— Te rog să mă scuzi, domnule Olivaw, spuse ea. Ştiu că ai multe de discutat cu Lije.
Deschise uşa şi-şi împinse fiul înaintea ei.
— Când vă-ntoarceţi? se interesă Baley. Femeia se opri.
— Când vrei să ne-ntoarcem?
— Păi, n-are rost să staţi noaptea pe-afară. Veniţi ca de obicei, pe la miezul nopţii.
Detectivul privi îngândurat spre R. Daneel. Robotul încuviinţă din cap şi rosti:
— Regret că din cauza mea plecaţi de acasă.
— Nu-ţi face probleme din asta, domnule Olivaw. Nu plecăm câtuşi de puţin din cauza ta. Oricum era seara pe care mi-o petreceam cu fetele. Haide, Ben!
Băiatul traversa o etapă de răzvrătire.
— De ce mai trebuie să vin şi eu? N-o să-i deranjez. Ce prostie!
— Faci cum îţi spun!
— De ce nu pot veni la eterice cu tine?
— Fiindcă eu merg cu nişte prietene, iar tu ai altele de fă… Uşa se închise înapoia lor.
Sosise momentul pe care Baley îl amânase până atunci. Îşi spusese: „Mai întâi, să mă-ntâlnesc cu robotul şi să văd ce-i cu el.” După aceea: „Să-l aduc la mine acasă.” Iar după aceea: „Să mâncăm.”
Acum însă tergiversările aparţineau trecutului şi nu mai putea amâna lucrurile. Ajunsese, în sfârşit, la cazul crimei, al complicaţiilor interstelare, al posibilei promovări în clasificare sau al posibilei dizgraţieri. Iar el nu avea nici măcar o pistă de început, ci trebuia să apeleze la robot pentru ajutor.
Degetele i se mişcară fără ţintă pe masa care nu fusese pliată înapoi în perete.
— Este sigur că nu putem fi auziţi? întrebă R. Daneel. Baley ridică ochii, surprins.
— Nimeni n-ar asculta ce se petrece în apartamentul altuia.
— Nu stă în obiceiul vostru să trageţi cu urechea?
— Aşa ceva pur şi simplu nu se face, Daneel. La fel de bine ai putea presupune despre vecini că… nu ştiu… că s-ar uita în farfuria ta, în timp ce mănânci.
— Sau că ar comite o crimă?
— Poftim?
— Nu stă în obiceiul vostru să comiteţi crime, nu este aşa, Elijah?
Baley simţi cum îi creşte mânia.
— Uite care-i treaba, dacă vom fi parteneri, nu-ncerca să imiţi aroganţa spaţialilor. Nu-i pentru tine, R. Daneel, apăsă el deliberat pe „R” .
— Îmi cer scuze, dacă ţi-am rănit sentimentele, Elijah. Intenţia mea a fost doar să precizez că, deoarece fiinţele omeneşti sunt ocazional capabile de crimă în ciuda obiceiurilor lor, pot fi de asemenea capabile să încalce obiceiurile pentru delictul minor al tragerii cu urechea.
— Apartamentul este fonoizolat corespunzător, răspunse Baley, tot încruntat. N-ai auzit nici un sunet din apartamentele vecine, aşa-i? Ei bine, nici vecinii nu ne vor auzi pe noi. În plus, de ce ar crede cineva că aici s-ar întâmpla ceva important?
— Să nu subestimăm inamicul.
Baley strânse din umeri.
— Să-i dăm drumul! Informaţiile mele sunt extrem de puţine, aşa că le pot pune pe masă imediat. Ştiu că Roj Nemennuh Sarton, cetăţean al planetei Aurora şi rezident în Oraşul Spaţial, a fost ucis de una sau mai multe persoane necunoscute. Am înţeles că spaţialii opinează că n-ar fi vorba despre un incident izolat. Am dreptate?
— Ai destulă dreptate, Elijah.
— Ei asociază crima tentativelor recente de sabotare a proiectului pe care îl susţin şi care vizează transformarea noastră într-o societate oameni/roboţi integrată, după modelul Lumilor Exterioare, şi consideră că asasinatul este opera unui grup terorist bine organizat.
— Da.
— Perfect. Atunci, prima întrebare: ipoteza spaţialilor este inevitabilă? Nu este posibil ca asasinatul să fi fost comis de un fanatic solitar? Pe Pământ, sentimentele antiroboţi sunt puternice, totuşi nu există nici o organizaţie care să propovăduiască violenţa în această direcţie.
— Mai exact, nu există nici o organizaţie legală de acest fel.
— Chiar şi o organizaţie clandestină dedicată distrugerii roboţilor şi fabricilor de roboţi ar avea inteligenţa elementară de a înţelege că lucrul cel mai prost pe care l-ar putea face ar fi să ucidă un spaţial. Pare mult mai probabil ca asasinatul să fi fost opera unei minţi dezechilibrate.
