Выбрать главу

Psalmul 142 Al lui David; al priceperii; când îl prigonea pe el fiul său Abesalom

Este un psalm de pocăinţă şi se referă la toţi cei care sunt prigoniţi, întristaţi şi au de suferit din cauza ispitelor. David recunoaşte că este gonit de propriul său fiu, din cauza păcatelor sale şi se pocăieşte în faţa Domnului.

1 Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta.2 Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.3 Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.4 Mîhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită în lăuntrul meu. 5 Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mîinilor Tale m-am gîndit.6 întins-am către Tine mîinile mele, sufletul meu, ca un pămînt însetoşat. 7 Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormînt.8 Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.9 Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.10 în-vaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţu-iască la pămîntul dreptăţii. 11 Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.12 Fă bunătate de stîrpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meiu, că eu sînt robul Tău.

Slavă…

După catisma a nouăsprezecea se zice: Sfinte

Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru… apoi Troparele:

Glasul al 7-lea

Mulţumind, Te slăvesc, Dumnezeul meu, căci tuturor păcătoşilor le-ai dat pocăinţă.

Mântuitorule, să nu mă ruşinezi când vei veni să judeci toată lumea, pe mine care am făcut lucruri de ruşine.

Slavă…

Fără de număr greşindu-Ţi şi pedepse nenumărate aştept, Dumnezeul meu. Îndură-Te şi mă mântuieşte.

Şi acum…

La mulţimea milei tale acum alerg. Dezleagă-mi lanţurile greşelilor mele, de Dumnezeu Născătoare.

Doamne miluieşte (de 40 de ori)

Stăpâne, Hristose Dumnezeule, Care cu patimile Tale ai vindecat patimile mele şi cu rănile Tale ai tămăduit rănile mele, dă-ruieşte-mi mie, care mult Ţi-am greşit, lacrimi de umilinţă. Amestecă în trupul meu din mireazma făcătorului de viaţă trupul Tău şi îndulceşte sufletul meu cu cinstit sângele Tău de amărăciunea cu care m-a adăpat împotrivnieul. înalţă mintea mea către Tine, care este trasă jos, şi mă ridică din prăpastia pierzării că nu am pocăinţă, nu am umilinţă, nu am lacrimi de mângâiere care întorc fiii la moştenirea lor. Sunt întunecat la minte de patimile lumeşti, nu pot să caut către Tine întru durere, nu pot să mă înfierbânt cu lacrimile dragostei către Tine. Ci, Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, vistieria bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţă desăvârşită şi inimă dureroasă spre căutarea Ta. Dăruieşte-mi darul Tău şi de iznoavă înnoieşte întru mine închipuirile icoanei Tale. Părăsitu-Te-am eu, nu mă părăsi pe mine. Ieşi spre căutarea mea, în-toarce-mă iarăşi la păşunea Ta şi mă numără împreună cu oile turmei Tale cele alese. Hrăneşte-mă pe mine împreună cu dânsele din verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor. Amin.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Doamnă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, împărăteasă Cerească!

Măntuieşte şi izbăveşte pre păcătoşii robii Tăi (prenumele) de clevetiri nedrepte, de toate nevoile şi nenorocirile şi de moarte năprasnică. Ocroteşte-i pre ei, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, şi de orice împrejurare rea; (rugămintea); şi le fii lor în orice loc şi la orice vreme Preabună Maică, zid nesurpat şi ocrotire puternică întotdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Catisma a douăzecea

Psalmul 143 Al lui David, împotriva lui Goliat

Este un psalm în care David îi mulţumeşte Domnului pentru că l-a biruit pe Goliat. Prevesteşte Venirea Fiului lui Dumnezeu, înfăţişează biruinţa Domnului Hristos asupra demonilor.

1 Binecuvîntat este Domnul Dumnezeul meu, Cel ce învaţă mîinile mele la luptă şi degetele mele la război.2 Mila mea şi scăparea mea, sprijinitorul meu şi izbăvitorul meu, apărătorul meu, şi în El am nădăjduit, Cel ce supune pe poporul meu sub mine.3 Doamne, ce este omul că Te-ai făcut cunoscut lui, sau fiul omului că-1 socoteşti pe el? 4 Omul cu deşertăciunea se aseamănă; zilele lui ca umbra trec.5 Doamne, pleacă cerurile şi Te pogoară, atinge-te de munţi, şi fă-i să fumege.6 Cu fulger fulgeră-i şi-i risipeşte! Trimite săgeţile Tale şi tulbură-i! 7 Trimite mîna Ta dintru înălţime; scoate-mă şi mă izbăveşte de ape multe, din mîna străinilor,8 A căror gură a grăit deşertăciune şi dreapta lor e dreapta nedreptăţii.9 Dumnezeule, cîntare nouă îţi voi cînta Ţie; în psaltire cu zece strune îţi voi cînta Ţie.10 Celui ce dai mîntuire împăraţilor, Celui ce izbăveşte pe David, robul Tău, din robia cumplită.11 Izbăveşte-mă şi mă scoate din mîna străinilor, a căror gură a grăit deşertăciune şi dreapta lor e dreapta nedreptăţii,12 Ai căror fii sînt ca nişte odrasle tinere, crescute în tinereţile lor; fiicele lor înfrumuseţate şi împodobite ca chipurile templului.13 Cămările lor pline, vărsîndu-se din una în alta. Oile lor cu mulţi miei, umplînd drumurile cînd ies;14 Boii lor sînt graşi. Nu este gard căzut, nici spărtură, nici strigare în uliţele lor. 15 Au fericit pe poporul care are aceste bunătăţi. Dar fericit este poporul acela care are pe Domnul ca Dumnezeu al său.

Psalmul 144 Un psalm de laudă al lui David

Este un psalm de mulţumire şi de slăvire. Fericitul Teodorit: "Psalmul conţine o prorocie despre chemarea tuturor popoarelor la Cunoaşterea lui Dumnezeu." Psalmul acesta se cinstea în mod deosebit în Biserica din Vechiul Testament.

1 înălţa-Te-voi Dumnezeul meu, împăratul meu şi voi binecuvînta numele Tău în veac şi în veacul veacului.2 în toate zilele Te voi binecuvînta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.3 Mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfîrşit.4 Neam şi neam vor lăuda lucrurile Tale şi puterea Ta o vor vesti.5 Măreţia slavei sfinţeniei Tale vor grăi şi minunile Tale vor istorisi.6 Şi puterea lucrurilor Tale înfricoşătoare vor spune şi slava Ta vor istorisi.7 Pomenirea mulţimii bunătăţii Tale vor vesti şi de dreptatea Ta se vor bucura. 8 îndurat şi milostiv este Domnul, înde-lung-răbdător şi mult-milostiv.9 Bun este Domnul cu toţi şi îndurările Lui peste toate lucrurile Lui.10 Să Te laude pe Tine, Doamne, toate lucrurile Tale şi cuvioşii Tăi să Te binecuvinteze.11 Slava împărăţiei Tale vor spune şi de puterea Ta vor grăi.12 Ca să se facă fiilor oamenilor cunoscută puterea Ta şi slava măreţiei împărăţiei Tale.13 împărăţia Ta este împărăţia tuturor veacurilor, iar stăpînirea Ta din neam în neam. Credincios este Domnul în cuvintele