— …promiţătoare, urmă eL Simt că-ntr-o bună zi desenul făcut după tunelurile ce trec pe sub ziduri va fi atârnat într-o expoziţie de arte fru…
De sub masă se auzi un trosc surd. Poetul se opri brusc din mestecat, coborî osul iadeş de la gură şi începu să pălească. Mestecă, înghiţi şi continuă să se albească la faţă. Privi în gol spre tavan.
— Mi-l striveşti, bolborosi el din colţul gurii.
— Doar vorbind? întrebă abatele şi continuă să apese.
— Cred că mi-a rămas un os în gât, recunoscu Poetul.
— Vrei să te retragi?
— Mă tem că trebuie.
— Mare păcat. O să ne lipseşti. Paulo mai apăsă o dată pe deget spre ţinere de minte. Atunci poţi să pleci.
Poetul respiră adânc, se şterse la gură şi se ridică. Îşi goli cupa de vin şi o puse cu gura în jos pe centrul tăvii. Ceva anume din comportarea lui îi silea să-l urmărească. Îşi trase pleoapa cu degetul mare, îşi lăsă capul în jos deasupra palmei desfăcute şi apăsă. Globul ocular îi căzu în palmă, făcându-i pe cei din Texarkana, care nu aveau cunoştinţă de existenţa ochiului artificial, să scoată o exclamaţie de mirare.
— Urmăreşte-l cu băgare de seamă, spuse el către ochiul de sticlă, şi apoi îl depuse pe fundul cupei de vin, de unde acesta îl fixă cu tristeţe pe Thon Taddeo. Noapte bună, domnilor, spuse el bine dispus către meseni şi se îndepărtă cu paşi hotărâţi.
Furios, ofiţerul bolborosi o înjurătură şi se zbătu să scape din strânsoarea tovarăşilor săi.
— Duceţi-l în camera lui şi rămâneţi cu el până se potoleşte, le spuse Thon. Şi aveţi grijă să nu-i oferiţi prilejul de a-l ataca pe nebun. Apoi, în timp ce ofiţerul livid la chip era dus de braţe, se adresă abatelui:
— Sunt consternat. Nu sunt servitorii mei şi nu le pot da ordine. Dar vă promit că se va căi pentru ieşirea asta. Iar dacă refuză să-şi ceară iertare şi să plece de îndată, va trebui să încrucişeze spada aceea pripită cu mine până mâine la amiază.
— Nu vrem vărsare de sânge! se rugă preotul. N-a fost atât de grav. Mai bine să facem totul uitat. Mâinile îi tremurau, iar chipul i se înnegurase.
— Îşi va cere iertare şi va pleca, nu se dădu bătut Thon Taddeo, ori mă voi oferi să-l ucid. Nu vă îngrijoraţi, nu va îndrăzni să mă înfrunte fiindcă, dacă ar câştiga, Hannegan l-ar trage în ţeapă în văzul lumii şi i-ar sili nevasta să… dar să lăsăm asta. Se va căi şi va pleca. Cu toate acestea, mă simt umilit că s-a putut întâmpla aşa ceva.
— Ar fi trebuit să-l azvârl afară pe Poet de îndată ce-a apărut. El a provocat incidentul, iar eu n-am reuşit să-l împiedic. Provocarea a fost evidentă.
— Provocare? Minciuna scornită de un nebun vagabond? Josard a reacţionat ca şi cum acuzaţiile Poetului ar fi fost reale.
— Deci nu ştii că ofiţerii pregătesc într-adevăr un raport complet privind valoarea militară a abaţiei noastre ca fortăreaţă?
Savantul rămase cu gura căscată. Evident neîncrezător, privi de la un preot la celălalt.
— Chiar e adevărat? întrebă el după o îndelungată tăcere.
Abatele dădu afirmativ din cap.
— Şi ne-aţi permis să rămânem în continuare.
— N-avem nimic de ascuns. Însoţitori tăi sunt liberi să facă un asemenea studiu, dacă doresc. N-o să merg atât de departe să întreb de ce au nevoie de informaţiile acestea. Concluzia trasă de Poet a fost, desigur, o simplă ipoteză.
— Bineînţeles, spuse Thon Taddeo moale, fără s-o privească pe gazda sa.
— Sper că prinţul vostru nu are ambiţii agresive în această regiune, aşa cum a făcut aluzie Poetul.
— Sigur nu.
