— Da, Sfinţia-Voastră.
— Imediat ce închizi laboratorul, vino aici. Radiograma aceea, a trebuit să-l trimit pe fratele Pat în oraş cu ea să fie tradusă şi transmisă telegrafic. Vreau să fii alături de mine când primesc răspunsul. Ştii despre ce e vorba?
Fratele Joshua clătină din cap a negaţie.
— Quo peregrinatur grex.
Călugărul păli treptat.
— Va intra în vigoare, Domne?
— Încerc doar să aflu stadiul la care a ajuns proiectul. Să nu spui nimănui de treaba asta. Sigur, te va afecta. După ce termini, te aştept la mine.
— Desigur.
— Chris'tecum.
— Cum spiri'tuo.
Închiseră, ecranul se stinse. În cameră era cald, dar Joshua începu să tremure. Privi pierdut pe fereastră la crepusculul căzut ceva mai devreme şi împâclit de praf. Nu reuşi să pătrundă cu privirea mai departe de gardul protector de lângă autostradă, unde farurile aprinse ale unui convoi de camioane în viteză dăduseră naştere unor aureole mişcătoare prin ceaţa prăfoasă. După o vreme, îşi dădu seama de prezenţa cuiva care stătea lângă poarta unde începea drumul de acces spre autostradă. Silueta abia se zărea ca o umbră, ori de câte ori aurorele farurilor treceau prin spatele ei. Joshua simţi un nou fior.
Silueta inconfundabilă a doamnei Grales. Într-o asemenea lumină n-ar fi recunoscut pe nimeni altcineva, însă forma umflăturii acoperită de glugă, aflată pe umărul ei stâng şi felul în care îşi ţinea capul înclinat spre dreapta, făcea ca silueta să fie exclusiv a bătrânei madam Grales. Călugărul trase perdelele şi aprinse lumina. Diformitatea bătrânei nu-l scârbea; lumea devenise cu totul nepăsătoare faţă de asemenea malformaţii genetice şi glume ale naturii. Până şi mâna lui stângă purta încă semnele unei cicatrici în locul din care, pe când era mic, îi fusese excizat cel de-al şaselea deget. Însă moştenirea de după Diluvium Ignis era ceva ce se cuvenea uitat deocamdată, iar doamna Grales era una dintre moştenitoarele mai remarcabile.
Îşi făcu de lucru cu globul lumii aflat pe birou. Îl roti astfel încât prin faţa ochilor îi trecu Oceanul Pacific şi Asia de Est. Unde? Unde, mai exact? Răsuci globul mai repede, lovindu-l uşor cu palma, mereu şi mereu, până când acesta ajunse să se rotească asemenea unei roţi a norocului, mai iute, tot mai iute, până când oceanele şi continentele deveniră o pată nedesluşită cu culori schimbătoare. Faceţi jocurile, Domnilor şi Doamnelor: Unde? Opri brusc globul cu un deget. Banco: India câştigă. Vă rog să vă ridicaţi câştigul, Doamnă. Ghicitul era o nebunie. Îl roti din nou până când tija de fixare începu să zăngăne; „zilele” defilau prin dreptul ochilor ca tot atâtea clipe… În sens invers, observă el, brusc surprins. Dacă Mama Gaia ar face piruete în acelaşi sens, soarele şi celelalte astre ar răsări dinspre vest şi ar apune în est. Oare s-ar răsturna şi timpul prin mişcarea asta? Spuse tizul omonimului meu: Nu te mişca, Tu Soare, către Gabaon, nici tu, Lună, către vale… un truc simplu, cum să nu, şi, în asemenea vremuri, util. Întoarce-te Soare, şi tu, Luna, recedite in orbitas reversas… Continuă să învârtă globul în sens invers, de parcă ar fi sperat că simulacrul acesta îl va cuprinde şi pe Cronos, pentru a descâlci timpul la loc. O treime de milion de rotiri ar fi de ajuns pentru a aduce Pământul înapoi la zilele de Diluvium Ignis. Mai bine să foloseşti un motor şi să-l învârţi până ajungi la originile Omului. Îl opri din nou cu degetul; încă o dată, ghicitul dădea un rezultat înspăimântător.
