— Arde, arde! Și chiar biblioteca lui ardea, pentru că vreo câteva civilizații, rătăcite din nebăgare de seamă printre cărți, fuseseră atacate de un mucegai obișnuit, iar ele, luându-l drept niște invadatori cosmici, cu intenții agresive, începuseră să-i atace pe intruși, și de aici s-a iscat focul. Au ars astfel peste trei mii din cărțile lui Trurl și de două ori pe atâtea civilizații au pierit în flăcări. Se aflau printre ele și din acelea care, după cele mai exacte calcule ale lui Trurl, ar mai fi putut încă nimeri pe drumul către Fericirea Universală. După stingerea focului, în atelierul lui inundat de apă și afumat până în tavan, Trurl s-a așezat pe un scăunel tare și, ca să se mai consoleze, se apucă să examineze acele civilizații care scăpaseră, fiindcă incendiul le găsise ascunse în incubatorul închis ermetic. Una dintre ele era atât de avansată științific, încât reușise să-și confecționeze lunete astronomice, cu care îl fixau atente pe Trurl; el percepea sticlele îndreptate în direcția lui, ca pe o picătură infimă de rouă. Un zâmbet prietenos îi lumină fața, la vederea acestui spectacol al setei de cunoaștere, dar imediat sări în sus, țipând, duse mâna la ochi și fugi repede la farmacie, căci simți o arsură dureroasă: fusese atins de razele-laser ale astrofizicienilor acelei mici civilizații. De atunci, nu se mai apropie de microscop decât purtând ochelari negri.
Marile goluri, provocate de incendiu printre culturi, trebuiau lichidate, așa că Trurl se apucă iar de meșterit angstremi. Într-o zi se întâmplă că micromanipulatorul i-a cam tremurat în mâini și mișcarea de propulsie pe care a provocat-o, în loc de dorința de Bine, s-a dovedit a fi pofta de Rău. De data asta, el n-a aruncat preparatul stricat, și l-a băgat în incubator ca și pe celelalte, mânat de curiozitatea de a afla ce formă monstruoasă ar putea să capete civilizația formată din ființe mizerabile încă din embrion. Mare nu-i fu mirarea, când pe lentila de bază apăru atunci o cultură cât se poate de obișnuită, nici mai bună, nici mai rea decât oricare alta! Trurl se luă cu mâinile de cap.
— Asta-i bună! exclamă el. Va să zică așa, din toți bunuții și blânduții, din toți curățeii și iubițeii iese tot una ca din orice încurcă-mațe, secăturoi și dezgustălăi! Hm! Nu-nțeleg nimic dar simt că sunt aproape de un mare Adevăr! Atât Binele, cât și Răul ființelor inteligente dau roade asemănătoare — cum să înțeleg așa ceva? De unde fatalitatea asta?
Și tot așa raționa, cântărea, dar nimic nu-i ieșea la socoteală. Ascunse atunci toate civilizațiile în sertar și se duse la culcare.
A doua zi, de dimineață, își zise:
— Se vede treaba că m-am apucat de rezolvarea celei mai grele probleme din tot Cosmosul, dacă până și Eu însumi Personal nu pot s-o scot la capăt! O fi oare Rațiunea de neîmpăcat cu Fericirea, după cum pare a arăta casus-ul Ferconexului, care s-a scăldat atâta în extazul existențial cât timp nu i-am răsucit butonul gândirii? Dar nu pot admite o asemenea eventualitate, nu sunt de acord cu ea, nu o consider drept o proprietate a Naturii, pentru că asta ar însemna să acceptăm o perfidie răutăcioasă și vicleană, de-a dreptul diabolică, furișată în Biblie, dormitând în materie, care n-așteaptă decât trezirea conștiinței — ca pe un izvor de suferințe în locul deliciilor existenței. Cosmosul trebuie să renunțe la ideea care vrea să îmbunătățească această stare de lucruri! Trebuie să schimb ceea ce este. Dar sunt incapabil s-o fac. Să însemne oare că mă aflu în dificultate? Da’ de unde! Atunci de ce ar mai exista amplificatori ai inteligenței? Ceea ce nu pot să urnesc de unul singur, or să miște în locul meu mașinile raționale. Am să construiesc un Computer pentru rezolvarea dilemei existențiale!
