Выбрать главу

Rugăciunea a IlI-a

Slavă Ţie, împărate, Dumnezeule Atotputernice, Care cu purtarea Ta de grijă cea

dumnezeiască şi de oameni iubitoare, m-ai învrednicit pe mine păcătosul şi nevrednicul, a mă scula şi a dobândi intrare în Sfântă Casa Ta, primeşte, Doamne, şi glasul rugăciunii mele ca şi al sfintelor şi înţelegătoarelor Tale puteri, şi binevoieşte ca din inimă curată şi cu duh de umilinţă, să Ţi se aducă Ţie laudă din necuratele mele buze, ca şi eu să mă fac părtaş fecioarelor înţelepte cu luminata făclie a sufletului meu şi să Te slăvesc pe Tine Dumnezeu-Cuvântul, Cel slăvit în Tatăl şi în Duhul Sfânt. Amin.

Rugăciunea reţinerii

Nu mă strivi pe mine păcătosul, Mântuitorule, ca pe smochinul neroditor, ci adă-pând sufletul meu cu lacrimile pocăinţei dărueşte-mi rod pe mulţi ani înainte ca să Ţi-L pot închina Ţie, Multmilostive.

Doamne Multmilosârde!

Tu, oarecând, prin gura slujitorului lui Moise, Iosua, fiul lui Navi, ai oprit pentru o întreagă zi mişcarea soarelui şi a lunii, atâta timp cât poporul israelitean se răzbuna pe duşmanii săi. {Iosua, cap. io)

Prin rugăciunea prorocului Elisei ai lovit pe sirieni oprindu-i ca apoi din nou să-i ridici.

Tu, Carele ai vestit prorocului Isaia: «Iată voi întoarce umbra cu zece linii pe care soarele le-a străbătut pe ceasornicul lui Ahaz.» Şi soarele s-a dat înapoi cu zece linii, pe care el le străbătuse. (Isaia 38-8) Tu, oarecând, prin gura prorocului Iezechiel ai închis adâncul, ai oprit râurile şi ai secat apele. (Iezechiel 31–15)

Şi Tu, oarecând prin postul şi rugăciunea prorocului Tău Daniel ai astupat gurile leilor. (Evr. 11–33)

Aşa, Doamne, şi astăzi reţine, până la timpul potrivit, pe cei care mă înconjoară pe mine şi uneltesc gânduri de strămutare, de înlăturare şi de izgonire a mea.

Aşa, Doamne, şi acum nimiceşte dorinţele şi cerinţele rele, astupă gura şi inima tuturor celor ce mă judecă, mă defaimă, mă înjosesc, mă urăsc şi uneltesc răul împotriva mea.

Aşa, Doamne, şi astăzi pune orbire duhovnicească asupra duşmanilor mei şi asupra tuturor celor ce se ridică împotriva mea.

Oare nu Tu, Doamne, ai vestit apostolului Paveclass="underline" Nu te teme ci vorbeşte şi nu tăcea, pentru că Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău. (Fapte 18-9,10)

îmblânzeşte inimile tuturor celor ce se împotrivesc bunăstării şi slavei Bisericii lui Hristos. De aceea să nu tacă buzele mele de a-i descoperi pe cei nelegiuiţi şi de a-i preaslăvi pe cei drepţi şi toate lucrurile Tale minunate. Şi să se împlinească toate bunele noastre începuturi şi dorinţe.

Către voi, drepţilor şi rugători ai Lui Dumnezeu şi ai noştri mijlocitori îndrăzneţi, care oarecând prin puterea rugăciunilor voastre aţi oprit venirea altor neamuri şi apropierea celor ce ne urăsc, care aţi risipit relele uneltiri ale oamenilor, care aţi închis gurile leilor, către voi îmi îndrept rugăciunea şi cererea mea.

