„…iar dacă termenii apaţinând spaţiului predomină în expresia pentru intervalul dintre punctele-eveniment, se spune că intervalul este de tip spaţiu, întrucât în acest caz e posibil să alegem un sistem de coordonate — aparţinând unui observator cu o viteză admisibilă — în care evenimentele au loc simultan şi, prin urmare, despărţite doar din punct de vedere spaţial. Dacă, totuşi, intervalul este de tip temporal, evenimentele nu pot fi simultane în nici un sistem de coordonate, însă există un sistem de coordonate în care termenii spaţiali vor dispărea cu totul, astfel încât distanţa dintre evenimente va fi pur şi simplu temporală, id est, petrecându-se în acelaşi loc, dar în momente diferite. Acum, examinând extremele intervalului real…” Ridică ochii şi zâmbi enigmatic. A dat cineva peste fragmentul acesta în ultima vreme?
Marea de chipuri rămase neclintită.
— Nu-şi aminteşte nimeni să-l fi consultat?
Kornhoer şi alţi doi călugări ridicară mâinile cu fereală.
— Ştie cineva ce înseamnă?
Mâinile coborâră imediat.
Thon Taddeo chicoti.
— E urmat de o pagină şi jumătate de matematică pe care nu voi încerca să o citesc, dar ea tratează câteva dintre conceptele noastre fundamentale de parcă acestea n-ar fi deloc esenţiale, ci apariţii evanescente care se transformă în funcţie de punctul nostru de vedere. Ultimul cuvânt este deci, dar restul paginii a ars laolaltă cu concluzia. Raţionamentul este totuşi impecabil, iar partea de matematică deosebit de elegantă, astfel că pot scrie şi eu concluzia. Ea pare să aparţină unui nebun. Însă el a pornit de la nişte premise care păreau la fel de nebuneşti. Să fie o farsă? Dacă nu, care-i este locul în schema generală a ştiinţei anticilor? Ce o precede ca premisă a înţelegerii? Ce urmează şi cum putem efectua o testare? Sunt întrebări la care nu pot răspunde. Aceasta este doar una dintre numeroasele enigme ridicate de aceste documente pe care le-aţi păstrat atâta vreme. Raţionamentele care nu ating realitatea experienţei nicăieri ţin de preocupările angelologiştilor şi teologilor, nu ale oamenilor de ştiinţă din domeniul fizicii. Şi totuşi, documente ca acesta descriu sisteme care nu ating nicăieri experienţa noastră. Oare ele puteau fi realizate experimental de către antici? Anumite elemente tind să indice tocmai aşa ceva. Una dintre lucrări se referă la transmutarea elementelor — despre care noi am stabilit recent că este imposibilă din punct de vedere teoretic — şi apoi afirmă: „experienţele o dovedesc”. Dar cum? Probabil că abia generaţiile următoare vor evalua şi înţelege unele dintre aceste lucruri. E păcat că ele trebuie să rămână aici, în acest loc inaccesibil, fiindcă va fi nevoie de efortul concentrat a nenumăraţi savanţi pentru a le da de rost. Vă daţi seama, desigur, că facilităţile existente sunt inadecvate, ca să nu mai spun că rămân „inaccesibile” pentru restul lumii.
Aşezat pe podium, în spatele vorbitorului, abatele începu să se încrunte, aşteptând afirmaţii şi mai grave. Thon Taddeo preferă totuşi să nu facă propuneri. Însă remarcile sale continuară să evidenţieze sentimentul că asemenea relicve trebuiau încredinţate unor persoane mai competente decât acelea aparţinând Ordinului Albertian al Sfântului Leibowitz şi că situaţia actuală era absurdă. Simţind pesemne neliniştea crescândă din sală, curând schimbă subiectul, vorbind despre studiile lui imediate, care presupuneau o cercetare mai amănunţită asupra naturii luminii decât se realizase până atunci. Unele dintre comorile abaţiei se dovedeau a-i fi de mare ajutor şi spera să găsească un mijloc experimental de a-şi testa teoriile. După ce discută pe scurt despre fenomenul refracţiei, tăcu o clipă, apoi se scuză:
— Sper că afirmaţiile mele nu lezează credinţele religioase ale cuiva. Văzând că feţele celor prezenţi rămaseră curioase şi calme, continuă o vreme, apoi pofti publicul să-i adreseze întrebări.
