Complina, rugăciunea de noapte a Bisericii, păru deosebit de profundă în noaptea aceea.
După care, Joshua dormi prost. În vis o întâlni din nou pe doamna Grales. Mai apăruse şi un chirurg care-şi ascuţea cuţitul, spunând: „Diformitatea asta trebuie extirpată înainte de a deveni malignă.” Şi Rachel deschisese ochii şi încercase să i se adreseze lui Joshua, însă el nu reuşise s-o audă decât foarte slab şi nici nu-i înţelesese vorbele.
— Imaculată sunt eu, excepţia, păruse să spună ea, eu măsor înşelăciunea. Sunt.
Nu fusese în stare să priceapă nimic, dar încercase să întindă mâinile pentru a o salva. În cale i se pusese un zid elastic din sticlă. Se oprise şi se străduise să-i citească pe buze.
— Eu sunt Neprihănita Zămislire, venise şoapta din vis.
Căutase să treacă prin sticla elastică pentru a o salva de cuţit, dar prea târziu, şi după aceea văzuse mult sânge. Se trezise din visul păcătos tremurând şi, o vreme, se rugase; dar imediat ce adormise la loc, doamna Grales îi apăruse din nou în vis.
Fusese o noapte de zbucium, o noapte ce aparţinuse lui Lucifer. Fusese noaptea în care se desfăşurase asaltul împotriva instalaţiilor spaţiale ale Asiei.
Ca măsură punitivă de răspuns, un oraş antic pierise.
26
— „Transmite Reţeaua de Avertizare a Pericolelor”, anunţa crainicul în clipa în care Joshua intră în biroul abatelui după slujba de dimineaţă, „pentru a vă prezenta ultimele veşti referitoare la situaţia căderilor de pulbere după atacul inamic cu rachete asupra Texarkanei…”
— Aţi trimis după mine, Domne?
Zerchi îi făcu semn să tacă şi-l îndemnă să ia loc Chipul preotului era crispat şi palid, o mască cenuşiu-oţelie de autocontrol glacial. Lui Joshua i se păru că faţa lui Dom Zerchi se chircise şi îmbătrânise peste noapte. Ascultară mohorâţi vocea care se stingea şi revenea slabă, la intervale de câte patru secunde, întrucât staţiile de retransmisie erau pornite şi oprite pentru a împiedica localizarea lor de către echipamentele duşmane:
— „…dar mai întâi, un anunţ transmis de Comanda Supremă. Familia regală este în siguranţă. Repetăm: suntem anunţaţi că familia regală este în siguranţă. După unele surse, Consiliul de Regenţă nu era prezent în oraş când acesta a fost lovit de inamic. În afara zonei de dezastru, nu s-au înregistrat tulburări civile şi nici nu sunt de aşteptat asemenea evenimente.
Tribunalul Mondial al Naţiunilor a emis un ordin de încetare a focului, cu o condamnare suspendată, ce presupune pedeapsa cu moartea împotriva şefilor de guverne ai ambelor naţiuni care se fac vinovate de cele întâmplate. Fiind suspendată, sentinţa devine aplicabilă numai dacă decretul nu va fi respectat. Ambele guverne au trimis telegrame către tribunal pentru a confirma primirea ordinului şi, prin urmare, există aproape certitudinea că această confruntare s-a încheiat, la câteva ore după ce s-a declanşat ca un asalt de descurajare împotriva anumitor instalaţii ilegal amplasate în spaţiu. În cursul unui atac-surpriză, forţele spaţiale ale Confederaţiei Atlantice au lovit noaptea trecută trei silozuri secrete asiatice, amplasate pe partea întunecată a Lunii şi au distrus complet o staţie spaţială a inamicului, despre care se cunoştea că face parte din sistemul de ghidare al rachetelor spaţiu-sol. Era de aşteptat ca inamicul să răspundă împotriva forţelor noastre din spaţiu, însă atacul barbar asupra oraşului-capitală a reprezentat un act disperat pe care nimeni nu l-a putut anticipa.
— Buletin speciaclass="underline" Guvernul nostru tocmai şi-a anunţat intenţia de a onora ordinul de încetare a focului pe o perioadă de zece zile, dacă inamicul aprobă o întrunire de urgenţă a miniştrilor de externe şi a comandanţilor militari pe insula Guam. Se anticipează că inamicul va accepta propunerea.”
— Zece zile, gemu abatele. Asta nu ne dă prea mult timp.
— „Cu toate acestea, posturile de radio din Asia, susţin insistent că recentul dezastru nuclear din Itu Wan, care a provocat circa optzeci de mii de victime, s-a datorat unei rachete a Confederaţiei Atlantice scăpată de sub control, iar distrugerea oraşului Texarkana a fost, prin urmare, o măsură represivă de acelaşi fel…”
Iritat, abatele închise aparatul.