Cu toate astea mai zăbovi în birou, îngrozindu-l gândul de a se întoarce iar „acasă”. „Acasă” era doar dincolo de autostradă, în sălile bântuite de amintiri ale clădirilor antice, ale căror ziduri erau alcătuite din dărâmăturile unei civilizaţii moarte de optsprezece secole. Traversarea şoselei către vechea abaţie era sinonimă cu traversarea unui eon de timp. Aici, în clădirea nouă din aluminiu şi sticlă, era tehnician la masa de lucru într-un laborator, unde evenimentele existau doar spre a fi observate şi studiate pentru a răspunde la întrebarea Cum?, nu pentru a le încolţi cu De ce-uri. Pe partea aceasta a drumului, căderea lui Lucifer era numai o concluzie derivată de aritmetica rece din cârâitul contoarelor de radiaţii, din jocul brusc al unei peniţe de seismograf. Dar în vechea abaţie înceta să mai fie tehnician; acolo era călugăr al lui Cristos, contrabandist de cărţi şi memorizator în comunitatea lui Leibowitz. Dincolo, întrebarea va fi: „De ce, Doamne?” Întrebarea se pusese deja, iar abatele spusese: „Vino la mine.”
Joshua întinse mâna după bocceluţă şi plecă pentru a răspunde poruncii stăpânului său. Pentru a evita s-o întâlnească pe doamna Grales, folosi pasajul pietonal care trecea pe sub autostradă; nu era momentul conversaţiilor de plăcere cu bătrâna bicefală care vindea roşii.
25
Barajul de discreţie oficială se spărsese. Câţiva birocraţi neînfricaţi, dar sinucigaşi se treziră măturaţi de valul ce răbufnise cu furie; valul îi azvârli afară din Texarkana, la reşedinţele lor de la ţară, unde deveniră indisponibili pentru a face declaraţii. Alţii rămaseră la posturile lor şi încercară cu încăpăţânare să astupe alte găuri. Dar căderea anumitor izotopi aduşi de vânt dădu naştere unei noi parole, rostită la colţuri de stradă şi răcnită de titlurile de pe primele pagini ale publicaţiilor: LUCIFER A CĂZUT.
Ministrul Apărării, cu uniforma imaculată, cu machiajul impecabil, şi cu stăpânirea sa de sine inconfundabilă, dădu din nou piept cu fraternitatea jurnaliştilor; de data asta, conferinţa de presă era televizată pe întreg cuprinsul Coaliţiei Creştine.
JURNALISTA: Domnia Voastră pare foarte calmă în faţa faptelor. Recent s-au înregistrat două încălcări ale legilor internaţionale, ambele definite de tratate drept acte de război. Acest lucru nu creează deloc îngrijorare la Ministerul de Război?
MINISTRUL APĂRĂRII: Doamnă, după cum prea bine ştiţi, noi nu avem în ţară un Minister de Război; avem un Minister al Apărării. Şi, din câte ştiu eu, s-a produs doar o încălcare a legilor internaţionale. Vreţi să mă informaţi în legătură cu natura celeilalte?
JURNALISTA: De care nu aveţi cunoştinţă, de dezastrul din Itu Wan, ori de lovitura de avertisment din Sudul Pacificului?
MINISTRUL APĂRĂRII: (dintr-o dată foarte ferm) Sunt sigur că doamna nu are intenţia de a chema la revoltă, însă întrebarea dumneavoastră ia în serios, dacă nu chiar acordă credibilitate, acuzaţiilor cu totul false din partea Asiei care susţin că aşa- zisul dezastru din Itu Wan a fost rezultatul unor teste cu arme atomice efectuate de noi, iar nu de către ei!
JURNALISTA: Dacă este aşa, vă invit să mă azvârliţi în închisoare. Întrebarea mea s-a bazat pe o relatare a unui reporter neutru din Orientul Apropiat, care a afirmat că dezastrul din Itu Wan a fost rezultatul unui test nuclear subteran scăpat de sub control, efectuat de Asia. Aceeaşi relatare susţine că testul din Itu Wan a fost observat de către sateliţii noştri şi i s-a răspuns imediat cu o lovitură de avertisment spaţiu-sol la sud-est de Noua Zeelandă.Dar dacă tot aţi sugerat-o, dezastrul din Itu Wan a fost rezultatul vreunui test nuclear efectuat de către noi?