Ascultaţi, prin urmare, ultimul Imn de Slavă al Fraţilor Ordinului Leibowitz, aşa cum fost-a el cântat de secolul ce i-a înghiţit numele:
LUCIFER A CĂZUT; cuvintele codului, transmise prin pâlpâiri electrice de-a lungul şi de-a latul continentului, s-au şoptit în săli de conferinţe, au circulat în forma unor rapoarte scorţoase, purtând ştampila SUPREME SECRE-TISSIMO, au fost puse la adăpost de ochii şi urechile presei. Cuvintele s-au înălţat într-un val ameninţător, în spatele unui baraj de discreţie oficială. În baraj au apărut fisuri, însă ele au fost astupate cu bravură de birocraţi sinucigaşi ale căror degete arătătoare s-au umflat peste măsură, deoarece au trebuit să se ferească de gloanţele verbale azvârlite de presă.
PRIMUL JURNALIST: Ce ne poate spune Domnia Voastră în legătură cu declaraţia lui Sir Rische Thon Berker, potrivit căruia nivelul radiaţiilor de pe Coasta de nord-vest e de zece ori peste cota normală?
MINISTRUL APĂRĂRII: Nu am citit această declaraţie.
PRIMUL JURNALIST: Presupunând că declaraţia ar reflecta adevărul, cine ar trebui să răspundă pentru o asemenea creştere?
MINISTRUL APĂRĂRII: întrebarea porneşte de la o presupunere. Pesemne că Sir Rische a descoperit vreun zăcământ bogat în uraniu. Nu, tăiaţi asta. N-am nimic de declarat.
AL DOILEA JURNALIST: Domnia Voastră îl consideră pe Sir Rische drept om de ştiinţă competent şi responsabil?
MINISTRUL APĂRĂRII: N-a fost niciodată angajatul ministerului meu.
AL DOILEA JURNALIST: Acesta nu e un răspuns care să ne satisfacă.
MINISTRUL APĂRĂRII: Trebuie să vă satisfacă. Întrucât n-a fost niciodată angajatul ministerului meu, nu pot fi la curent cu competenţa şi resposabilitatea sa. Eu nu sunt om de ştiinţă.
O JURNALISTĂ: Este adevărat că recent a avut loc o explozie nucleară, undeva, dincolo de Pacific?
MINISTRUL APĂRĂRII: Doamnă, după cum bine ştiţi, în conformitate cu actualele legi internaţionale, testarea armelor atomice de orice tip reprezintă o gravă încălcare a cutumelor şi un act de război. Nu suntem în stare de război. Răspunsul meu vă satisface?
JURNALISTA: Nu, Domnia Voastră, nu mă satisface. Eu nu v-am întrebat dacă a avut loc un test nuclear. Eu v-am întrebat dacă s-a produs o explozie nucleară.
MINISTRUL APĂRĂRII: Noi nu am efectuat nici o asemenea explozie. Dacă alţii au făcut-o, credeţi că acest guvern nu ar fi fost informat?
(Râsete politicoase.)
JURNALISTA: Răspunsul nu lămureş…
PRIMUL JURNALIST: Domnia Voastră, delegatul jerulian a acuzat Coaliţia Asiatică de asamblarea de bombe cu hidrogen în spaţiu şi, tot potrivit declaraţiei lui, Consiliul Executiv din ţara noastră nu cunoaşte nimic despre această problemă. Este adevărat?
MINISTRUL APĂRĂRII: Cred că este adevărat că Tribuna Opoziţiei a lansat nişte acuzaţii ridicole, asta da.
PRIMUL JURNALIST: De ce sunt acuzaţiile ridicole? Pentru că ei nu produc rachete spaţiu-pământ în spaţiu? Ori pentru că facem noi aşa ceva?
MINISTRUL APĂRĂRII: Oricum ar fi, rămân ridicole. Aş dori să declar, totuşi, că producerea de arme nucleare a fost interzisă prin tratate încă de la redescoperirea lor. Interzise pretutindeni: în spaţiu şi pe Pământ.
AL DOILEA JURNALIST: Dar nu există un tratat care să interzică transportul de materiale fisionabile în spaţiu, am dreptate?
MINISTRUL APĂRĂRII: Sigur că nu există. Vehiculele care circulă în spaţiu au acţionare nucleară. Trebuie să fie alimentate.
AL DOILEA JURNALIST: Şi nu există nici un tratat care să interzică transportarea pe orbită a altor materiale din care ar putea fi produse arme nucleare?