Cum hotărî, așa și făcu. După douăsprezece zile avea gata, în mijlocul atelierului, o mașină uriașă, mergând cu curent, în formă regulat unghiulară, oare nu făcea și nici nu putea să facă altceva decât să lupte victorios cu problemele. O puse în funcțiune și, fără să aștepte ca electricitatea să-i încingă măruntaiele cristaline, plecă la plimbare. Când se întoarse, își văzu mașina cufundată într-o lucrare deosebit de complicată. Din ceea ce avea la îndemână montase altă mașină, mult mai mare decât ea însăși. Aceasta, la rândul ei, în timpul nopții și al zilei următoare a smuls din temelii pereții casei și a aruncat în aer acoperișul, construind altă mașinărie, și mai mare. Trurl își făcu un cort afară, așteptând! răbdător sfârșitul acestor teribile munci intelectuale, dar nici pomeneală de așa ceva, Pe câmp înainte, până în pădure, prăvălind la pământ copacii, creșteau unul după altul, corpuri mecanice, generațiile primului Computer, care, cum apăreau, intrau cu zgomot surd în apa râului, iar Trurl, vrând să vadă cu ochii lui tot ceea ce se năștea, trebuia să parcurgă o bucată bună de drum, în marș forțat. Când ajunse să constate mai exact legăturile succesive ale mașinilor, încremeni. Se întâmplase ceea ce știa, de fapt, numai din teorie; după cum glăsuiește ipoteza marelui Cerebron Emtadrata, marele maestru-artist al celor două cibernetici, o mașină cifrată căreia i se dă o sarcină ce-i depășește puterile, dacă depășește un anumit prag, numit Bariera Înțelepciunii, în loc să se trudească singură cu rezolvarea problemei, construiește o altă mașină, dar și aceasta, destul de vicleană de-acum, ca să înțeleagă ce și cum, greutatea ce i se pune în spinare o transmite următoarei mașini, pe care a și construit-o la iuțeală și procesul acesta de transmitere a sarcinilor merge la infinit! Macaralele de oțel ale celei de a patruzeci și noua generații de mașini atinseseră orizontul și numai zgomotul gândirii lor, care consta în transmiterea problemelor tot mai departe și mai departe, putea să asurzească o cascadă. Pentru că deșteptăciunea nu înseamnă altceva decât priceperea de a trece pe seama altuia treaba pe care trebuia s-o faci tu însuți; pentru că numai prostănacii cifrați mecanici mai ascultă de programe. Înțelegând natura fenomenului, Trurl se așeză pe un trunchi de copac, dărâmat tocmai prin evoluția expansivă a computerului, și scoase din adâncul pieptului un geamăt surd.
— Să fie oare asta o problemă din cele nerezolvabile — se întrebă el. Dar atunci Computerul trebuie să-mi aducă dovada imposibilității de rezolvare, ceea ce, natural, cum e atât de multilateral descuiat la cap, nici nu-i. trece prin minte; pentru că ar cădea în capcana furioasei lenevii, așa cum ne-a învățat cândva maestrul Cerebron. Hm! Ce spectacol scârbos e ăsta: rațiunea, care este deja destul de inteligentă, ca să înțeleagă că nu trebuie să se chinuiască să rezolve ceva, pentru că e suficient să fabrice un instrument corespunzător pentru asta, iar acest instrument, fiind el însuși destul de perspicace, continuă acel curs logic, fără limite, fără măsură! Am construit, fără să vreau, un Extinzător, și un Dezlegător de Probleme! Nu le pot interzice mașinilor să acționeze per procura, pentru că îndată or să se răscoale, țipând că volumul mare le este absolut necesar având în vedere dimensiunile sarcinii însăși. Curată antinomie! — oftă el și se duse repede acasă să-și aducă o brigadă de demontatori, care, înarmată cu târnăcoape și spărgătoare de tot felul, numai în trei zile a curățat tot terenul ocupat de mașini.