— Unde-i adevărul? întrebă el cu glas scăzut. Ce să mai credem? Sau are vreo importanţă? Când crimelor în masă li s-a răspuns cu crime în masă, violului prin viol, urii prin ură, nu mai are nici un rost să întrebi a cui secure e mai mânjită de sânge. Rău peste rău, deasupra altui rău. Acţiunea noastră „poliţienească” din spaţiu a avut vreo justificare? Cum putem afla? Bineînţeles că nu se poate găsi nici o justificare pentru ceea ce-au comis ei, sau există vreuna?
Ştim doar ce ne comunică obiectul acela, iar el este prizonier. Staţiile de radio asiatice trebuie să afirme ceea ce indispune cel mai puţin guvernul lor; ale noastre sunt obligate să susţină ceea ce deranjează cel mai puţin frumoasele noastre păreri patriotice, iar asta înseamnă, întâmplător, exact ce doreşte guvernul, prin urmare, ce diferenţă există? Doamne Dumnezeule, trebuie să fie jumătate de milion de morţi dacă au lovit Texarkana cu arme adevărate. Mă simt îndemnat să rostesc vorbe pe care nici măcar nu le-am auzit vreodată. Căcărează de broască râioasă. Puroi de târfă. Cangrenă a sufletului. Putreziciune eternă a creierului. Mă înţelegi, Frate? Iar Cristos a respirat acelaşi aer de împuţiciune alături de noi; cât de măreaţă e umilinţa Atotputernicului nostru Dumnezeu! Ce Simţ Infinit al Umorului — pentru ca El să devină unul dintre noi! — Rege al Universului, ţintuit pe cruce ca un Sehlemiel ebraic de către unii de teapa noastră. Se spune că Lucifer a fost zvârlit din cer pentru că a refuzat să adore Cuvântul Încarnat; Cel Rău trebuie să fie cu desăvârşire lipsit de simţul umorului! Dumnezeu al lui Iacob, Dumnezeu chiar al lui Cain! De ce o fac din nou?
Iartă-mă, am luat-o razna, adăugă el, adresându-se mai degrabă vechii sculpturi dintr-un colţ al biroului, înfăţişîndu-1 pe Sfântul Leibowitz, decât lui Joshua. Se oprise o clipă din mers pentru a arunca o privire la chipul sculptat. Imaginea era veche, foarte veche. Unul dintre stăpânii abaţiei poruncise să fie cărat în magazia de la subsol, unde rămăsese în praf şi întuneric până când lemnul fusese atacat de putregai care mâncase nervurile crescute primăvară, lăsându-le pe acelea de toamnă, astfel că acum chipul avea riduri adânci. Sfântul avea pe chip un zâmbet vag satiric. Zerchi îl salvase de uitare din pricina zâmbetului.
— L-ai văzut pe cerşetorul acela bătrân din refectoriu, seara trecută? întrebă el, oarecum fără nici o legătură cu cele discutate până acum şi privind printre gene la zâmbetul statuii.
— Nu l-am observat, Domne. De ce?
— Aşa, cred că mi s-a năzărit. Îşi trecu degetele peste maldărul de vreascuri care se aflau sub statuia de lemn a martirului. În aceeaşi situaţie ne găsim cu toţii în clipa asta, gândi el. Pe vreascurile, gata să fie aprinse, ale păcatelor noastre trecute. Iar unele dintre ele îmi aparţin. Ale mele, ale lui Adam, ale lui Irod, ale lui Iuda, ale lui Hannegan, ale mele. Ale tuturor. Care culminează întotdeauna în colosul numit Stat şi, într-un fel sau altul, înveşmântându-se cu mantia dumnezeirii, fiind doborât de mânia Cerului. De ce? Am strigat îndeajuns de tare — Dumnezeu trebuie ascultat atât de naţii cât şi de oameni. Cezar trebuie să fie poliţistul lui Dumnezeu, nu succesorul Lui plenipotenţiar, nu moştenitorul Său, Către toate veacurile, către toate popoarele — „Acela care proslăveşte o rasă, ori un Stat al unei forme sectare de Stat, ori pe reprezentanţii puterii… acela care ridică aceste noţiuni deasupra valorii lor adevărate şi le divinizează idolatru, sminteşte şi perverteşte ordinea lumii aşa cum a fost ea plănuită şi creată de către Dumnezeu…” Ale cui erau vorbele acestea? Pius al XI-lea — îşi aminti el, fără a fi sigur — a spus-o cu Optsprezece secole în urmă. Dar atunci când Cezar a avut la îndemână mijloacele de a distruge lumea, nu era el oare deja divinizat? Doar cu consimţământul poporului — aceeaşi mulţime proastă care strigase: Non habemus regent nisi caesarem, când s-a aflat faţă în faţă cu El — Dumnezeul Încarnat, batjocorit şi scuipat. Aceeaşi gloată care-l martirizase pe Leibowitz…