Slavă…
După catisma a douăzecea, se zice: Sfinte
Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru… apoi Troparele:
Glasul al 6-lea
Plinirea tuturor bunătăţilor Tu eşti, Hristoase al meu. Umple de veselie şi de bucurie sufletul meu şi mă mântuieşte ca un mult milostiv.
Slavă…
De am greşit, Hristoase Mântuitoriul meu, înaintea Ta dar alt Dumnezeu afară de Tine nu ştiu şi nădăjduiesc la milostivirea Ta. Ci mă primeşte pe mine cel ce mă întorc, Milostive Părinte, Fiule Unule-Năs-cut şi Duhule Sfinte, ca pe fiul cel curvar şi mă mântuieşte.
Şi acum…
Altă scăpare şi fierbinte sprijineală afară de tine nu ştiu. Ci ca ceea ce ai îndrăzneală către Cel ce S-a născut din tine, Stăpână, ajută-mi şi mă mântuieşte pe mine robul tău.
Doamne miluieşte (de 40 de ori)
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, miluieşte-mă pe mine păcătosul şi-mi iartă mie nevrednicului robului Tău câte Ţi-am greşit în toată vremea vieţii mele şi până astăzi. Şi orice am păcătuit ca un om: cele cu voie ale mele păcate şi cele fără de voie, cele cu lucrul şi cu cuvântul, cele cu mintea şi cu gândul, cele din nesocoteală şi din răpire şi din multa mea lenevire şi trândăvire: ori de m-am jurat pe Numele Tău cel Sfânt, ori de m-am jurat strâmb, sau de am hulit în gândul meu, sau de am ocărât pe cineva, sau de am năpăstuit, sau am întristat sau am mâniat întru ceva, sau am furat, sau am curvit, sau am minţit, sau am mâncat întru ascuns, sau vreun prieten a năzuit la mine şi l-am trecut cu vederea, sau pe vreun frate de am necăjit şi l-am amărât, sau stând eu la rugăciune şi la cântare, mintea mea cea rea a umblat la cele viclene, sau de m-am desfătat afară de cuviinţă, sau de am râs nebuneşte, sau de am grăit glume, sau de m-am trufît, sau la măriri deşarte de am gândit, sau la frumuseţe deşartă de am privit şi de dânsa m-am biruit, sau de am bârfit, sau de m-am lenevit la rugăciunea mea, sau de n-am păzit porunca duhovnicescului meu părinte, sau am grăit vorbe deşarte, sau altceva rău de am făcut, pentru că acestea toate şi mai multe decât acestea am lucrat, pe care nici nu le ţin minte, miluieşte-mă, Doamne şi mi le iartă toate, ca un bun şi iubitor de oameni. Ca în pace să adorm şi să dorm, cântând şi binecuvântând şi slăvindu-Te pe Tine, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh. Amin.
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Preasfântă Fecioară, Maica Domnului, arată asupra mea, a nevrednicului, şi asupra robilor lui Dumnezeu (prenumele) milele Tale dintotdeauna; (rugămintea) şi ne trimite duhul înţelepciunii şi al evlaviei, duhul curăţeniei şi al dreptăţii.
O, Doamnă Preacurată! Fii nouă milostivă aici şi la Straşnica Judecată. Că Tu, Doamnă, eşti slava celor cereşti şi nădejdea pământenilor. Amin.
Psalmul 151
Acest psalm deosebi este scris de David şi afară de numărul celor 150 de Psalmi, când singur s-a bătut cu Goliat
Mic eram întru fraţii mei şi mai tânăr în casa tatălui meu. Păscut-am oile tatălui meu. Mâinile mele au făcut organul şi degetele mele au alcătuit psaltirea. Şi cine va vesti Domnului meu? însuşi Domnul, însuşi va auzi. însuşi au trimis pe îngerul Său şi m-au luat de la oile tatălui meu şi m-au uns cu untuldelemn al ungerii Sale. Fraţii mei buni şi mari şi n-au binevoit întru dânşii Domnul. Ieşit-am întru întâmpinarea celui de alt neam şi m-a blestemat întru idolii săi. Iar eu, zmulgând sabia de la dânsul, i-am tăiat capul lui şi am ridicat ocara dintru fiii lui Israil.
