Încercând s-o convingă cu vorba bună, iar acum îi păru rău. Printr-o poruncă simplă şi directă putea realiza mai multe decât prin insistenţă. Acum fata avea nevoie de un glas autoritar, mai mult decât de convingere. Zerchi îşi dădu seama de asta din felul cum se muiase, deşi îi adresase ordinul cu o voce cât se poate de blândă.
Intrară în oraş. Zerchi opri pentru a trimite o scrisoare, apoi zăbovi câteva minute la Biserica Sfântul Mihai pentru a discuta cu părintele Selo problema refugiaţilor, mai opri o dată la Departamentul pentru Apărare Zonală să obţină o copie după ultima circulară privind apărarea locală. De fiecare dată când se întorsese la maşină crezuse că n-o va mai găsi pe fată, însă ea îl aşteptase mereu tăcută, cu copilul în braţe şi privind în gol.
— Vrei să-mi spui şi mie unde aveai de gând să mergi, copila mea? întrebă el în cele din urmă.
— Nicăieri. M-am răzgândit.
Dom Paulo zâmbi.
— Dar păreai foarte hotărâtă să ajungi în oraş.
— Las-o baltă, părinte. M-am răzgândit.
— Bine. Atunci mergem înapoi acasă. De ce nu le laşi pe surori să se ocupe câteva zile de fiica ta?
— O să mă mai gândesc.
Automobilul goni înapoi spre abaţie. Când se apropiară de tabăra Steaua Verde, îşi dădu seama că se întâmpla ceva. Demonstranţii nu-şi mai făceau turul obişnuit. Stăteau adunaţi laolaltă şi păreau să discute cu poliţiştii şi cu încă un bărbat pe care Zerchi nu-l recunoscu. Trecu pe banda de viteză redusă. Unul dintre novici văzu automobilul, îl recunoscu şi începu să facă semne cu pancarta. Dom Zerchi nu avea de gând să oprească atâta vreme cât fata era în maşină, însă unul dintre poliţişti se aşeză în faţă şi semnaliză cu bastonul de dirijarea traficului către detectorii de obstacole ai vehiculului; autopilotul reacţionă imediat şi opri motorul. Îi făcu semn să scoată maşina pe marginea autostrăzii. Zerchi nu avu încotro. Cei doi poliţişti se apropiară, se opriră să-şi noteze numerele de înmatriculare şi-i cerură actele. Unul dintre ei se uită lung la fată şi la copil, observând biletele roşii. Celălalt flutură din mână către demonstranţii care stăteau locului.
— Deci dumneata eşti autorul întregii poveşti, nu? mârâi el către abate. Uite, domnul în tunică cenuşie de colo are o veste pentru dumneata. Te sfătuiesc să te porţi frumos. Arătă cu capul către un mic trepăduş de la tribunal care veni înţepat spre ei.
Copilul începu să plângă din nou. Mama se frământă, incapabilă să-şi găsească liniştea.
— Domnilor poliţişti, fata asta şi copilul nu se simt bine. Sunt de acord cu hotărârea tribunalului, dar vă rog să ne lăsaţi să ajungem la abaţie. După aceea mă voi întoarce.
Poliţistul se uită din nou la fată.
— Doamnă, ce ziceţi?
Ea privi lung spre tabără şi măsură din ochi statuia care străjuia intrarea.
— Cobor aici, le spuse ea fără nici o inflexiune în glas.
— Aşa e mai bine, doamnă, spuse poliţistul uitându-se cu subînţeles la biletele roşii.
— Nu! Dom Zerchi o prinse de braţ. Copilo, îţi interzic.
Cu o mişcare fulgerătoare, poliţistul îl înşfăcă pe preot de încheietură.
— Dă-i drumul! se răsti el, apoi, adresându-se fetei, vocea îi deveni blândă: Doamnă, sunteţi cumva sub tutela lui?
— Nu.
— Cum de-ţi permiţi să-i interzici doamnei să coboare? întrebă autoritar poliţistul. Domnule, curând o să ne pierdem răbdarea, şi-ar fi mai bine…
Zerchi nu-l luă în seamă şi-i vorbi grăbit fetei. Ea scutură din cap.