— Te deranjează o întrebare pusă de pe podium? întrebă abatele.
— Nicidecum, răspunse savantul, privindu-l destul de bănuitor, de parcă ar fi gândit: Et tu, Brute?
— Mă întrebam ce latură a refractabilităţii luminii socoţi c-ar putea aduce atingere religiei?
— Vedeţi dumneavoastră… Thon Taddeo se opri stânjenit. Monsenior Apollo, pe care îl cunoaşteţi, s-a înfierbântat discutând pe această temă. El susţinea că lumina nu putea fi refrangibilă înainte de Potop, întrucât curcubeul era considerat…
Călugării izbucniră în hohote răsunătoare de râs, acoperind restul remarcii. Până când abatele reuşi să-i reducă pe călugări la tăcere cu un semn din mână, Thon Taddeo se făcu roşu ca racul, iar lui Dom Paulo îi veni greu să-şi păstreze aerul solemn.
— Monsenior Apollo e un om de treabă, un preot bun, dar uneori oricui i se poate întâmpla să apară într-o postură incredibil de ridicolă, mai ales când e scos din domeniul lui. Îmi pare rău c-am pus această întrebare.
— Răspunsul mă scuteşte de alte comentarii, spuse savantul. Nu caut gâlceavă.
Nimeni nu-i mai adresă întrebări, aşa că Thon trecu la cea de-a doua problemă pe care voia să o prezinte: activitatea prezentă şi de perspectivă a colegiului său. După cum o descrise el, situaţia părea încurajatoare. Colegiul era asaltat de candidaţi care doreau să studieze la institut. Colegiul îşi asuma o funcţie educativă, dar şi una de cercetare. Interesul faţă de filozofia naturii şi ştiinţe creştea în rândul laicilor ştiutori de carte. Institutul beneficia de înzestrări costisitoare. Semne de revigorare şi renaştere.
— Aş mai putea menţiona câteva dintre cercetările şi studiile efectuate în prezent de oamenii noştri, continuă el. Ca urmare a lucrării lui Bret privind comportarea gazelor, Thon Viche Mortoin studiază posibilitatea producerii pe cale artificială a gheţii. Thon Friider Halb caută mijlocul practic de a transmite mesaje prin intermediul variaţiilor electrice dintr-un conductor… Lista era lungă, iar călugării păreau impresionaţi. Se desfăşurau studii în multe domenii: medicină, astronomie, geologie, matematică, mecanică. Unele păreau irealizabile şi rău concepute, însă majoritatea promiteau să răsplătească eforturile prin cunoaştere şi aplicaţii practice. Începând cu căutarea unui Nostrum Universal de către Jejene şi terminând cu asaltul îndărătnic al lui Bodalk asupra geometriei tradiţionale, activităţile colegiului dovedeau o dorinţă sănătoasă de a descifra secretele ascunse ale naturii, rămase inaccesibile de când omenirea îşi pârjolise memoria instituţională şi se condamnase la o amnezie culturală care ţinuse mai bine de-un mileniu.
Pe lângă aceste studii, Thon Maho Mahh conduce un proiect menit să descopere noi elemente despre originea speciei umane. Întrucât cercetarea este în principal arheologică, el m-a rugat să caut în biblioteca dumneavoastră orice material pe această temă, după ce-mi voi încheia propriul studiu. Consider totuşi că nu e cazul să stărui prea mult asupra acestei probleme, întrucât ea poate da naştere la controverse cu teologii. Dar dacă aveţi întrebări…
Un tânăr călugăr care studia pentru a deveni preot se ridică în picioare şi Thon Taddeo îl recunoscu neîntârziat.
— Domnule, mă întrebam dacă vă sunt cunoscute sugestiile Sfântului Augustin în această problemă.
— Nu.
— Episcop şi filozof din secolul al patrulea, Augustin a sugerat că, la început, Dumnezeu a creat toate lucrurile în cauzele lor germinative, inclusiv fiziologia omului, iar cauzele germinative însămânţează, ca să spunem aşa, materia fără de formă, care mai apoi se dezvoltă treptat, transformându-se în forme complexe şi, evident, în Om. A fost luată în calcul această ipoteză?