În interiorul recipientului folosit pentru transportul diferitelor obiecte fusese lipit un bileţel; substanţa adezivă devenise pulbere, cerneala se decolorase, iar hârtia devenise atât de întunecată la culoare, încât până şi scrisul frumos ar fi fost greu de descifrat, însă cuvintele fuseseră caligrafiate în grabă. După cum sunau, ele păreau să fie în engleză, însă până să descifreze mesajul în părţile lui esenţiale, fratelui Francis îi trebui jumătate de oră:
Carl,
Trebuie să prind avionul către (indescifrabil) peste douăzeci de minute. Pentru numele lui Dumnezeu, ai grijă de Em până aflu sigur dacă am intrat în război.Te rog! Încearcă s-o treci pe lista de acces în adăpost. Nu-i pot obţine un loc la avionul cu care plec. Nu-i spune de ce am trimis-o cu lădita asta plină cu fleacuri, dar străduieşte-te s-o ţii acolo până aflăm (indescifrabil) în cel mai rău caz, că nu există altă soluţie.
P.S. Sigilez încuietoarea şi aplic inscripţia STRICT SECRET pe capac tocmai ca s-o determin pe Em să nu umble înăuntru. E prima trusă de scule care mi-a căzut în mână. Bag-o în fişetul meu sau fă ce vrei cu ea.
Biletul i se părea o gângăveală fără noimă fratelui Francis, care în acele clipe era prea tulburat pentru a se putea concentra mai mult asupra vreunui element ieşit din comun. După ce pufni dispreţuitor faţă de măzgăliturile greu de citit, Francis începu să scoată sertarele pentru a ajunge la hârtiile aflate la fundul cutiei. Sertarele erau fixate pe un eşafodaj care trebuia să le aranjeze în trepte în momentul deschiderii cutiei, însă articulaţiile ruginiseră şi înţepeniseră, astfel că Francis fu nevoit să le forţeze cu o sculă de mici dimensiuni, pe care-o găsi într-unui dintre compartimentele sub formă de tavă.
După ce scoase şi cea din urmă tăviţă, atinse hârtiile cu pioşenie; avea în faţă doar o mână de documente, însă ele constituiau o comoară, tocmai fiindcă scăpaseră de flăcările flămânde ale Simplificării în care, înnegrindu-se, până şi scrieri sfinte se scorojiseră şi se transformaseră în fum, în vreme ce mulţimile ignorante urlaseră şi aclamaseră asta ca pe un triumf. Se purtă cu hârtiile de parcă ar fi fost obiecte de cult, ferindu-le de vânt cu veşmântul, pentru că toate erau fragile şi crăpate de trecerea timpului. Văzu un teanc de schiţe nefinisate şi diagrame. Apoi, două notaţii făcute de mână şi două pagini mari, împăturite, precum şi o cărţulie intitulată Memo.
Întâi cercetă notiţele luate în grabă. Erau mâzgălite de aceeaşi mână care scrisese şi biletul lipit pe capac, iar stilul se dovedea la fel de cumplit. Jumătate kilogram pastramă, anunţa o notiţă, una cutie cârnaţi, şase chifle — de adus acasă pentru Emma. O alta avertiza: Să nu uit — ridic Formularul 1040, Unchiul Fisc. O altă bucată de hârtie conţinea doar cifre aşezate unele sub altele, iar din suma lor, încercuită, se scăzuse o altă sumă şi, în cele din urmă, fusese extras un procentaj, urmat de cuvântul drace! Fratele Francis verifică socotelile;cu toate că nu reuşi nicicum să priceapă ce reprezentau numerele acelea, aritmetica autorului cu scris infect era fără cusur.
Cât priveşte cărticica numită Memo, o mânui cu pioşenie deosebită, fiindcă titlul ei îi aduse aminte de Memorabilia. Înainte de a o deschide, îşi făcu cruce şi rosti în şoaptă Binecuvântarea Textelor. Însă conţinutul cărţuliei îl umplu de dezamăgire. Sperase să fie tipărită, dar nu găsi decât o listă de nume, locuri, numere şi date, toate scrise de mână. Datele cuprindeau sfârşitul deceniului cinci şi începutul deceniului şase, secolul douăzeci. Avea o nouă confirmare! — adăpostul provenea din perioada crepusculară a Secolului Iluminării. Făcuse o descoperire cu adevărat importantă.
Una dintre hârtiile de dimensiuni mai mari era rulată foarte strâns şi începu să se destrame când încercă s-o desfacă; reuşi să distingă cuvintele BILET DE PARTICIPARE CURSE, dar nimic altceva. După ce o băgă înapoi în cutie, pentru ca mai târziu să fie restaurată, îşi îndreptă atenţia asupra celui de-al doilea document; hârtia era atât de sfărâmicioasă în dreptul îndoiturilor, încât nu îndrăzni să cerceteze decât o parte, ridicând pliurile cu atenţie şi furişând privirea printre ele.
O schemă, aşa părea, însă trasată cu linii albe pe hârtie neagră!
Se simţi din nou străbătut de emoţia descoperirii. Fără îndoială că era un plan! — iar la abaţie nu mai exista nici un plan original, ci doar copii făcute în cerneală după asemenea documente. Originalele se decoloraseră demult din cauza expunerii prea îndelungate la lumină. Francis nu-şi aruncase niciodată ochii pe vreunul, deşi văzuse destule reproduceri lucrate de mână, astfel că-l recunoscu drept un plan care, chiar dacă era pătat şi decolorat, rămăsese descifrabil după atâtea secole datorită întunericului deplin şi umidităţii scăzute din adăpost. Întoarse documentul pe dos — şi îl cuprinse o sfântă furie. Ce imbecil pângărise nepreţuita relicvă? Cineva desenase pe dosul lui forme geometrice fără noimă şi feţe de animale cu expresii puerile. Ce vandal nechibzuit…
După o clipă de meditaţie, supărarea îi trecu. Pe vremea când se petrecuse acea faptă, schemele fuseseră la fel de obişnuite ca şi bălăriile, iar vinovatul era chiar proprietarul cutiei. Feri desenul de soare cu propria-i umbră şi încercă să-l desfacă mai mult. În colţul din dreapta, jos, era imprimat un dreptunghi care conţinea, scrise cu litere de tipar, diferite titluri, date, „numărul patentului”, numere de avizare şi nume. Îşi plimbă ochii în josul listei până găsi: „CIRCUIT PROIECTAT DE: Leibowitz, I. E.”
Strânse din pleoape şi clătină din cap până avu impresia că începe să-i vâjâie. Apoi se mai uită o dată. Pe hârtie se vedea clar:
CIRCUIT PROIECTAT DE: Leibowitz, I. E.
Întoarse hârtia pe dos. Printre figurile geometrice şi schiţele copilăreşti, ieşea în evidenţă un formular ştampilat cu cerneală purpurie:
ACEST DOSAR SE ÎNAINTEAZĂ CĂTRE:
□ VERIF…
□ FABRIC…
■ PROIECTAT I.E. Leibowitz
□ ING…
□ ARMATA…
Numele apărea cu un scris citeţ şi feminin, nu azvârlit pe pagină precum celelalte notaţii. Se uită iar la semnătura prin iniţiale de pe biletul din capacul cutiei: I. E. L. — apoi la „CIRCUIT PROIECTAT DE…” Aceleaşi iniţiale apăreau în toate notiţele.
Avuseseră loc discuţii aprinse, toate lipsite de dovezi, pentru a se stabili dacă, în cazul canonizării sale, fondatorul beatificat al Ordinului ar trebui să primească numele de Sfântul Isaac sau Sfântul Edward. Unii se pronunţau chiar pentru Sfântul Leibowitz, considerându-l cel mai potrivit, fiindcă până în prezent toate referirile la Beatus se făcuseră folosind numele de familie.
— Beate Leibowitz, ora pro me! şopti fratele Francis. Mâinile îi tremurau atât de incontrolabil, încât exista primejdia să vatăme fragilele documente.