— Măcar copilul. Lasă-mă să duc copilul la surori. Insist…
— Doamnă, e copilul dumneavoastră? întrebă poliţistul. Fata coborâse deja din automobil, dar Zerchi reţinu copilul.
— E al meu, spuse fata, însoţindu-şi răspunsul cu o încuviinţare din cap.
— Vă ţine prizonieră sau ostatecă?
— Nu.
— Doamnă, ce vreţi să faceţi?
Ea rămase tăcută.
— Treci înapoi în automobil, îi spuse Zerchi.
— Termină cu tonul ăsta, domnule! strigă cu voce lătrătoare poliţistul. Doamnă, ce-i cu copilul?
— Coborâm amândouă aici.
Zerchi trânti portiera şi încercă să pornească motorul, dar poliţistul băgă mâna fulgerător pe fereastră, apăsă pe butonul ANULARE şi luă cheile.
— Tentativă de răpire? mârâi celălalt poliţist.
— Probabil, răspunse primul şi deschise portiera. Dă-le drumul femeii şi copilului.
— Să le las să fie asasinate aici? întrebă abatele. Va trebui să mă convingeţi cu forţa.
— Du-te pe cealaltă parte a maşinii, Fal.
— Nu!
— Aşa, să simţi bastonul subsuoară. Gata, trage! S-a rezolvat, doamnă — uitaţi copilul. Nu, cred că nu veţi putea cu cârjele. Cors? Unde-i Cors? Hei, doctore!
Abatele Zerchi surprinse chipul cuiva cunoscut strecurându-se prin mulţime.
— Ridică fetiţa cât îl ţinem pe trăsnitul ăsta, te rog.
Doctorul şi preotul schimbară o privire în tăcere, apoi poliţiştii luară fetiţa din automobil. Poliţiştii îi eliberară mâinile. Unul dintre ei se întoarse şi se văzu blocat şi înconjurat de novicii care ţineau pancartele sus. Interpretă pancartele drept potenţiale arme şi duse grăbit mâna către pistol.
— Înapoi! se răsti el.
Luaţi prin surprindere, novicii se retraseră.
— Dă-te jos!
Abatele coborî din automobil. Se trezi faţă în faţă cu funcţionarul rotofei de la tribunal. Acesta îl bătu uşor pe braţ cu o hârtie împăturită.
— V-i s-a trimis un ordin de interzicere pe care tribunalul m-a însărcinat să vi-l citesc şi explic. Poftiţi exemplarul pe care-l puteţi păstra. Poliţiştii sunt martori că v-a fost prezentat, deci nu vă puteţi opune…
— Aha, dă-l încoace.
— Aşa trebuia să vă comportaţi de la început. Tribunalul vă comunică următoarele: „Întrucât reclamantul susţine că s-a comis o tulburare a ordinii publice…”
— Aruncaţi pancartele în pubela aceea cu cenuşă, le porunci Zerchi novicilor săi, dacă nu se opune cineva. Apoi urcaţi în automobil şi aşteptaţi-mă. Nu dădu nici o atenţie citirii ordinului, în schimb se apropie de poliţişti.
Sujbaşul tribunalului se ţinu după el, continuând lectura cu o voce monotonă şi supărătoare. Sunt arestat?
— Vedem noi.
— „…să se prezinte în tribunal la data sus menţionată pentru a indica motivele pentru care s-a obstrucţionat…”
— Există vreo acuzaţie anume?
— Am putea găsi vreo patru-cinci care să ţină, dacă vrei neapărat.
Cors apăru pe poartă. Femeia şi copilul fuseseră conduse în interiorul taberei. Doctorul avea pe chip o expresie gravă, dacă nu chiar de vinovăţie.
— Ascutaţi, părinte, spuse el, ştiu părerea dumneavoastră, dar…
Abatele Zerchi îl lovi pe doctor cu o directă fulgerătoare de dreapta, exact la figură. Luat pe neaşteptate şi dezechilibrat, doctorul se prăbuşi în fund în mijlocul drumului. Se uită în jur uimit. Pufni de câteva ori. Deodată, din nas începu să-i curgă un firicel de sânge. Poliţiştii îl prinseră pe Zerchi şi-i ţintuiră braţele la spate.