— Uite la el! Uite! îi bătrânul Lazăr! Mătuşa zice că-i bătrânul Lazăr, acelaşi care l-a ridicat pe Domnul nostru Isuus! Uite-l! Lazăr! Lazăr!
Copii se buluciră la gardul dărăpănat. Vagabondul îi privi îmbufnat vreme de o clipă, apoi îşi continuă drumul. O piatră sări pe pământ la picioarele lui.
— Hei, Lazăr…!
— Mătuşica zice, dacă apare Domnul Isuus, asta e! Uitaţi-vă la dânsul! Hei! încă-l caută pe Domnul să-l ridice la cer. Mătuşica spune…
Încă o piatră lovi pământul lângă bătrân, dar el nu privi peste umăr. Bătrâna picotea. Copiii se întoarseră la joaca lor. Furtuna de praf se înteţea.
Dincolo de autostradă, faţă în faţă cu abaţia antică, urcat pe acoperişul unei clădiri din aluminiu şi sticlă, un călugăr lua mostre de aer. Făcea acest lucru cu ajutorul unui dispozitiv de aspirare care înghiţea aerul nisipos şi-l filtra, trimiţându-l către un compresor de aer plasat la etajul inferior. Călugărul nu mai era tânăr, dar nu ajunsese încă în floarea vârstei. Bărbuţa roşcovană părea să se fi electrizat, fiindcă de ea se agăţaseră serpentine şi firicele de nisip; şi-o scărpina nervos din când în când şi, la un moment dat, îşi apropie bărbia de furtunul aspirant; rezultatul îl făcu să bolborosească dezlănţuit şi să-şi facă apoi cruce.
Motorul compresorului tuşi o dată şi încremeni. Călugărul opri dispozitivul aspirator, decupla furtunul suflantei, târî totul către lift şi urcă în cabină. În colţurile cabinei se strânsese nisip. Închise uşa şi apăsă butonul de coborâre.
Ajuns în laboratorul de la ultimul etaj, aruncă o privire la cadranul indicator al compresorului — arăta MAX NORMAL — închise uşa, îşi scoase rasa, scutură praful din ea, o agăţă într-un cui şi trecu peste ea cu dispozitivul de aspirare. Apoi, mergând până la chiuveta adâncă din tablă de oţel situată la celălalt capăt al mesei de lucru din laborator, dădu drumul apei reci şi o lăsă până atinse semnul marcat cu 200. Vârându-şi capul în apă, îşi spălă noroiul format în barbă şi păr. Apa era rece şi îl învioră plăcut. Cu lichidul şiroindu-i pe faţă şi pufnind, se uită spre uşă. Îşi scoase lenjeria, se urcă în cuvă şi se lăsă pe spate oftând şi tremurând uşor.
Uşa se deschise brusc. În cameră intră sora Helene aducând o tavă cu sticlărie de laborator recent scoasă dintr-o cutie. Surprins, călugărul se ridică pe neaşteptate în picioare.
— Frate Joshua! ţipă ascuţit sora.
Câteva pahare de sticlă se sfărâmară de podea.
Călugărul se aşeză cu un pleoscăit care împrăştie apă pe pardoseală. Sora Helena spumegă, fumegă, răcni, aruncă tava pe masa de lucru şi o zbughi afară. Joshua sări din cuvă şi-şi puse rasa fără a se mai deranja să se şteargă ori să îmbrace lenjeria. Când ajunse la uşă, sora Helene dispăruse deja de pe coridor, pesemne că ieşise şi din clădire, alergând către capela surorilor de lângă autostradă, îngrozit, se grăbi să-şi încheie munca.
Goli conţinutul dispozitivului de aspirare şi colectă o mostră de praf într-o eprubetă. Duse eprubeta la masa de laborator şi, după ce conectă căştile, o ţinu la o distanţă precis măsurată de elementul detector al contorului de radiaţii, în vreme ce-şi consultă ceasul şi ascultă.
Compresorul avea un contor încorporat. Apăsă butonul pe care scria: INIŢIALIZARE. Registratorul zecimal reveni curând la zero şi începu să numere încă o dată.
După un minut îl opri şi scrise rezultatul pe dosul palmei. Era în principal aer curat, filtrat şi comprimat; dar mai avea o urmă de altceva.
Închise laboratorul, nemaiavând ce face aici în restul după-amiezii. Coborî în biroul de la etajul imediat inferior, notă numărul pe o diagramă agăţată pe perete, constată creşterea uimitoare, apoi se aşeză la masa de lucru şi deschise videofonul. Formă numărul mai mult pe pipăite, fiindcă ochii îi rămăseseră pironiţi la diagrama elocventă. Ecranul clipi, telefonul scoase un bip şi imaginea apăru, tremurătoare la început, apoi se concentră asupra spătarului unui fotoliu gol. După câteva secunde, pe fotoliu se aşeză un bărbat care se uită printre gene spre cameră.
