— Înainte de cântatul cocoşilor, dar înainte de asta, ai atins primul buton, aşa e?
Patrick se crispă.
— Dar era scos capacul şi…
— Hinc igitur effuge. Ieşi, ieşi odată, până nu-ţi trec ţie greşeala în cont.
Rămas din nou singur, Zerchi introduse ştecherul în priza din perete, se aşeză la birou şi, după ce înălţă în surdină o rugăciune către Sfântul Leibowitz (care, în secolele din urmă îşi câştigase o mai mare popularitate ca patron al specialiştilor în electricitate decât ca fondator al Ordinului Albertian al Sfântului Leibowitz), apăsă pe comutator. Trase cu urechea la eventuale sfârâituri ori şuierături, dar nu auzi nimic. Auzi doar declicul delicat al releelor de temporizare şi torsul binecunoscut al motoarelor de aliniere care, încet-âncet, căpătau viteza de lucru. Amuşină. Nu detectă nici miros de fum, nici de ozon. Până şi luminiţele indicatoare ale panoului central de control ardeau ca de obicei. Într-adevăr, REGLAJE EFECTUATE EXCLUSIV DE PRODUCĂTOR!
Oarecum calmat, comută selectorul de format pe RADIOGRAMĂ, răsuci selectorul de prelucrare pe poziţia DICTARE-ÎNREGISTRARE, unitatea de traducere simultană pe INTRARE SUD-VEST şi IEŞIRE ALE-GHENIANĂ, se asigură că fixase comutatorul de transcriere pe poziţia ÎNCHIS, apăsă pe butonul de activare a microfonului şi începu să dicteze:
„Urgenţă Prioritară: Către înalt Preasfinţia Sa Eminenţă, Sir Eric Cardinal Hoffstraff, Numit Vicar Apostolic, Vicar Provizoriu Extraterrestris, Sacra Adunare a Propagandei, Vatican, Noua Romă…
Eminenţa Voastră: Ţinând seama de recenta reînnoire a tensiunilor pe plan mondial, de semnele unei noi crize internaţionale şi chiar de ştirile privind declanşarea unei curse clandestine a înarmărilor, am fi deosebit de onoraţi dacă Eminenţa-Voastră ar considera nimerit să ne sfătuiască în legătură cu situaţia actuală a anumitor planuri ţinute deocamdată în stare de aşteptare. Fac referire la problemele definite în Motu proprio de Papa Celestine al VIII-lea, fericită fie-i amintirea, emis de Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare, Anno Domini 3735, care începe cu cuvintele… — făcu o pauză pentru a le căuta printre hârtiile de pe birou — «Ab hac planeta nativitas aliquos filios Ecclesiae usque ad planetas solium alienorum iam abisse et numquam redituros esse intelligi-mus.» Mă refer de asemenea la documentul de confirmare din Anno Domini 3749, Quo peregrinatur grex, pastor secum, autorizând cumpărarea unei insule, ăă… a unor vehicule. În cele din urmă, fac referire la Casu belii nunc remoto al fostului Papă Paul, Anno Domini 3756, şi la corespondenţa ce a urmat între Sfântul Părinte şi predecesorul meu, culminând cu un ordin prin care ni se transferă sarcina de a menţine planul Quo peregrinatur într-o stare de… ăăă… suspensie, însă numai atâta vreme cât aprobă Eminenţa Voastră. Noi suntem pregătiţi cu privire la Quo peregrinatur, şi dacă se consideră recomandabil să punem planul în aplicare, am avea nevoie probabil de un preaviz de şase săptămâni…”
În timp ce abatele dicta, Dezgustătorul Autoscrib nu făcu altceva decât să-i înregistreze vocea şi să traducă vorbele într-un cod fonemic pe bandă. După ce termină de vorbit, comută selectorul de proces pe poziţia ANALIZEAZĂ şi apăsă un buton notat PRELUCRARE TEXT. Becul indicator se stinse. Maşina începuse prelucrarea.
În acest răstimp, Zerchi studie documentele aflate în faţa sa.
Se auzi un clinchet. Lampa care arăta că maşina e pregătită se aprinse. Aparatul rămase tăcut. Aruncând o privire încordată către cutia pe care scria REGLAJE EFECTUATE EXCLUSIV DE PRODUCĂTOR, abatele închise ochii şi apăsă butonul SCRIERE.
