— Domnule! Maestre! Era vorba de cel mai important lucru în tot Universul, de fericirea tuturor ființelor raționale! — se porni Trurl cu vorba și, aplecându-se ca la spovedanie deasupra sitei microfonului, începu să înșire la repezeală și în amănunt toate întâmplările petrecute de la ultima discuție cu Clapauțius, fără să omită nimic, fără să încerce să ascundă sau să înfrumusețeze ceva.
Cerebron, tăcând la început ca mormântul, începu, după obiceiul lui, să-i strecoare în pauzele povestirii tot felul de răutăți, comentarii ironice și usturătoare, bombăneli mânioase, dar lui Trurl, furat de avânt, îi era de-acum atât de indiferent, că o ținea mereu tot așa, recunoscând până și ultima lui năstrușnicie, apoi, gâfâind ușor, se opri și așteptă. Cerebron, care până atunci — pare-se — nu tușise și nu bombănise îndeajuns, nu scoase totuși o vorbuliță o bună bucată de vreme, dar mai apoi, cu basul lui răsunător, parcă întinerit, rosti:
— Așa, deci. Ești un măgar. Și ești măgar pentru că ești un leneș, leneș fără pereche. Nu ți-a ars niciodată să înveți cum se cuvine ontologia generală. Dacă ți-aș fi trântit un doi la filozofie, și mai ales la axiologie, după cum îmi cerea sfânta mea datorie, n-ai fi umblat acum noaptea prin cimitir și nu mi-ai fi scotocit mormântul. Dar recunosc, e și vina mea! Te-ai lăsat pe tânjală, ca leneș al leneșilor, ca un relativ capabil idiot ce erai, iar eu te-am lăsat în pace, pentru că te pricepeai în alte fleacuri mărunte, vecine cu ceasornicăria. Credeam că ai să te mai deștepți la minte, cu vremea, că ai să te maturizezi. Și doar ți-am spus, cap pătrat ce ești, de o mie, nu, de o sută de mii de ori, la seminarii, că înainte de a acționa trebuie să gândești. Dar tu, bineînțeles, nici nu visai la așa ceva. Ia uitați-vă la el, marele inventator, n-a găsit altceva mai bun de făcut decât un Ferconex! În anul 10.496 străprofesorul Năndrălău a descris în „Anale” o mașină aidoma cu asta, iar un dramaturg al Degenerenaș-terii, un oarecare Billion Șâcspir, a scris pe tema asta o piesă, o dramă în cinci acte, numai că tu habar n-ai ce-i aia o carte științifică sau literară, nu?
Trurl tăcea, iar bătrânul, înverșunat, zbiera tot mai tare, de se auzea în tot cimitiruclass="underline"
— Să știi că ești bun de pârnaie, fără doar și poate! N-ai aflat că nu e voie să micșorezi, adică să reduci rațiunea, odată trezită? Zici că ai trecut direct la Fericirea Universală? Și pe drum, în cadrul întrajutorării reciproce, unele ființe le-ai trecut prin foc, pe altele le-ai înecat ca pe niște șoareci, și nu ți-a fost destul, ai închis în cuști, ai chinuit, ai rupt picioare și, în ultima vreme, după cum am auzit, ai ajuns și la fratricid!? Pentru unul ca tine, tutore al Tuturor Lucrurilor, universal mărinimos, nu e rău deloc, dar deloc! Ce să-ți spun acuma? Vrei, de aici, din mormânt, să te mângâi părintește? În clipa aceea, chicoti pe neașteptate, dar în așa fel încât Trurl începu să tremure. Spui, deci, că mi-ai depășit bariera? Mai întâi, leneș ca o javră întinsă la soare, ai transmis sarcina mașinii, care pe urmă a transmis-o altora, și așa până la cer, pe urmă te-ai introdus pe tine însuți în programul computerului? Nu știi oare că un zero, ridicat la o putere oarecare, dă tot zero? Uitați-vă la el, cât e de genial, s-a înmulțit pe sine ca să fie mai mult, deștept, n-am ce zice! Nătărăule, nătărghiob, nătărtont am vrut să zic, asta ești! Nu știi că Codex Galacticus interzice automultiplicarea, sub pedeapsa Pălistemului? Tomul 119, capitolul XXVI, poziția 52, paragraful 561 și următoarele. Ai luat examenul datorită unei fițuici electronice sau telesuflatului și acuma n-ai altă soluție decât să te furișezi prin cimitire și să prazi mormintele, hai?! E clar, nu?! În ultimul an de studii am predat de două ori, da, de două ori deontologia cibernetică. Să n-o amesteci cu dentistica. Moralitatea omnipotențiatorilor! Da. Dar tu, nu mă îndoiesc, nici n-ai fost la cursuri, pentru că te-ai îmbolnăvit grav. Nu-i așa? Ei, hai, spune!
— Da… așa e… am fost bolnav — bâigui Trurl.
