— Îmi pare rău, partenere Elijah, şi în acelaşi timp îmi pare bine pentru comisarul Enderby, dar teoria ta nu explică nimic. Ţi-am spus că proprietăţile cerebro-analitice ale comisamlui sunt de asemenea natură încât este imposibil ca el să fi comis o crimă premeditată. Nu cunosc termenul exact care ar putea fi aplicat acestei realităţi psihologice: laşitate, conştiinţă sau compasiune. Cunosc definiţiile de dicţionar ale termenilor respectivi, însă nu mă pot pronunţa. Oricum, comisarul nu a ucis.
— Mulţumesc, şopti Enderby iar vocea îi căpătă putere şi încredere. Nu ştiu care îţi sunt motivaţiile, Baley, sau de ce încerci să mă distrugi în felul acesta, dar voi ajunge eu la capătul firu…
— Aşteaptă, spuse Baley. Încă n-am terminat.
Trânti cubuleţul de aluminiu pe biroul lui Enderby şi se strădui să simtă siguranţa pe care spera că o radia. De o jumătate de oră, îşi ascunsese sieşi faptul că habar n-avea ce conţinea filmul. Încerca o cacealma, dar altceva nu-i mai rămăsese de făcut.
Enderby tresări înaintea obiectului micuţ.
— Ce-i asta?
— Nu-i o bombă, făcu Baley sardonic, ci doar un microproiector obişnuit.
— Şi? Ce va dovedi el?
— Păi… să ne uităm.
Unghia sa atinse una dintre fantele cubului şi un colţ al cabinetului se înceţoşă, apoi se lumină, prezentând o scenă tridimensională străină.
Cadrul se ridica din podea până în plafon şi se extindea dincolo de pereţii încăperii. Era scăldat într-o lumină cenuşie al cărei spectru nu fusese niciodată furnizat de utilităţile Oraşului.
„Trebuie să fie zorii despre care vorbesc spaţialii”, gândi Baley cu un fior de neplăcere amestecată cu o atracţie perversă.
Scena prezenta domul lui Sarton. Cadavrul acestuia, un morman oribil de resturi carbonizate, umplea centrul imaginii.
Ochii lui Enderby se holbară, privind.
— Ştiu, zise Baley, comisarul nu-i un asasin. Nu trebuia să mi-o aminteşti, Daneel. Dacă aş fi putut ocoli lucrul acesta mai devreme, aş fi avut şi soluţia. De fapt, n-am întrezărit calea de ieşire decât acum vreo oră, când, într-o doară, ţi-am spus că manifestaseşi curiozitate despre lentilele de contact ale lui Bentley. Asta a fost, comisare! Atunci mi-am dat seama că miopia şi ochelarii tăi reprezentau cheia. Bănuiesc că cei de pe Lumile Exterioare nu ştiu ce este miopia, altfel ar fi ajuns aproape imediat la soluţia crimei. Comisare, când ţi-ai spart ochelarii?
— Ce vrei să spui? se încruntă Enderby.
— Când m-ai chemat ca să-mi încredinţezi cazul, mi-ai spus că ţi-ai spart ochelarii în Oraşul Spaţial. Am bănuit că i-ai spart în tulburarea şi agitaţia care te-au cuprins când ai auzit despre crimă, dar tu însuţi nu mi-ai mărturisit-o niciodată şi n-am avut nici un motiv să fac presupunerea respectivă. Ba chiar, dacă ai fi intrat în Oraşul Spaţial cu gândul să comiţi o crimă, erai deja suficient de agitat pentru ca să-ţi scapi ochelarii şi să-i spargi înainte de comiterea crimei. Aşa este, nu? De fapt, ce s-a-ntâmplat?
— Nu văd scopul întrebării, partenere Elijah, interveni R. Daneel.
„Mai sunt partenerul Elijah pentru numai zece minute”, gândi Baley. „Mai iute! Vorbeşte iute! Şi gândeşte iute!”
În timp ce vorbea, manevră imaginea filmată în domul lui Sarton. O extinse cu stângăcie, cu degete nesigure în tensiunea care-l copleşea. Treptat, prin transfocări sacadate, cadavrul se apropie, crescând. Baley aproape că putea simţi duhoarea cărnii carbonizate. Capul, umerii şi partea de sus a unui braţ erau legate de partea inferioară a trupului prin restul înnegrit al coloanei vertebrale din care se desprindeau cioturile arse ale coastelor.
