheba va veni în cele din urmă la Solomon, deşi probabil cu gând să-l denunţe ca şarlatan.
Îţi trimit prezenta pentru a te anunţa că Thon Taddeo Pfardentrott, Savant din Denver, Înţelept între Înţelepţi, Erudit între Erudiţi, Blondul Fiu-Dinafara-Căsătoriei al unui anumit Prinţ şi Darul lui Dumnezeu pentru o «Generaţie Care Se Trezeşte» s-a hotărât, în sfârşit, să-ţi facă o vizită, după ce a pierdut orice speranţă de a transporta Memorabilia voastră către acest frumos tărâm. Va sosi în preajma Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului dacă va reuşi să scape de grupurile «banditeşti» care împânzesc drumurile. Va aduce cu sine îndoielile ce-l frământă şi un mic grup de cavalerie înarmată, oferită prin amabilitatea lui Hannegan al II-lea, al cărui trup corpolent pluteşte pe deasupra mea chiar şi în aceste clipe când îţi scriu, mormăind şi chiorându-se la rândurile de faţă, pe care Supremaţia Sa mi-a poruncit să le aştern şi prin care aceeaşi Supremaţie se aşteaptă să aduc laude vărului său, thon-ul, în speranţa că-l veţi onora cum se cuvine. Şi întrucât secretarul Supremaţiei Sale zace în pat din pricina gutei, în rândurile de mai jos voi fi cât se poate de candid:
Prin urmare, permite-mi să te previn asupra acestei persoane, Thon Taddeo. Tratează-l cu milostenia-ţi obişnuită, dar nu te încrede în el. E un savant strălucit şi un prizonier politic al Statului. Aici, Hannegan este Statul. Pe de altă parte, Taddeo este anticleric, aşa socot, ori doar antimonastic. După ruşinoasa lui naştere, a fost dus degrabă la o mănăstire benedictină, şi ba nu, mai bine întreabă-l pe curier despre toate acestea…”
Călugărul ridică ochii de pe pergament. Abatele încă urmărea planarea vulturilor pe deasupra Ultimei Speranţe.
— Ai auzit despre copilăria lui, Frate? întrebă Dom Paulo.