R. Daneel ascultă cu atenţie, apoi spuse:
— Cred că teoria probabilităţilor nu susţine ipoteza „fanaticului”. Persoana ucisă a fost prea atent aleasă, iar momentul crimei a fost prea exact pentru a putea fi vorba despre altceva decât un plan premeditat din partea unui grup bine organizat.
— În cazul ăsta, deţii mai multe informaţii decât mine. Varsă-le!
— Exprimarea ta este neclară, dar cred că am înţeles subtextul. Mai întâi, va trebui să îţi explic tabloul general. Elijah, Oraşul Spaţial nu consideră satisfăcătoare relaţiile cu Pământul.
— Ce să-ţi zic…, mormăi detectivul.
— Mi s-a spus că, la momentul construirii Oraşului Spaţial, s-a considerat de la sine înţeles de către majoritatea oamenilor noştri că Pământul va fi de acord să adopte societatea integrată care funcţionează atât de bine pe Lumile Exterioare. Chiar şi după primele răzmeriţe, am crezut că va fi numai o chestiune de timp până ce pământenii vor trece peste şocul noutăţii. S-a dovedit însă că lucrurile nu stau aşa. În ciuda cooperării guvernului terestru şi a majorităţii conducerilor Oraşelor, rezistenţa a fost permanentă şi progresul foarte lent. Evident, aceasta i-a îngrijorat mult pe oamenii noştri.
— Din cauza altruismului, presupun, făcu Baley.
— Nu în totalitate, răspunse R. Daneel, deşi este amabil din partea ta să le atribui motive onorabile. Convingerea noastră comună este că un Pământ sănătos şi modernizat va însemna un beneficiu de seamă pentru toată Galaxia. Cel puţin aceasta este opinia împărtăşită de oamenii noştri din Oraşul Spaţial. Trebuie să recunosc că pe Lumile Exterioare există destui care li se opun în mod energic.
— Ce vrei să spui — că între spaţiali există dezacorduri?
— Evident. Unii sunt de părere că un Pământ modernizat va fi imperialist şi periculos. Opinia aceasta este răspândită mai ales în rândul locuitorilor planetelor mai vechi, care sunt mai apropiate de Pământ şi au motive suplimentare să îşi reamintească primele secole de călătorii interstelare, când societăţile lor erau controlate, politic şi economic, de Pământ.
— Istorie antică, suspină Baley. Sunt realmente îngrijoraţi? Ne mai poartă pică pentru evenimente care s-au întâmplat acum o mie de ani?
— Oamenii, spuse R. Daneel, au felul lor aparte de a fi. Din multe puncte de vedere, nu sunt la fel de raţionali ca noi, roboţii, deoarece circuitele lor nu sunt anteprogramate la fel. Mi s-a spus că aspectul acesta ar prezenta totuşi avantaje.
— Poate că da, comentă sec Baley.
— Tu eşti mai în măsură să o spui. În tot cazul, perpetuarea nereuşitelor de pe Pământ a consolidat partidele naţionaliste de pe Lumile Exterioare, care susţin că este evident că pământenii diferă de spaţiali şi nu pot fi încadraţi în aceeaşi structură. Ele mai afirmă că dacă am impune roboţii cu forţa pe Pământ, nu am face decât să dezlănţuim distrugerea în Galaxie. Ele nu uită niciodată faptul că populaţia Pământului numără opt miliarde de oameni, în timp ce populaţia totală de pe cele cincizeci de Lumi Exterioare abia ajunge la cinci miliarde şi jumătate. Oamenii noştri de aici, în mod special dr. Sarton…
— Era medic?
— Nu, ci doctor în sociologie, specialist în roboţi şi un om de o inteligenţă sclipitoare.
— Am înţeles. Continuă.
— Dr. Sarton şi ceilalţi au înţeles că Oraşul Spaţial şi tot ce semnifică el nu va mai dăinui mult timp, dacă sentimentele amintite de pe Lumile Exterioare vor fi lăsate să se dezvolte, alimentate de eşecurile noastre repetate. Dr. Sarton considera că a sosit momentul să facem un efort suprem pentru a înţelege psihologia pământenilor. Este uşor de afirmat că pământenii sunt conservatori înnăscuţi şi de repetat expresii ca „Pământul imuabil” şi „inscrutabila minte terestră”, dar aceasta nu înseamnă decât ocolirea problemei reale. Dr. Sarton a spus că sunt opiniile ignoranţei şi că nu putem trata superficial pământenii, cu proverbe sau bromură. A mai declarat că spaţialii care încearcă să recreeze Pământul trebuie să abandoneze izolarea Oraşului Spaţial şi să se amestece printre pământeni. Trebuie să trăiască, să gândească şi să fie ca pământenii.