— Abatele Zerchi, mormăi el. Aha, fratele Joshua. Tocmai mă pregăteam să te sun. Ai făcut baie?
— Da, Sfinte Abate.
— Ai putea măcar să roşeşti.
— Asta şi fac.
— Pe ecranul ăsta nu se prea vede. Ascultă. Pe partea asta a autostrăzii se găseşte un semn chiar în faţa porţilor. Sunt sigur că l-ai observat. Zice: „În atenţia femeilor. Nu intraţi decât…” şi aşa mai departe. L-ai văzut vreodată?
— Sigur, Sfinţia Voastră.
— Să faci baie numai pe partea asta a semnului.
— Am înţeles.
— Să te smereşti pentru c-ai adus atentat la pudoarea Surorii. Constat cu acest prilej că tu nu ai aşa ceva. Ascultă, am impresia că nu eşti în stare să treci pe lângă cuva aceea fără să te azvârli în ea, în pielea goală, ca să te bălăceşti precum un copil.
— Cine v-a spus asta, Sfinţia Voastră? Vreau să zic… eu doar am intrat…
— Zăău? în fine, să lăsăm asta. De ce m-ai chemat?
— Mi-aţi spus şă-l caut pe Spokane.
— A, da. Ai făcut-o?
— Da. Călugărul îşi prinse între dinţi o bucăţică de pieliţă uscată din colţul buzelor crăpate de vânt şi tăcu neliniştit. Am vorbit cu părintele Leone. Şi ei au băgat de seamă.
— Creşterea nivelului radiaţiilor?
— Nu-i numai atât. Ezită din nou. Nu-i făcea plăcere s-o spună. Comunicarea unei asemenea veşti părea să-i dea acesteia caracter de existenţă de netăgăduit.
— Hai, zi.
— E în legătură cu fenomenele seismice înregistrate acum câteva zile. E ceva purtat de curenţii de aer de înălţime din direcţia aceea. Dacă ţinem seama de toate elementele, se pare că ar fi vorba de o cădere radioactivă provocată de o explozie la joasă altitudine, de capacitatea unei megatone.
— Doamne! Zerchi oftă şi-şi acoperi ochii cu o mână. Luciferum ruisse mihi dicis?
— Da, Domne, regret, dar a fost o armă.
— N-ar putea fi un accident industrial?
— Nu.
— Dar dac-ar fi război, am şti şi noi. Vreun test neautorizat? Dar nici asta nu merge. Dacă voiau să facă un test, se duceau pe partea nevăzută a Lunii sau, mai degrabă, pe Marte şi nu i-ar fi prins nimeni.
Joshua încuviinţă.
— Deci, ce altceva ar putea fi? O demonstraţie de forţă? O ameninţare? O lovitură de avertisment trasă la întâmplare?
— Doar la asta mă gândesc.
— Deci aşa se explică alarma de apărare. Cu toate astea, la emisiunile de ştiri n-au fost decât zvonuri şi refuzuri de a face comentarii. Şi tăcere deplină din partea Asiei.
— Dar lovitura trebuie să fi fost detectată de pe unii dintre sateliţii de observare. Decât dacă… n-aş vrea să sugerez aşa ceva, dar… s-a descoperit modalitatea de a lansa proiectile spaţiu-sol pe lângă sateliţi, cu posibilitatea de detecţie doar când e deasupra ţintei.
— E posibil?
— S-a discutat despre asta, Părinte Abate.
— Guvernul ştie. Cei din guvern trebuie să fie la curent. Măcar unii dintre ei. Şi totuşi, nouă nu ne spun nimic. Suntem puşi la adăpost, să nu se declanşeze isteria. Nu aşa se cheamă? Maniacii! În ultimii cincizeci de ani, lumea a trăit într-o permanentă stare de criză. Dar ce spun eu? Cincizeci? E în situaţia asta de la început, numai că de cincizeci de ani încoace, ea a devenit insuportabilă. Şi de ce, pentru numele lui Dumnezeu? Care-i cauza principală a iritării, care-i esenţa încordării? Filozofiile politice? Problemele economice? Suprapopularea? Diferenţele culturale şi de credinţă? întreabă zece experţi şi vei primi tot atâtea răspunsuri. Acum iar a apărut Lucifer. Oare specia noastră e nebună congenital, Frate? Dacă suntem ţicniţi din naştere, atunci unde e speranţa să ajungem la Ceruri? Doar prin Credinţă? Ori nu-i nici o scăpare? Doamne iartă-mă, n-am vrut să spun asta. Ascultă, Joshua…