MINISTRUL APĂRĂRII (agitat): Din câte ştiu, existenţa materiei în afara atmosferei noastre nu a fost scoasă în afara legii de nici un tratat sau act al parlamentului. Înţeleg că spaţiul este sufocat de obiecte precum Luna sau asteroizii, care nu sunt alcătuiţi din caş.
JURNALISTA: Sugerează Domnia Voastră că armele nucleare ar putea fi produse fără materii prime de pe Pământ?
MINISTRUL APĂRĂRII: Nu sugeram asta, nu. Desigur, teoretic este posibil. Spuneam că nici un tratat sau lege nu interzice transportul pe orbită al materiilor prime speciale — ci numai al armelor nucleare.
JURNALISTA: Dacă recent a fost efectuat un test în Orient, ce consideraţi mai probabiclass="underline" o explozie subterană care a produs fisuri în scoarţă, ori o rachetă spaţiu-pământ cu un focos defect?
MINISTRUL APĂRĂRII: Doamnă, întrebarea dumneavoastră este atât de prezumţioasă încât mă siliţi să răspund: „N-am nimic de declarat.”
JURNALISTA: Nu am făcut decât să repet cele declarate de Sir Rische şi delegatul jerulian.
MINISTRUL APĂRĂRII: Ei au toată libertatea să facă speculaţii fără acoperire. Eu nu.
AL DOILEA JURNALIST: Cu riscul de a părea bizar… Care este părerea Domniei Voastre despre vreme?
MINISTRUL APĂRĂRII: Foarte cald în Texarkana, nu? Înţeleg că s-au înregistrat câteva furtuni de praf destul de puternice în Sud-Vest. S-ar putea ca asemenea fenomene să se manifeste şi la noi.
JURNALISTA: Vă pronunţaţi în favoarea Maternităţii, Lord Ragelle?
MINISTRUL APĂRĂRII: Mă opun cu toată hotărârea. Exercită o influenţă nefastă asupra tineretului, îndeosebi asupra tinerilor recruţi. Serviciile militare ar avea soldaţi mai bine pregătiţi dacă luptătorii noştri nu s-ar fi lăsat corupţi de Maternitate.
JURNALISTA: Putem folosi această declaraţie?
MINISTRUL APĂRĂRII: Desigur, doamnă, dar numai în necrologul meu, nu mai curând.
JURNALISTA: Vă mulţumesc. Îl voi pregăti cu mult înainte.
La fel ca şi alţi abaţi dinaintea lui, Dom Jethrah Zerchi nu era din fire un bărbat deosebit de contemplativ, deşi, ca stăpân spiritual al comunităţii sale, depusese jurământ să se îngrijească de odrăslirea anumitor aspecte ale vieţii spirituale la membrii turmei sale şi, călugăr fiind, să încerce a cultiva o dispoziţie contemplativă în propria sa persoană. Dom Zerchi nu se prea pricepea la nici una dintre acestea. Firea îl îndemna spre acţiune chiar şi în gândire; mintea lui refuza încremenirea necesară contemplaţiei. Îl caracteriza o nelinişte care îl adusese în fruntea turmei sale şi-l ajutase să fie un conducător mai îndrăzneţ şi, uneori, mai plin de succese decât unii dintre predecesorii săi, însă aceeaşi nelinişte putea oricând să devină o a doua natură, dacă nu chiar viciu.
Zerchi îşi dădea seama vag, aproape tot timpul, de predispoziţia ce-o avea spre acţiunea pripită ori impulsivă, atunci când se trezea faţă în faţă cu balauri de neucis. Însă acum înţelegerea nu era vagă, ci de-a dreptul acută. Sentimentul funcţiona într-o retrospectivă nefericită. Balaurul îl muşcase deja pe Sfântul Gheorghe.
Balaurul era un Dezgustător Autoscrib, iar mârşăvia lui răuvoitoare, de natură electronică, umplea spaţiul câtorva dulapuri pătrăţoase de-a lungul peretelui şi o treime din volumul biroului său. Ca de obicei, aparatul era pe drojdie. Punea majuscule unde nu era nevoie, plasa semne de punctuaţie anapoda şi amesteca diferite cuvinte. Nu mai departe de o clipă în urmă comisese o lese majeste electrică asupra persoanei suveranului abate, care, după ce chemase un depanator de computere şi aşteptase trei zile apariţia acestuia, hotărâse să repare singur scârbosenia stenografică. Podeaua din biroul său era împânzită de peticele încercărilor de tipărire după dictare. Elocventă printre acestea era una care conţinea următoarele: