— Cred că da. Şi pentru că te-ai făcut înţeles, poate ne vorbeşti despre acest aspect. Doar dacă nu cumva rugămintea o ia înaintea faptelor, în măsura în care ai făcut progrese în cercetarea Memorabiliei.
— Ei bine, nu. Acum ne-am făcut o idee destul de limpede încotro ne îndreptăm atenţia şi ce avem în faţa noastră. Vom avea nevoie de mult timp să terminăm, asta e limpede. Fragmentele găsite trebuie puse cap la cap, căci ele nu aparţin aceluiaşi domeniu. Încă nu avem posibilitatea de a anticipa ce putem culege din ea, dar ne e deja clar ce nu putem. Îmi face plăcere să afirm că Memorabilia pare promiţătoare. N-am nimic împotrivă să explic scopul general, dar… Îşi întări spusele cu o ridicare din umeri.
— Ce te deranjează?
Thon Taddeo păru uşor stânjenit.
— Doar o anumită nesiguranţă în legătură cu cei care mă vor asculta. N-aş dori să lezez sentimentele religioase ale cuiva.
— Dar cum ai putea-o face? Nu-i vorba de-o problemă de filozofie a naturii? De fizică?
— Desigur. Dar ideile multora despre lume au o coloratură religioasă, cu alte cuvinte…
— Dar dacă preocuparea ta este lumea fizică, în ce fel ai putea leza pe cineva? Mai ales această comunitate. Noi aşteptăm de multă vreme să vedem lumea începând să se preocupe din nou de sine. Cu riscul de a părea lăudăros, aş putea arăta că avem câţive câţiva călugări iubitori de ştiinţe ale naturii. Fratele Majek, de exemplu, sau Fratele Kornhoer…
— Kornhoer! Thon Taddeo ridică ochii precaut spre lampa cu arc şi, clipind, îşi mută privirea de la ea. Nu înţeleg!
— Lampa? Dar mi-e limpede că…
— Nu, nu-i vorba de lampă. Lampa e simplă de îndată ce depăşeşti momentul de uimire când o vezi funcţionând. Ar trebui să funcţioneze. Pe hârtie, presupunând câteva elemente nedeterminabile şi ghicind unele date pe care nu le ai la dispoziţie. Dar saltul impetuos şi fără probleme de la o ipoteză confuză la un model funcţional… Thon tuşi iritat. Eu nu-l înţeleg pe Kornhoer. Maşinăria asta — făcu un semn cu degetul către dinam — reprezintă un salt care cuprinde în sine aproximativ douăzeci de ani de experimentări preliminare, începând cu înţelegerea principiilor. Kornhoer a sărit peste etapele preliminare. Credeţi în existenţa miracolelor? Eu unul, nu, însă în cazul de faţă aveţi în faţă un exemplu elocvent. Roţi de căruţă! Pufni în râs. Ce-ar fi în stare să facă dacă ar avea un atelier bine echipat? Nu înţeleg de ce un om ca el stă închis într-o mănăstire.
— Probabil că Fratele Kornhoer e acela care să-ţi explice asta, spuse Dom Paulo, încercând să alunge băţoşenia din glas.
— Da, înţeleg… Thon Taddeo reîncepu să-l măsoare cu atenţie pe bătrânul preot. Dacă aveţi convingerea că nimeni nu se va simţi ofensat ascultând idei prea puţin tradiţionale, aş fi încântat să discutăm despre preocupările noastre. Dar unele dintre ele ar putea intra în conflict cu preju… ăă… părerile deja formate.
— Prea bine! Cred că va fi fascinant.
Stabiliră momentul discuţiei şi Dom Paulo se simţi uşurat. Prăpastia greu de definit între călugărul creştin şi cercetătorul mirean al Naturii se va îngusta printr-un schimb liber de idei, era aproape convins de asta. Kornhoer făcuse deja primul pas, nu? O comunicare mai apropiată era probabil cea mai indicată terapie pentru aplanarea tensiunilor. Iar vălul confuz al îndoielii şi ezitarea încărcată de neîncredere se vor risipi, adevărat? de îndată ce thonul va constata că gazdele sale nu erau chiar reacţionari intelectuali, aşa cum crezuse la venire. Paulo se simţi întrucâtva ruşinat de bănuielile lui de la început.
Ai răbdare, Doamne, cu un nătâng bine intenţionat, se rugă el.
— Dar nu cumva să uiţi de ofiţeri şi de schiţele făcute de ei, îi reaminti Gault.
20
Aflat la pupitrul din refectoriu, lectorul tocmai intona anunţurile zilei. Lumina gălbuie a luminărilor alunga orice culoare de pe chipurile celor care, îmbrăcaţi în rasă, stăteau nemişcaţi în picioare, lângă scaunele simple, aşteptând servirea mesei de seară. Vocea lectorului căpătă o sonoritate stranie, reflectată fiind de bolţile înalte din sala al cărei tavan se pierdea în umbrele ce atârnau parcă ameninţătoare deasupra insuliţelor de lumină presărate pe mesele de lemn.
— Sfântul Părinte Abate mi-a poruncit să vă anunţ că regula abstinenţei este ridicată la această masă, rosti lectorul. După cum probabil aţi aflat, vom avea oaspeţi. Toţi credincioşii pot lua parte la banchetul dat astă-seară în onoarea lui Thon Taddeo şi a grupului său; aveţi voie să mâncaţi carne. Conversaţia — dacă o veţi purta în surdină — va fi îngăduită în timpul mesei.
Din rândurile novicilor se auzi un zvon de voci timide, nu mult diferit de nişte ovaţii reţinute. Mesele erau aranjate. Mâncarea încă nu fusese adusă, însă în locul obişnuitelor castroane pentru terci apăruseră tăvi întinse, care stârniseră pofta de mâncare a tuturor, sugerând un adevărat dezmăţ culinar. Binecunoscutele căni pentru lapte rămăseseră în bucătărie, ele fiind înlocuite de cele mai alese cupe pentru vin. Pe tăbliile din lemn ale meselor erau presăraţi trandafiri.
Abatele se opri pe coridor, aşteptând ca lectorul să termine de citit anunţul. Căută din priviri masa aranjată pentru sine, părintele Gault, onoratul oaspete şi oamenii săi. Iar au greşit socotelile cei de la bucătărie, gândi el. Fuseseră pregătite opt locuri. Trei ofiţeri, Thon şi asistentul lui, plus cei doi preoţi, în total şapte locuri, doar dacă nu cumva, lucru cu totul improbabil, părintele Gault îl invitase pe fratele Kornhoer să stea la masă cu ei. Lectorul încheie anunţurile şi Dom Paulo intră în sala de mese.
— Flectamus genua, se auzi vocea lectorului.
Credincioşii se lăsară în genunchi cu o precizie militărească, iar abatele îşi binecuvântă turma.
— Levate.
Se ridicară cu toţii. Dom Paulo îşi ocupă locul la masa special aranjată şi aruncă o privire spre uşă. Gault trebuia să sosească împreună cu invitaţii. Până acum, acestora li se servise masa în casa de oaspeţi, nu în refectoriu, pentru a nu-i supune la austeritatea hranei sărăcăcioase a călugărilor.
Când apărură şi oaspeţii, privi în jur, căutându-l pe fratele Kornhoer, dar călugărul nu era cu ei.
— De ce s-au pus opt tacâmuri? murmură el către părintele Gault după ce se aşezară cu toţii.
Gault îl privi nelămurit şi ridică din umeri.
Savantul se aşeză în dreapta abatelui, iar ceilalţi se înşirară către capătul mesei, lăsând gol locul din stânga lui. Se întoarse pentru a-i face semn lui Kornhoer să li se alăture, însă lectorul începu să intoneze prefaţa înainte de a reuşi să surprindă privirea călugărului.
— Oremus, răspunse abatele şi călugării făcură o plecăciune.
În timpul binecuvântării, cineva se strecură discret pe locul din stânga abatelui. Acesta se încruntă nemulţumit, dar nu ridică privirea pentru a-l identifica pe vinovat în timpul rugăciunii.
— …et Spiritus Sancti, Amen.
— Sedete, rosti lectorul, şi călugării începură să ia loc.
Abatele se uită furios la cel din stânga sa.
— Poetule!
Crinul jignit făcu o plecăciune mai adâncă decât s-ar fi cuvenit şi zâmbi.