Își mai venise în fire după primul șoc și nu se mai rușina atâta; Cerebron, care toată viața n-a făcut altceva decât să mârâie și să bombăne, așa a rămas și după moarte, iar Trurl știa din experiență că, după ritualul inevitabilelor blesteme și dojane, urmează partea pozitivă: bătrânul, cumsecade în fond, o să-l scoată, cu sfaturi bune, la liman. Între timp, răposatul înțelept încetase să-l mai beștelească.
— Așa, care va să zică! — continuă el. Greșeala ta a constat în faptul că n-ai știut nici ce vrei să realizezi, nici cum s-o faci. Asta, mai întâi. Al doilea: realizarea Fericirii Veșnice este o joacă de copil, numai că n-aduce nici un folos nimănui. Minunatul tău Ferconex este o mașină imorală, pentru că extrage totuși entuziasmul deopotrivă din obiecte fizice, ca și din chinurile sau supliciul altor persoane. Ca să construiești un fericitron trebuie să procedezi altfel. Te duci acasă, iei din bibliotecă tomul (XXXVI al Operelor mele complete, îl deschizi la pagina 621 și te uiți la planul Extatorului care se găsește acolo. Este unicul tip al unei instalații conștiente ireproșabile, care nu slujește la nimic, dar care este de 10.000 de ori mai fericită decât Bromeo, când și-a îmbrățișat iubita pe terasă. Pentru a cinsti amintirea lui Șâcspir, am numit bromeo tocmai plăcerile de pe terasă, descrise de el, considerându-le drept unitate de măsură a fericirii, dar tu, care nu te-ai obosit nici măcar să răsfoiești operele profesorului tău, ai născocit niște cretini de hedoni! Auzi, dumneata, cuiul în talpă — strașnică măsură pentru supremele extaze sufletești! Da, da! Dar Extatorul este fericit în mod absolut, datorită saturației care apare, ca urmare a permutației multifazice într-un continuum perceptiv, adică în el se produce autoextazul cu ambreiaj suplimentar: cu cât este mai mulțumit de sine însuși, cu atât este mai mulțumit de sine însuși și asta până când potențialul ajunge la reductorii de siguranță. Adică, în lipsa reductorilor, știi ce se poate întâmpla? Nu știi, protector al Cosmosului? Mașina, balansând în toate părțile potențialele de care dispune, trebuie până la urmă să plesnească! Da, da, dragă domnule semidoct! Pentru că circuitele… dar n-am să-ți țin lecții aici, la cimitir, în plină noapte, din mormântul rece, citește și singur! Numai că, bineînțeles, operele mele zac prăfuite, pe raftul cel mai întunecos al bibliotecii tale murdare, sau, ceea ce mi se pare mai verosimil, împachetate în cufere după moartea mea, putrezesc în vreo pivniță. Ai? Datorită câtorva gugumanii, pe care ai reușit să le înfăptuiești, ai ajuns la convingerea că ești cel mai mare șarlatan din Metagalaxie, nu?! Unde ții Opera Omnia ale profesorului tău, spune repede?!
— În piv…niță — îngână Trurl, mințind cu nerușinare, pentru că de mult le dusese, în trei transporturi, la Biblioteca Municipală. Dar trupul fără viață al maestrului său n-avea de unde să știe asta, din fericire, așa că, satisfăcut de perspicacitatea sa, bătrânul continuă destul de blând:
— Știam eu… Cu toate astea, fericitronul este cu totul, dar cu totul bun de aruncat, pentru că însăși ideea că pulberile nebuloase, planetele, lunile, stelele, pulsarii, quasarii trebuie, la rândul lor, prelucrați în șiruri de Extatori, ideea asta poate să se nască numai într-o căpățână legată topologic după sistemul lui Moebius și Klein, adică torsionată în toate dimensiunile intelectului. O! Ce mi-a fost dat! — se înfierbântă iarăși răposatul. Am să cer să se pună lacăt Yale la poartă și să se cimenteze butonul ăsta de alarmă al mormântului! Prietenul tău — Clapauțius — m-a smuls din plăcuta îmbrățișare a morții tot cu un clopoțel ca ăsta, anul trecut — sau poate a fost. și mai înainte, pentru că n-am aici nici ceas, nici calendar, după cum ușor îți poți imagina — și a trebuit numai de aceea să mă scol din morți, pentru că acest renumit discipol al meu n-a știut să se descurce singur cu antinomia metainformativă a teoremei lui Aristoides. Deci, eu, eu, praful și pulberea, eu, nici piele, nici os, a trebuit să-i țin din mormânt o prelegere despre lucruri pe care le putea găsi, hahalera, în orice manual mai acătării de infinitezimalistică continual-topotropică. O, Doamne! Doamne! Ce păcat că Tu nu exiști, că i-ai fi lichidat desigur pe acești ciberpui de cățea!