— Şi chiar de-ar fi adevărat, socot că ar avea înţelepciunea — ori cel puţin consilieri înţelepţi care să-l îndrume — pentru a înţelege că valoarea abaţiei noastre ca depozitară de cunoaştere antică e cu mult mai mare decât aceea de citadelă.
Lui Thon Taddeo nu-i scăpă implorarea subînţeleasă de a i se da ajutor, timbrul rugător din vocea preotului şi păru să cântărească totul, jucându-se delicat cu mâncarea din farfurie şi rămânând tăcut o vreme.
— Vom discuta această problemă înainte de a mă întoarce la colegiu, promise el cu voce scăzută.
Asupra banchetului coborî un aer mohorât care începu să se risipească doar după masă, când trecură în curtea abaţiei şi cântară în cor şi dispăru cu totul când veni momentul ca savantul să ţină o prelegere în Sala Mare.
Stânjeneala părea să fi fost uitată, iar între membrii grupului se restabili o cordialitate de suprafaţă.
Dom Paulo îl conduse pe Thon către pupitru; Gault şi asistentul îi urmară, alăturându-li-se pe podium. După ce abatele îl prezentă pe Thon Taddeo, urmară aplauze pornite din inimă; tăcerea care se lăsă amintea de muţenia publicului dintr-un tribunal, aşteptând pronunţarea sentinţei. Savantul nu era un orator desăvârşit, dar verdictul se arătă satisfăcător pentru mulţimea formată din călugări.
— Am rămas uimit de ceea ce-am descoperit aici, le spuse el. Cu câteva săptămâni în urmă n-aş fi crezut, nici nu am crezut, de fapt, că documentele de genul celor pe care le aveţi în cadrul Memorabiliei puteau supravieţui după prăbuşirea ultimei civilizaţii. Încă-mi vine greu să cred, dar realitatea ne obligă să îmbrăţişăm ipoteza că documentele sunt autentice. Existenţa lor este incredibilă; dar pentru mine, mai ieşit din comun e faptul că în cursul acestui secol ele au trecut nebăgate în seamă. În ultima vreme au apărut oameni capabili să aprecieze valoarea lor potenţială, şi nu-i vorba doar de mine. Câte n-ar fi putut face Thon Kashler cu ele cât a fost în viaţă, chiar şi în urmă cu şaptezeci de ani?!
La auzul unei reacţii atât de favorabile din partea unui om înzestrat precum Thon Taddeo, călugării se luminară la chip şi zâmbiră. Paulo se întrebă de ce nimeni nu detecta în glasul vorbitorului o nuanţă vagă de reproş subînţeles, ori era vorba de suspiciune?
— Dacă în urmă cu zece ani aş fi ştiut de existenţa acestor surse, spuse el, n-ar mai fi fost nevoie să depun atâtea eforturi pentru definitivarea studiilor mele din domeniul opticii. Aha! gândi abatele, deci despre asta era vorba. Sau măcar în parte. Constată că unele dintre descoperirile lui sunt doar redescoperiri, iar asta îi lasă un gust amar. Dar sigur trebuie să fie conştient că, atâta vreme cât va trăi, nu va putea depăşi stadiul de redescoperitor al unor lucrări pierdute; oricât de genial ar fi, nu va reuşi să realizeze decât ceea ce alţii au făcut de mult. Şi, în mod inevitabil, situaţia va rămâne neschimbată până când lumea nu va ajunge la fel de dezvoltată ca înainte de Potopul Focului.
Cu toate acestea, se vedea clar că Thon Taddeo rămăsese impresionat.
— Şederea mea aici se apropie de sfârşit, continuă el. Din cele văzute, cred că ar fi nevoie de douăzeci de specialişti care să lucreze câteva decenii pentru a termina de căutat informaţii inteligibile în întreaga Memorabilia. Fizica progresează prin raţionamente inductive validate de experimente; dar aici, această misiune presupune deducţia. Din câteva fragmente disparate de principii generale, trebuie să încercăm a înţelege cazuri particulare. Uneori, încercarea se poate dovedi imposibilă. De pildă — făcu o pauză de o clipă şi scoase un teanc de notiţe pe care le răsfoi repede. Iată aici un citat pe care l-am găsit îngropat în subsol. Face parte dintr-un fragment de patru pagini aparţinând unei cărţi care pare să fi fost de fizică superioară. Pesemne că unii dintre voi l-aţi şi văzut.