Fiecare respiraţie gâfâită veni însoţită de asemenea frânturi de versete din Litania Sfinţilor, iar fratele Francis îşi dădu drumul uşor pe treptele străvechiului Adăpost contra Căderii, neavând alte arme la îndemână decât apa sfinţită şi o torţă improvizată, făcută din tăciunii păstraţi din focul din noaptea de dinainte. Aşteptase mai bine de-o oră sosirea cuiva de la abaţie, care să cerceteze ce era cu norul de praf. Dar nu apăruse nimeni,
În condiţiile în care nu era grav bolnav şi nici nu i se poruncise să se întoarcă la abaţie, părăsirea locului de veghe, chiar şi pentru scurtă vreme, ar fi fost considerată drept o abandonare ipso facto a dorinţei lui de a dovedi că are vocaţia necesară pentru a deveni călugăr al Ordinului Albertian al lui Leibowitz. Fratele Francis ar fi preferat moartea, în locul unei asemenea ruşini. Prin urmare, trebuia să aleagă: ori cerceta înspăimântătorul puţ înainte de răsăritul zorilor, ori îşi petrecea noaptea în culcuşul lui, neştiind dacă lighioana ce se ascundea în adăpost nu se va trezi cumva la viaţă şi va începe a hălădui prin beznă. Vânători nocturni, lupii îi pricinuiseră deja destule necazuri, însă ei erau creaturi alcătuite doar din carne şi sânge. Pe cele alcătuite din ceva mai puţin solid, prefera să le întâlnească la lumina zilei, deşi acum, când soarele cobora spre asfinţit, în puţ nu pătrundeau prea multe raze.
Molozul care se prăvălise în interiorul adăpostului formase o movilă a cărei culme aproape că atingea capul scărilor, iar spaţiul îngust dintre pietre şi tavan nu-i permitea să treacă decât târiş. Îşi dădu drumul cu picioarele înainte şi, din cauza pantei abrupte, se văzu silit să continue tot aşa. Înfruntând astfel Necunoscutul, pipăi cu picioarele să găsească puncte de sprijin în grohotiş şi, încetul cu încetul, reuşi să coboare. Când, întâmplător, lumina torţei mai scădea, se oprea o clipă, înclinând capătul aprins în jos şi lăsa flacăra să lingă încă o porţiune din lemn; în asemenea momente de răgaz, încerca să calculeze primejdia care-l pândea din jur şi de deasupra. Nu prea avea ce să vadă. Se afla într-o încăpere subterană, dar cel puţin o treime din volumul ei era ocupat de mormanul de moloz care căzuse prin puţul scării. Cascada de pietre acoperise întreaga suprafaţă a podelei, strivind câteva piese de mobilier, ale căror resturi încă se vedeau, şi probabil îngropându-le pe altele cu totul. Zări dulapuri metalice deformate stând într-o rână, acoperite de moloz până la înălţimea taliei. La capătul celălalt al camerei exista o uşă din metal care, judecând după ţâţâni, se deschidea în afară, dar acum era imposibil de deschis din cauza avalanşei de pietre. Încă se puteau descifra literele scrise pe uşă cu vopsea scorojită de vreme:
BOCAPORT INTERIOR
MEDIU STERIL ETANŞ
Evident, încăperea în care se găsea nu era decât o anticameră. Dar ceea ce se afla dincolo de BOCAPORT INTERIOR rămânea inaccesibil din cauza tonelor de piatră care blocau uşa. Mediul era într-adevăr ETANŞ, inaccesibil, pentru că altă uşă nu se zărea.
După ce ajunsese la poalele pantei şi se asigurase că în anticameră nu-l pândea nici o primejdie, novicele porni cu precauţie să cerceteze mai îndeaproape uşa metalică, slu-jindu-se de lumina torţei. Sub literele mari care alcătuiau inscripţia BOCAPORT INTERIOR, mai era o tăbliţă pătrunsă de rugină:
ATENŢIUNE: Acest bocaport nu trebuie închis înainte de intrarea tuturor persoanelor sau de îndeplinirea tuturor etapelor procedurii de siguranţă, specificate în Cartea Tehnică CD-Bu-83A. Când bocaportul se etanşeizează, aerul din interiorul adăpostului va avea o presiune cu 2,0 livre pe ţol pătrat mai mare decât nivelul barometric exterior pentru a micşora la maximum pătrunderea acestuia din urmă în interior. Imediat ce este etanşeizat, bocaportul va fi deschis automat de către sistemul servomonitor numai când va apărea una dintre următoarele situaţii: (l) radiaţia de la exterior scade sub nivelul de pericol; (2) sistemul de purificare a aerului şi apei nu mai funcţionează; (3) rezervele de hrană s-au epuizat; (4) sistemul intern de alimentare cu energie nu mai funcţionează. Consultaţi broşura CD-Bu-83A pentru instrucţiuni suplimentare.
Tăbliţa cu „Atenţiune” îl cam nedumeri pe fratele Francis, dar oricum avea de gând să se poarte cu băgare de seamă, aşa că nu se atinse de uşă. Cu dispozitivele miraculoase ale anticilor nu era recomandat să te joci, afirmaţie întărită şi confirmată de cuvintele rostite o dată cu ultima suflare de nenumăraţi scormonitori ai trecutului.
Fratele Francis observă că molozul, aflat în anticameră de secole şi secole, avea o culoare mai închisă şi o textură mai aspră decât cel care îndurase soarele deşertului şi zbaterea nisipului purtat de vânt. Ajungea o privire fugară către pietre pentru a înţelege că Bocaportul Interior nu fusese blocat de alunecarea de astăzi, ci de una care se petrecuse chiar înainte de construirea abaţiei. Dacă Mediul Steril Etanş al Adăpostului contra Căderilor de Pulberi conţinea o Cădere, era de la sine înţeles că demonul nu deschisese Bocaportul Interior de pe vremea Potopului Flăcărilor, adică dinainte de Simplificare. Şi, dacă fusese etanşat de uşa de metal timp de atâtea veacuri, existau puţine motive să se teamă, îşi mărturisi Francis, că el va da buzna prin etanşare înainte de Ajunul Paştilor.
Torţa îşi pierduse din putere. Fiindcă găsise un picior de scaun ferfeniţit, îl aprinse de la flacăra muribundă, apoi începu să adune fragmente din mobila distrusă, cu care să aţâţe un foc bunicel, timp în care se gândi la înţelesul acelui semn de odinioară:
ADĂPOST CONTRA CĂDERILOR DE PULBERI.
După cum recunoştea fără să se codească prea mult, cunoştinţele lui de engleză de dinaintea Potopului erau departe de a fi perfecte. Între punctele lui slabe fusese dintotdeauna şi modul cum, în această limbă, unele substantive modificau înţelesul altora. În latină, ca în majoritatea dialectelor din ţinut, o construcţie de genul servus puer însemna aproape acelaşi lucru ca şi puer servus şi chiar în engleză băiat sclav însemna sclav băiat. Dar similitudinea se încheia aici. Învăţase cu greu că o expresie precum cruce din piatră nu era totuna cu crucea de piatră şi că un dativ posesiv sau de scop, precum mihi ami-cus era exprimat prin mâncare pentru câini ori post de santinelă. Dar cum se putea explica o apoziţie precum adăpost contra căderilor”? Fratele Francis clătină din cap. Tăbliţa cu „Atenţiune” de pe Bocaportul Interior vorbea de hrană, apă şi aer, şi totuşi astea nu reprezentau necesităţi pentru diavolii din Iad. Uneori, engleza de dinaintea Potopului i se părea novicelui mai ameţitoare decât Angelologia Intermediară sau calculul teologic al Sfântului Leslie.
Făcu focul pe panta movilei de moloz, astfel încât flacăra să poată lumina şi cele mai întunecate cotloane ale anticamerei. Apoi se apucă să cerceteze ce nu fusese acoperit de moloz. Ruinele de deasupra solului deveniseră ambiguităţi arheologice după trecerea atâtor generaţii de scormonitori în gunoaie, însă de această ruină subterană nu se atinsese nici o mână, în afară de cea impersonală a dezastrului. Locul părea bântuit de prezenţele altor secole. O ţeastă, aflată printre pietre într-un colţ mai ferit, încă mai avea un dinte îmbrăcat în aur — dovedind fără putinţă de tăgadă că adăpostul nu fusese invadat de nomazi. Incisivul din aur licărea de fiecare dată când flăcările se ridicau ceva mai sus.