Baley trase cu coada ochiului spre comisar. Enderby închisese ochii şi se îngălbenise la faţă. Detectivul simţea de asemenea că i se face rău, dar trebuia să privească. Utilizând comenzile transmiţătorului, ocoli lent cadavrul, rotind imaginea şi prezentând-o din diverse unghiuri. La un moment dat, unghia îi lunecă şi podeaua din imagine se înclină brusc şi se extinse până ce ea şi leşul deopotrivă deveniră o ceaţă care depăşea puterea de rezoluţie a transmiţătorului. Detectivul reduse transfocarea, îndepărtând trupul.
Continua să vorbească. Trebuia s-o facă. Nu se putea opri până nu găsea lucrul pe care-l căuta. Iar dacă nu-l găsea, toată vorbăria lui ar fi fost zadarnică. Mai rău decât zadarnică… Inima îi bubuia, la fel ca şi capul.
— Comisarul, vorbi el, nu putea comite o crimă premeditată. Perfect adevărat! Premeditată. Însă orice om poate să ucidă accidental. Comisarul n-a intrat în Oraşul Spaţial pentru a-l ucide pe Sarton. Voia să te ucidă pe tine, Daneel, pe tine! Există ceva în cerebro-analiza lui care să indice c-ar fi incapabil să distrugă o maşină? Aşa ceva nu ar fi asasinat, ci doar sabotaj.
Comisarul este un medievalist cu trup şi suflet. A lucrat alături de Sarton şi cunoştea scopul pentru care fuseseşi proiectat, Daneel. Se temea că scopul respectiv putea fi atins, că pământenii vor fi în cele din urmă înstrăinaţi de Pământ. De aceea, a decis să te distrugă pe tine, Daneel. Erai singurul robot de acest tip care fusese construit deocamdată şi avea toate motivele să creadă că, prin demonstrarea amplitudinii şi deciziei mişcării medievaliste pământene, avea să-i descurajeze pe spaţiali. Ştia că pe Lumile Exterioare exista o opinie publică puternică în favoar ea stopării proiectului Oraşului Spaţial. Probabil că Sarton discutase cu el despre asta şi de aceea a considerat că distrugerea robotului va fi picătura care să umple paharul.
Nu afirm că gândul de a te lichida pe tine, Daneel, a fost unul plăcut. Bănuiesc că l-ar fi pus pe R. Sammy s-o facă, dacă tu n-ai fi avut un aspect atât de uman încât Sammy să nu poată sesiza ori înţelege deosebirea. Legea 1 l-ar fi oprit. Comisarul ar fi pus alt om s-o facă, însă el era singurul care avea acces permanent în Oraşul Spaţial.
Daţi-mi voie să reconstruiesc cam ce plănuise comisarul. Recunosc că-i doar o ipoteză, dar cred că se apropie destul de mult de adevăr. A stabilit întâlnirea cu Sarton, însă în mod premeditat a venit mai devreme, de fapt, în zori. Bănuiesc că Sarton ar fi dormit, dar tu, Daneel, ai fi fost treaz. Apropo, Daneel, presupun că stăteai în domul lui Sarton, nu?
— Ai dreptate, partenere Elijah, încuviinţă R. Daneel.
— Să continuu atunci. Comisarul s-ar fi apropiat de uşa domului, Daneel ar fi receptat o salvă de blaster în piept sau în cap şi ar fi fost distrus. Comisarul s-ar fi îndepărtat apoi grăbit pe străzile Oraşului Spaţial, pustii la revărsatul zorilor, revenind în locul unde aştepta R. Sammy. I-ar fi înapoiat blasterul şi apoi s-ar fi întors agale spre domul lui Sarton. Dacă ar fi fost necesar, ar fi „descoperit” el însuşi robotul distrus, deşi ar fi preferat s-o facă altcineva. Dacă ar fi fost întrebat de ce venise atât de matinal, cred că ar fi spus că venise să-l anunţe pe Sarton despre zvonurile privind un atac medievalist asupra Oraşului Spaţial, rugându-l să ia măsuri discrete de evitare a unui conflict deschis între spaţiali şi pământeni. Distrugerea robotului i-ar fi întărit spusele.
Dacă ar fi fost întrebat despre intervalul cam lung scurs între intrarea în Oraşul Spaţial şi sosirea la domul lui Sarton, comisarul ar fi putut spune… ia să vedem… că văzuse pe cineva furişându-se pe străzi şi îndreptându-se spre ţinutul înconjurător. Îl urmărise pentru o vreme pe necunoscut, dar nu-l identificase. În felul acesta, spaţialii ar fi fost încurajaţi să urmeze o pistă falsă. Cât despre R. Sammy, el n-ar fi fost băgat în seamă de nimeni. Un robot, printre atâţia de la fermele automatizate din exteriorul Oraşului. Sunt aproape de adevăr, comisare?