— Divinitatea lui Cezar ni se arată din nou.
— Poftiţi, Domne?
— Fă-te că n-ai auzit. Mai sunt Fraţii în curte?
— Când am trecut pe-acolo, jumătate dintre ei aşteptau. Să mă duc să văd?
— Te rog. Apoi întoarce-te. Vreau să-ţi spun ceva înainte de a ne alătura lor.
Până la întoarcerea lui Joshua, abatele scoase documentele Quo peregrinatur dintr-un seif aflat în perete.
— Citeşte rezumatul, îi spuse călugărului. Aruncă o privire la modul de organizare, citeşte problemele procedurale. Va trebui să studiezi restul în detaliu, dar mai târziu.
În timp ce Joshua citea, aparatul de comunicaţii scoase un bâzâit puternic.
— Cu Cucernicul Părinte Jethrah Zerchi, Abbas, vă rog, se auzi vocea monotonă a unui operator-robot.
— La aparat.
— Telegramă extrem de urgentă din partea lui Sir Eric Cardinal Hoffstraff, Noua Romă. La această oră nu există serviciu de curierat. Să citesc mesajul?
— Da, citeşte textul. Voi trimite pe cineva după aceea pentru a ridica o copie.
— Textul este următoruclass="underline" Grex peregrinus erit. Quam primum est factum suscipiendum vobis, jussu Sactae Sedis. Suscipite ergo operis partem ordini vestro propriam…
— Poţi citi încă o dată în traducere pentru Sud-Vest? întrebă abatele.
Operatorul dădu curs cererii, dar mesajul nu părea să conţină nimic neaşteptat în nici una dintre forme. Era o confirmare a planului şi o cerere de a fi dus la îndeplinire cât mai curând.
— Confirmăm primirea, spuse el în cele din urmă.
— Aveţi vreun răspuns?
— Răspunsul este următoruclass="underline" Eminentissimo Domino Eric Cardinali Hoffstraff obsequitur Jethra Zerchius, Abaţia Leibowitz, Abbas. Ad has res disputandas iam coegi discessuros fratres ut hodie parati dimitti Roman prima aerisnave possint. Sfârşit de text.
— Repet: Eminentissimo,…
— Exact, asta-i tot. Terminat.
Joshua încheiase lectura rezumatului. Închise dosarul şi ridică privirea încet.
— Eşti pregătit să te laşi ţintuit? întrebă Zerchi.
— Nu sunt sigur dacă am înţeles exact.
Obrajii călugărului îşi pierdură din culoare.
— Ieri ţi-am pus trei întrebări. Am nevoie de răspunsuri acum.
— Sunt gata să plec.
— Mai rămân două întrebări.
— Nu sunt sigur în privinţa preoţiei, Domne.
— Ascultă, va trebui să te hotărăşti. Ai mai puţină experienţă în ceea ce priveşte navele stelare decât ceilalţi. Nici unul nu este hirotonisit. Cineva trebuie să fie scutit parţial de îndatoririle tehnice, pentru a se ocupa de treburile pastorale şi administrative. Ţi-am spus că asta nu înseamnă abandonarea Ordinului. Nici vorbă de aşa ceva, însă grupul tău va deveni o fiică independentă a Ordinului, supunându-se unor reguli modificate. Superiorul va fi ales prin votul secret al celor ce au depus jurământul de călugărie, desigur — iar tu eşti aproape singurul candidat, mai ales dacă ai chemare spre preoţie. Ai sau nu? Asta-i inchiziţia ta, iar răspunsul trebuie să-l dai acum, şi acest acum e tare scurt.
— Dar, Prea Cucernice Părinte, încă n-am terminat studiile…
— N-are importanţă. În afară de echipajul format din douăzeci şi şapte de oameni — toţi fraţi de-ai noştri — mai merg şi alţii: şase surori şi douăzeci de copii de la şcoala Sfântul Iosif, câţiva oameni de ştiinţă şi trei episcopi, doi dintre ei proaspăt unşi. Ei pot hirotonisi şi întrucât unul dintre ei este delegatul Sfântului Părinte, ei vor avea chiar împuternicirea să ungă episcopi. Ei te pot hirotonisi când vei socoti că a sosit momentul. Te vei afla în spaţiu ani de zile. Dar noi vrem să ştim dacă simţi această vocaţie, şi vrem s-o ştim chiar acum.
Fratele Joshua se bâlbâi o clipă, apoi scutură din cap:
— Nu ştiu.
— Ai nevoie de jumătate de oră? Vrei un pahar cu apă? Te-ai făcut cenuşiu la faţă. Îţi spun, fiule, dacă va fi să conduci turma, va trebui să hotărăşti multe lucruri pe loc. Tot astfel şi acum. Hai zi, poţi vorbi?
— Domne, nu sunt… sigur.;.
— Dar oricum poţi scoate o vorbă, nu? Eşti gata să te supui jugului, fiule? Sau încă nu te-ai obişnuit cu gândul ăsta? Ţi se va cere să fii măgarul pe care El va intra în Ierusalim, dar povara e grea, şi-ţi va frânge spinarea, fiindcă El poartă toate păcatele lumii.
— Nu cred că sunt capabil.
— Geme şi gâfâie atunci. Dar poţi să şi mârâi, iar asta e bine pentru căpetenia haitei. Ascultă, nimeni dintre noi nu a fost cu adevărat în stare. Dar ne-am străduit şi am fost puşi la încercare. Te solicită până la distrugere, dar pentru asta te afli aici. Acest Ordin a avut abaţi de aur, abaţi din oţel dur şi rece, abaţi din plumb corodat, şi nici unul dintre ei n-a fost capabil, chiar dacă unii au fost mai capabili decât alţii, unii fiind chiar sfinţi. Aurul a fost strivit, oţelul a devenit casant şi s-a frânt, iar plumbul corodat a fost transformat în cenuşă de către Ceruri. Eu unul, am avut suficient noroc să fiu făcut din argint viu; mă împrăştii dar, într-un fel sau altul, mereu mă adun laolaltă. Simt o nouă dispersare care vine peste mine, Frate, şi cred că de data asta e pe vecie. Tu din ce eşti făcut, Frate? Cum să te pun la încercare?
— Sunt făcut din cozi de căţel. Sunt din carne, şi mi-e frică, Cucernice Părinte.
— Oţelul geme când este lucrat, gâfâie când este stins în apă. Scârţâie când e pus sub poveri. Cred că şi oţelului îi este frică, fiule. Îţi este de ajuns o oră să te mai gândeşti? O gură de apă? O gură de vânt? Clatină-te o vreme. Dacă ţi se face greaţă, atunci fă bine şi vomită. Dacă te îngrozeşte, atunci urlă. Dacă te face să simţi orice altceva, roagă-te. Dar vino în biserică înainte de Liturghie şi spune-ne din ce e făcut un călugăr. Ordinul se fisionează, iar aceia dintre noi care pleacă în spaţiu o fac pentru totdeauna. Eşti chemat să le fii păstor, sau nu? Mergi şi hotărăşte-te.
— Cred că n-am de ales.
— Ba sigur că ai. Trebuie doar să spui: „Nu am chemarea pentru asta.” Şi atunci va fi ales altcineva, asta-i tot. Dar du-te, calmează-te şi după aceea vino la noi în biserică cu un da sau un nu. Căci acolo mă duc acum. Abatele se ridică şi îi făcu semn din cap că e liber.
Întunericul din curte era aproape deplin. Doar o dâră subţire de lumină se strecura pe sub uşile bisericii. Luminozitatea palidă a stelelor era estompată de o pânză de praf. Dinspre răsărit nu venea încă nici un semn prevestitor al zorilor. Fratele Joshua umblă fără ţintă în tăcerea nopţii. În cele din urmă, se aşeză pe o bordură care înconjura câteva tufe de trandafiri. Îşi prinse bărbia între palme şi, cu piciorul, rostogoli de colo-colo o pietricică. Clădirile abaţiei erau umbre întunecate şi adormite. O felie delicată de lună galbenă ca un pepene atârna jos, spre sud.