Cuvinese cu adevărat… Slava… Şi acum…
Doamne miluieşte… (de 3 ori) Pentru rugăciunile…
POMELNIC
Care urmează a fi citit în fiecare zi, după sfârşitul pravilei, atât de monahi, cât şi de mireni, cu umilinţă, cu osârdie şi cu evlavie.
Pentru cei vii
Adu-Ţi aminte, Doamne, Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, de milele şi îndurările Tale cele din veac, pentru care şi Te-ai făcut om şi de voie Ai răbdat răstignire, şi moarte pentru mântuirea celor ce cu dreptate cred în Tine şi înviind din morţi Te-ai înălţat la ceruri şi şezi de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl, şi cauţi spre smeritele rugăciuni celor ce cu toată inima Te cheamă pe Tine, pleacă urechea Ta şi auzi smerita mea rugăciune, a nevrednicului robului Tău, întru miros cu bună mireasmă duhovnicească, ce se aduce Ţie pentru tot poporul Tău. Şi mai întâi adu-ţi aminte de Biserica Ta cea sfântă, sobornicească şi apostolească, pe care ai câştigat-o cu cinstit sângele Tău, şi o întemeiază, şi o întăreşte, înmulţeşte, o împacă, şi nebiruită de porţile iadului o păzeşte în veci, întărâtă-rile bisericilor le încetează, ridicările păgânilor le stinge, sculările eresurilor în grabă le strică şi le dezrădăcinează şi cu puterea Sfântului Tău Duh întru nimica le întoarce (metanie).
Mântuieşte, Doamne, şi miluieşte de Dumnezeu păzită ţara noastră, conducerea şi oastea ei, ca întru linişte şi fără de gâl-ceavă să trăim, în toată bunăcuviinţa şi curăţenia (metanie).
Mântuieşte, Doamne, şi miluieşte pe marele domn şi părintele nostru preafericitul Patriarh Alexii, preasfmţiţi mitropo-liţi, arhiepiscopi, episcopi ortodocşi, pe preoţi şi diaconi şi pe tot clerul bisericesc, pe care I-ai pus să păstorească turma Ta cea cuvântătoare şi pentru rugăciunile lor miluieşte şi mă mântuieşte pe mine păcătosul (metanie).
Mântuieşte, Doamne, şi miluieşte pe duhovnicescul meu părinte (prenumele) şi pentru sfintele lui rugăciuni iartă greşelile mele (metanie).
Mântuieşte, Doamne, şi miluieşte pe părinţii mei (prenumele), fraţii şi surorile, rudele mele şi pe toţi cei de aproape neamului meu, pe prieteni şi cunoscuţi şi le dăruieşte lor bunătăţile Tale cele pământeşti şi cele mai presus de lume (metanie).
Mântuieşte, Doamne, şi miluieşte pe cei bătrâni şi pe cei tineri, pe cei săraci şi pe cei orfani, pe văduve şi pe cei ce se află în boli şi în scârbe, în nevoi şi necazuri, în înconjurări şi în robii, în închisori şi în sur-ghiunie, iară mai ales pe robii Tăi cei izgoniţi pentru credinţa ortodoxă de păgânii fără de Dumnezeu, de către cei ce s-au lepădat de lege, şi de către eretici, adu-ţi aminte de dânşii, cercetează-i, întăreşte-i, mângâie-i şi în grabă, cu puterea Ta, uşurare, slobozire şi izbăvire lor le dăruieşte (metanie).
Mântuieşte, Doamne, pe cei trimişi în slujbe, pe călători, părinţii şi fraţii noştri şi pe toţi dreptmăritorii creştini (metanie).
Mântuieşte, Doamne, pe cei ce mă urăsc şi-mi fac strâmbătate şi mă asupresc, nu-i lăsa pe dânşii să piară, pentru mine păcătosul (metanie).
Pe cei ce s-au depărtat de la dreapta credinţă, întunecându-se cu eresurile cele pierzătoare, cu lumina cunoştinţei Tale îi luminează şi cu sfânta Ta apostolească şi sobornicească Biserică îi uneşte (metanie).