Scriptorul automat porni să bârâie: zbârr-zum-zzzt-clanţa-clanţ-durr-bârr-pac-hrr-ţiuu, efectuând ceea ce abatele spera să fie textul radiogramei. Primul zbârr zum-zzt-clanţa- clanţ sunase foarte autoritar. Încercă să distingă vorbirea alegheniană în ritmul tipăririi şi după o vreme socoti că în zdrăngănitul componentelor exista o oarece cadenţă care aducea cu exprimarea de acolo. Deschise ochii. De cealaltă parte a încăperii, stenograful robotizat lucra de zor. Se ridică de la masă şi se apropie să-l vadă funcţionând. Cu o precizie extremă, Dezgustătorul Autoscrib tipărea în alegheniană echivalentul următoarelor fraze:
folosind o pană de gâscă atent ascuţită şi o călimară de cerneală purpurie făcută din dude.
— Hei, Pat!
Nu primi răspuns imediat din biroul alăturat, însă după câteva secunde un călugăr cu barbă roşcovană deschise uşa şi, după ce aruncă o privire la uşile deschise ale cabinetelor şi la expresia de pe chipul abatelui, avu îndrăzneala să zâmbească.
— Ce s-a întâmplat, Magister meus? Nu vă place tehnologia noastră modernă?
— Nu în mod deosebit, nu! se răsti Zerchi. Hei, Pat!
— A plecat, Sfinţia-Ta.
— Frate Joshua, nu poţi repara maşina asta? Vorbesc serios.
— Serios? Nu, nu-s în stare.
— Trebuie să trimit o radiogramă.
— Mare păcat, Părinte Abate. Nici asta nu pot. Tocmai ne-au luat cristalul şi au pus lacăt la staţie.
— Au pus…?
— Departamentul Zonal de Apărare. S-a interzis accesul în eter al tuturor emiţătoarelor particulare.
Zerchi se îndreptă nesigur către fotoliu şi se prăbuşi pe el.
— O alarmă de apărare. De ce?
Joshua ridică din umeri.
— Se vorbeşte de-un ultimatum. În afară de ce-mi spune ţiuitul contoarelor de radiaţii, altceva nu mai ştiu.
— Tot în creştere?
— Tot.
— Cheamă-l pe Spokane.
Pe la mijlocul după-amiezii se iscă vântul aducător de praf. Veni măturând platoul şi orăşelul Sanly Bowitts.
Cuprinse peisajul înconjurător, fâşâind puternic prin porumbul de pe tarlalele irigate, smulgând ghirlande de nisip învălmăşit din straturile superficiale şi sterile. Gemu în jurul zidurilor de piatră ale vechii abaţii şi al clădirilor din aluminiu şi sticlă ce fuseseră adăugate abaţiei. Pângări cu praful pământului soarele roşiatic şi trimise vârtejuri de colb să gonească pe pavajul autostrăzii cu şase benzi de circulaţie care despărţea abaţia antică de anexele ei moderne.
Pe drumul secundar, care pe o porţiune mergea paralel cu autostrada ducând de la mănăstire, printr-o suburbie, către oraş, un bătrân cerşetor înveşmântat în haine din pânză de sac se opri o clipă şi ascultă şuieratul aerului. Vântul aduse cu el bubuitul unor explozii dinspre sud. De la un poligon situat departe, dincolo de deşert, erau lansate rachete interceptoare sol-spaţiu împotriva unor ţinte situate pe orbită. Stând proptit în cârjă, bătrânul se uită lung la discul roşu-palid al soarelui şi apoi bolborosi către sine ori către soare:
— Semne rele, semne…
În curtea năpădită de bălării a unei case părăginite se jucau câţiva copii, iar jocul lor se desfăşura sub supravegherea mută, dar atotvăzătoare, a unei negrese uscăţive care fuma dintr-o pipă umplută cu ierburi şi, stând pe prispă, le adresa cuvinte de mângâiere sau de dojană copiilor care veneau smiorcăindu-se la ea să reclame ba una, ba alta, iar ea, ca un tribunal părintesc, rezolva toate plângerile.
Curând, unul dintre copii îl observă pe bătrânul vagabond care se oprise pe cealaltă parte a drumului şi răcni imediat: