Doctorul Cors îl găsi în biserică la miezul nopţii şi-i făcu semn discret să vină afară. Doctorul arăta tras la faţă şi la capătul puterilor.
— Tocmai mi-am călcat promisiunea, afirmă el provocator.
Abatele rămase tăcut.
— Şi eşti mândru de asta? întrebă într-un târziu.
— Nu în mod deosebit.
Păşiră către unitatea mobilă şi se opriră în conul de lumină albăstruie care se revărsa pe uşă. Halatul de laborator al medicului era îmbibat de sudoare şi bărbatul îşi şterse fruntea cu mâneca. Zerchi îl urmări cu mila pe care oamenii o resimt de obicei faţă de cei rătăciţi.
— Vom pleca imediat, bineînţeles, spuse Cors. M-am gândit că e mai bine să ştiţi. Se întoarse pentru a intra în unitatea mobilă.
— Aşteaptă puţin, zise preotul. Vreau să-mi spui şi restul.
— Eu? Tonul provocator se făcu simţit din nou. De ce? Ca să mă ameninţaţi cu focul veşnic? Femeia e foarte bolnavă, şi copilul la fel. N-o să vă spun nimic altceva.
— Ai făcut-o deja. Ştiu de cine vorbeşti. Şi copilul, presupun?
Cors ezită.
— Boală de radiaţie. Arsuri provocate de explozie. Femeia are fractură de şold. Tatăl a murit. Plombele din dinţii ei sunt radioactive. Copilul aproape că emite lumină pe întuneric. Stări de vomă imediat după explozie. Greţuri, anemie, foliculele distruse. Oarbă de un ochi. Copilul plânge continuu din cauza arsurilor. Mi-e greu să înţeleg cum de-au supravieţuit undei de şoc. Nu pot face nimic altceva pentru ele decât să le trimit echipei de eugeniecremare.
— Le-am văzut.
— Atunci ştiţi de ce mi-am călcat cuvântul. Trebuie să trăiesc cu mine însumi după aceea, domnule! Nu vreau să mă consider torţionarul acestei femei şi al copilului ei.
— E mai plăcut să trăieşti ca ucigaş al lor?
— Cu dumneavoastră nu se poate discuta logic.
— Ce i-ai spus?
— „Dacă-ţi iubeşti copila, scuteşte-o de chinuri. Mergi să dormi caritabil, cât de repede poţi.” Asta-i tot. Noi vom pleca imediat. Am terminat cu cazurile şi cu cei care erau mai grav. Restul n-o să păţească nimic dacă o să meargă pe jos câteva mile. Nu mai sunt cazuri de persoane cu doze critice.
Zerchi se îndepărtă, apoi se întoarse şi strigă cu voce răguşită:
— Termină. Termină şi pleacă. Dacă mai dau cu ochii de dumneata… nu ştiu ce-o să-ţi fac.
Cors scuipă.
— Aşa cum dumneavoastră nu mă mai suportaţi, nici mie nu-mi place să mă aflu aici. O să plecăm acum, mulţumesc.
Găsi femeia culcată pe un pat de campanie, împreună cu fetiţa, pe coridorul supraaglomerat al casei de oaspeţi. Stăteau ghemuite alături, acoperite cu o pătură şi amândouă plângeau. Întreaga clădire mirosea a moarte şi a antiseptice. Femeia ridică ochii spre silueta neclară inundată de lumină.
— Părinte? Avea o voce speriată.
— Da.
— S-a zis cu noi. Vezi? Vezi ce mi-au dat?
Nu văzu nimic, dar auzi foşnind între degetele ei colţul unei hârtii. Biletul roşu. Glasul îi pieri când vru să-i vorbească. Se apropie şi rămase aplecat deasupra patului. Băgă mâna în buzunar şi scoase un şirag de mătănii. Ea auzi clinchetul mărgelelor şi ridică mâna.
— Ştii ce e?
— Sigur, părinte.
— Atunci păstrează-l. Foloseşte-l.
— Mulţumesc.
— Poartă-l şi roagă-te.
— Ştiu ce am de făcut.
— Nu deveni complice. Pentru numele lui Dumnezeu, copila mea, nu…
— Doctorul a zis…
Tăcu brusc. El o aşteptă să termine ce avea de spus; ea rămase mută.
— Să nu fii complice.
Ea tot nu-i răspunse. Le binecuvântă şi plecă grăbit. Femeia pipăise mărgelele de parcă le-ar fi cunoscut; nu-i putea spune lucruri pe care ea să nu le ştie deja.
„Conferinţa din Guam a miniştrilor de externe s-a încheiat cu puţin timp în urmă. Nu a fost dată publicităţii nici o declaraţie comună privind calea de urmat; miniştrii se întorc în capitalele lor. Importanţa acestei conferinţe şi încordarea cu care lumea aşteaptă rezultatele ei, îl determină pe comentatorul care vi se adresează să creadă că ea nu s-a încheiat încă, ci a fost doar amânată astfel ca miniştrii de externe să se consulte cu guvernele lor, vreme de câteva zile. Ştirea anunţată cu câtva timp în urmă, potrivit căreia conferinţa s-a încheiat într-o atmosferă în care s-au adresat invective, a fost dezminţită de miniştri. Primul ministru Rekol a declarat presei doar atât: «Mă voi întoarce pentru a discuta cu Consiliul de Regenţă. Dar vremea a fost plăcută aici; s-ar putea să revin curând la pescuit.»
Perioada de expectativă de zece zile se încheie astăzi, dar se afirmă în general că acordul de încetare a focului va fi în continuare respectat. Alternativa este distrugerea reciprocă. Au pierit două oraşe, dar nici una dintre părţi nu a răspuns cu un atac total. Conducătorii asiatici susţin că s-a plătit ochi pentru ochi. Guvernul nostru susţine că explozia din Itu Wan nu s-a datorat unei rachete din Atlantic. Deocamdată, ambele capitale păstrează o discreţie ciudată şi ameninţătoare. Nici una dintre părţi nu a încercat să agite spiritele, puţine voci s-au pronunţat în favoarea răzbunării până la capăt. A predominat un fel de furie mută pentru crimele comise, pentru că nebunia pare stăpână, însă nici una dintre părţi nu doreşte război total. Apărarea rămâne în alarmă de luptă. Statul Major General a dat un comunicat, aproape un apel disperat, în care se spune că noi nu vom apela la forţă dacă şi Asia se va abţine. Dar comunicatul spune în continuare: «Dacă vor folosi arma nucleară, vom răspunde cu aceeaşi monedă şi cu o asemenea forţă încât nici o fiinţă nu va mai putea trăi în Asia vreme de o mie de ani.»
În mod ciudat, tonul cel mai disperat nu vine din Guam, ci din partea Vaticanului, de la Noua Romă. După ce conferinţa din Guam s-a încheiat, s-a anunţat că Papa Gregory a încetat să se mai roage pentru pacea lumii. Au fost cântate două liturghii speciale în basilică: Exsurge quare abdormis, Misa împotriva Păgânilor şi Reminiscere, Misa la Vreme de Război; se afirmă că Sfinţia Sa s-a retras în munţi să mediteze şi să se roage pentru dreptate. Iar acum o veste de la…”
— Închide-l! gemu Zerchi.
Tânărul preot care era cu el închise repede aparatul şi-l privi pe abate cu ochi dilataţi de uimire.
— Nu pot crede!
— Ce? Despre Papă? Nici eu. Dar am auzit asta şi ceva mai devreme, iar dacă nu era adevărat, Noua Romă avea vreme să dea o dezminţire. Nu au scos nici o vorbă.
— Ce înseamnă asta?
— Nu ţi-e clar? Serviciul diplomatic al Vaticanului ştie totul. Evident că s-a transmis un raport privind conferinţa din Guam. Sfântul Părinte este îngrozit.
— Ce avertisment! Ce gest!
— A fost mai mult decât un gest, Părinte. Sfinţia Sa nu cântă Mise pentru Bătălie pentru a obţine un efect dramatic. Pe de altă parte, majoritatea oamenilor vor socoti că Misa „âmpotriva păgânilor” se adresează celor de peste ocean, iar cea „pentru dreptate” nouă. Dacă ar înţelege mai bine, s-ar vedea pe ei înşişi. Îşi îngropă faţa în palme şi se frecă la ochi. Somn. Ce e somnul, Părinte Lehy? Îţi aminteşti? Eu unul, de zece zile n-am văzut pe cineva care să nu aibă cearcăne. Din cauza plânsetelor din casa de oaspeţi, abia dac-am dormit vreo câteva ore pe apucate, noaptea trecută.