Şi tu, preacuvioase şi mare Elie Egipteanul, care oarecând ai îngrădit cu semnul crucii sălaşul ucenicului tău, poruncindu-i să se înarmeze cu numele Domnului şi să nu se mai înfricoşeze de ispitirile diavo-

Ieşti, îngrădeşte casa mea cu rugăciunile tale şi o păzeşte pe ea de aprinderea focului, de năvălirea tâlharilor, de tot răul şi înfricoşarea.

Şi tu, preacuviose părinte Poplie Sirianul, care prin rugăciune neîncetată către Dumnezeu ai ţinut demonul nemişcat zece zile, zi şi noapte. Reţine în afara casei mele toate puterile protivnice şi pe toţi cei ce hulesc numele lui Dumnezeu şi mă urăsc pe mine.

Şi tu, preacuvioasă fecioară Piama, care cu puterea rugăciunii tale, ai oprit înaintarea celor ce se duceau să-i omoare pe sătenii tăi, acum opreşte toate uneltirile vrăjmaşilor mei care vor să mă gonească din acest loc şi să mă nimicească, nu le îngădui să se apropie de casa mea, opreşte-i pe ei cu puterea rugăciunii Tale: «Doamne, Judecătorul lumii, Cel ce iubeşti adevărul şi urăşti minciuna, fie ca atunci când va ajunge la Tine rugăciunea mea, Tu, cu puterea cea Sfântă să-i opreşti în loc pe duşmanii mei».

Şi tu, fericite Lavrentie din Kaluga, roa-gă-te lui Dumnezeu pentru mine, ca cel ce ai îndrăzneală înaintea Domnului. Mijloceşte pentru cei ce suferă de ispitirile diavolului, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine ca să mă îngrădească de uneltirile satanice.

Şi tu, preacuvioase Vasile Pecerschi, fă rugăciuni de reţinere a celor ce se năpustesc asupra mea şi goneşte de la mine toate uneltirile diavoleşti.

Şi voi, toţi sfinţii pământului şi ai ţării noastre, cu puterea rugăciunilor voastre, risipiţi toate înşelările drăceşti, toate izvodirile şi uneltirile diavoleşti ce se fac spre a mă necăji şi a mă pierde pe mine şi întreaga mea avuţie.

Şi tu, mare şi groaznice păzitor, Arhistra-tegule Mihaile, taie cu sabia de foc toate poftele vrăjmaşului neamului omenesc şi ale slugilor lui care vor să mă piardă pe mine. Stai neclintit la straja casei mele, a tuturor celor ce vieţuiesc în ea şi a averii mele.

Şi Tu, Stăpână, care nu întâmplător Te numeşti «Zid Nesurpat» fii, pentru toţi cei care mă duşmănesc şi cugetă să-mi facă rău, o piedică şi un zid nesurpat care să mă îngrădească pe mine de tot răul şi împrejurările grele. Amin.

Rugăciunea cuviosului Macarie Egipteanul Doamne, cum vrei Tu, şi cum ştii miluieş-te-mă! Dar să fie aşa! Să fie aşa! Să fie aşa!

Dogmatica gl. 1 Pe ceea ce este mărire a toată lumea, care din oameni a răsărit şi pe Stăpânul L-a născut, uşa cea cerească, lauda celor fără de trup şi podoaba credincioşilor, pe Maria Fecioara să o lăudăm. Că aceasta S-a arătat cer şi Biserică a dumnezeirii, aceasta peretele cel din mijloc al vrajbei surpându-1, pace a adus şi împărăţie a deschis. Deci pe aceasta avînd-o întărire a credinţei, apărător avem pe Domnul, Cel Ce S-a născut Dintr-însa. îndrăznească, dar, îndrăznească poporul lui Dumnezeu, că Acesta va birui pe vrăjmaşi ca un Atotputernic.

Rugăciune către Arhanghelii Mihail şi Gavriil Tropar, gl 4 Mai marilor Voievozi ai oştilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiţi pe noi cu acoperemântul aripilor măririi voastre cele netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: izbăviţi-ne din nevoi, ca nişte mai-mari peste cetele puterilor celor de sus.

Condac, gl 2