Выбрать главу

şi acum… Maica Domnului Preacurată, Te chemăm împreună cu toţi sfinţii, cu îngerii şi cu arhanghelii, cu prorocii şi cu patriarhii, cu apostolii, cu preacuvioşii şi cu drepţii: rugaţi-vă lui Hristos, Dumnezeul nostru, să dăruiească sănătate bolnavului (…) ca împreună cu toţi să Te mărim.

Rugăciune pentru vindecare

Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mântuirea neamului omenesc, cercetează-1 pe robul Tău (…), pe cel ce cheamă numele lui Hris-tos, vindecă-1 de toată boala trupească şi slobozeşte-1 de păcat şi de ispitirile păcătoase, de orice necazuri, şi orice asuprire vrăjmăşească îndepărteaz-o de la robul Tău. Ridică-1 pe el din patul păcatului şi îl aşează în Sfânta Ta Biserică — sănătos cu trupul şi cu sufletul ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, că Ţie îţi înălţăm slavă împreună cu cel fără de început al Tău Fiu şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea Preasfînţitului Eremei (schimnicul) către Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-telui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre.

Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească — tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împăti-mire, de lucrurile trecătoare pământeşti — tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon…

Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre — tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de ţinere în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare — tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Tămăduitorule a Sfântului Atos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră — tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon,

Bolnavi suntem noi de multe şi felurite căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare — tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbirea deşartă şi de cea săvârşită cu judecată — tămădu-ieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochii noştri de privirile păcătoase…

Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.

Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie — tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă pe căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi.

Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zădarnice, deşarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere — tămăduieşte-ne, o, Milostive!

Tot trupul nostru este bolnav:

— Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare.

— Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri stricăcioase, dăunătoare nouă şi neplăcute Lui Dumnezeu.

— Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi fericirile împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, patimile Lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne.

— Ne doare totul în noi.

— În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui.

— În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui.

Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfm-tei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tă-mădiueşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci Amin.

RUGĂCIUNI CĂTRE SFINŢI

Rugăciune către Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Sfinţii Rafail, Selafiil, Uriil, Iegudiil, Varahil, Ieremiil şi îngerul Păzitor al vieţii noastre

Sfinţilor Arhangheli, miluiţi-ne pe noi păcătoşii care cerem ajutorul vostru. Pă-ziţi-ne pe noi, robii lui Dumnezeu (prenumele) de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, dar cel mai mult întăriţi-ne pe noi şi ne păziţi de chinurile morţii şi de ispitele diavolilor şi ne învredniciţi să nu ne ruşinăm când ne vom înfăţişa înaintea Creatorului nostru în ceasul dreptei Lui judecăţi.

O, Preasfinţilor Arhangheli! Nu ne înlăturaţi pe noi păcătoşii, pe cei ce ne rugăm vouă şi vă cerem ajutorul şi apărarea voastră în veacul acesta şi în cel ce va să vină. învredniciţi-ne împreună cu voi să-L slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.

Rugăciune către Antonie cel Mare, Antonie din Dimsk, Antonie din Ciornozemsk, Antonie Rimleanul, Pavel cel Simplu, Sfântul Serafim din Sarov, Sfântul Serghie din Radonej, Sfântul Ioan din Kronştadt, Sfântul Simeon din Verhotursk, Sfântul Serafim din Vâriţk, Sfântul Paisie Velicicovski, Cuvioasa Maria Egipteanca, Cuvioasa Matrona din Moscova şi Sfânta Xenia din Peterburg

O mari îngăduitori ai Domnului! Cei ee aveţi îndrăzneala către Stăpânul Hristos şi către Preacurata Maica Lui, mijlociţi pentru noi nevrednicii (prenumele), rugători fierbinţi, apărându-ne de toate nevoile şi năpastele, ca prin rugăciunile voastre nevătămaţi să rămânem de duşmanii cei văzuţi şi de cei nevăzuţi. Chemaţi milostivirea Domnului să ne mântuiască pe noi de păcate în toate zilele vieţii noastre. Chemaţi bunăvoinţa Lui cea milostivă să aducă cele de folos bisericii (casei) acesteia, să împace viaţa noastră, să-i miluiască pe toţi enoriaşii (locatarii) bisericii (casei) acesteia, şi să mântuiască sufletele noastre ca neîncetat să slăvim, să lăudăm, să cântăm, să mărim preacinstitul şi preaminunatul nume al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor amin.

Rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian; Sfânta Muceniţă Iustina; Sfântul Haralampii; Sfântul Vasile din Ancira; Sfântul Ierarh Leon Katanski; Sfântul Mare Mucenic Gheorghii, Purtătorul de Biruinţă; Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir; Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia; Sfântul Tihon din Zadonsk; Sfântul Ierarh Mitrofan din Voronej; Sfântul Grigorie din Arcogo-ntiis-k; Sfântul Vasile din Ostrovsk; Sfinţii Mitropoliţi ai Moscovei Filip şi Ermoghen; Sfântul Ioan din Tobolsk; Sfântul Inochentie din Irkutsk

O, Sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu! Ascultaţi smerita noastră rugăciune. Voi, care viaţa vremelnică pentru Hristos muceniceşte aţi sfârşit-o, şi acum cu duhul nu ne-aţi părăsit şi mereu ne îndrumaţi să mergem după dumnezeieştile porunci şi ne ajutaţi să ducem crucea noastră. Cei Ce aţi dobândit îndrăzneală, către Hristos şi Preacurata Lui Maică, acum fiţi rugători şi mijlocitori pentru noi nevrednicii (prenumele). Fiţi nouă apărători puternici, ca prin mijlocirea voastră să fim păziţi şi nevătămaţi de diavoli, de vrăjitori şi de oamenii răi, ca întotdeauna să slăvim pe Sfânta Ttreime: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.