Chipul lui Lucifer apăru ca o ciupercă înfiorătoare deasupra norilor proaspăt născuţi, înălţându-se încet, ca un titan care se ridica în picioare după secole de întemniţare pe Pământ.
Se auzi un ordin răstit. Călugării reîncepură să urce. Curând, ajunseră în navă.
După ce păşi înăuntru, ultimul dintre călugări se opri o clipă. Rămase în bocaportul deschis şi-şi scoase sandalele.
— Sic transit mundus, murmură el, întorcându-şi privirea spre strălucirea din depărtări.
Bătu tălpile sandalelor una de alta, scuturând praful de pe ele. Aureola cuprinsese deja o treime din ceruri. Se scărpină în barbă, mai aruncă o ultimă privire spre ocean, apoi se trase înapoi şi închise bocaportul.
Urmă o înceţoşare, o explozie orbitoare, un ţiuit sfredelitor şi nava se azvârli spre cer.
Brizanţii se izbeau monoton de ţărmuri, azvârlind resturi plutind în derivă. Un hidroavion abandonat ajunse dincolo de zona brizanţilor. După o vreme, talazurile îl prinseră în încleştarea lor şi-l azvârliră pe ţărm, alături de resturile aduse de ape. Se lăsă pe o parte şi-şi frânse o aripă.
În valuri se zbenguiau creveţii, peştii ce se hrăneau cu ei şi rechinul care, în brutalitatea oarecum sportivă a mării, îi socotea o hrană grozavă.
Vântul se stârni de peste ocean, aducând cu sine un giulgiu de cenuşă fină şi alburie. Vânturată de brizanţi, cenuşa se duse la fund. Brizanţii purtară creveţii morţi către ţărm, laolaltă cu resturile. Apoi măturară şi peştii. Rechinul înotă spre apele cele mai adânci şi rămase în aşteptare, în curenţii reci şi curaţi. Se vădeau semnele unui anotimp foarte sărăcăcios.
MULŢUMIRI
Autorul aduce mulţumirile şi recunoştinţa sa tuturor celor care, în diferite moduri, au contribuit la realizarea acestei cărţi, îndeosebi şi explicit următorilor: domnului şi doamnei W. M. Miller senior, domnilor Don Congdon, Anthony Boucher şi Alan Williams, doctorului Marshal Taxay, cuviosului Alvin Burggraff, Sfinţiilor lor Francis şi Clare, şi lui Mary, din motive cunoscute fiecăruia dintre ei.