Consilierii regelui Hidrops
ARGONAUTICII, primul dintre triburile astrale care a cucerit adâncimile oceanelor planetare — pentru vecie, după cum credeau roboții cu suflet mic — interziseseră metalul. Una dintre minunile împărăției lor este Acvația, care strălucește pe cerul de miazănoapte ca un mare safir într-un colier de topaze. Pe această planetă submarină domnise cu ani în urmă regele Hidrops Polipeștele. Într-o dimineață, regele a chemat în sala tronului pe cei patru miniștri ai Coroanei, iar când aceștia se prosternară până la pământ în fața lui, în timp ce marele subbranchial, îmbrăcat numai în smaralde, îi făcea vânt cu evantaiul larg desfășurat, el li se adresă după cum urmează:
— Neruginiți Curteni! De cincisprezece veacuri stăpânesc în Acvația peste orașele ei submarine și satele din luncile vineții; în vremea asta am lărgit hotarele țării, cufundând numeroase continente, și totodată n-am pătat steagurile rezistente la apă pe care le-am moștenit de la tatăl meu, Ichtiocrates. Ce-i drept, în luptele cu dușmanii microciți am repurtat un șir de victorii, a căror măreție nu se cade s-o descriu eu. Simt însă că, de la o vreme, puterea devine pentru mine o povară prea grea, și, drept urmare, am hotărât să mă îngrijesc de un fiu, care să continue demn dreapta guvernare pe tronul Inoxizilor. De aceea mă adresez ție, credinciosul meu Hidrociber Amassid, ție, Mare Programator Dioptric, și vouă. Filonaut și Minogar, consilierii mei, să-mi meșteriți un fiu. Să fie înțelept, dar să nu tragă prea mult spre cărți, căci învățătura multă te îndepărtează de la acțiune. Să fie bun, dar, iarăși, fără exagerare. Doresc să fie viteaz, dar nu un nesăbuit, sensibil, dar nu prea tandru, în sfârșit, să-mi semene mie: șoldurile să-i fie acoperite de aceiași solzi de tantal, iar cristalele minții lui să fie tot atât de limpezi ca apa aceasta, care ne înconjoară și ne hrănește pe toți! Și acum, în numele Marii Matrițe, vă poftesc la muncă!
Dioptric, Minogar, Filonaut și Amassid se înclinară adânc și ieșiră în tăcere, fiecare cântărind în suflet cuvintele regelui, deși nu chiar așa cum ar fi dorit puternicul Hidrops. Minogar tare ar mai fi vrut să ocupe el tronul, Filonaut sprijinea în taină pe dușmanii argonauticilor, microciții, Amassid și Dioptric se urau de moarte, și fiecare din ei pândea înainte de toate căderea celuilalt, ca și a celorlalți curteni.
„Regele vrea să-i proiectăm un fiu — își zise Amassid — ce poate fi mai simplu decât să imprimi pe matrița prințului ura față de Dioptric, pușlamaua asta umflată ca o bășică? Atunci, preluând puterea, el va porunci să fie sufocat, scoțându-i-se capul la aer. Ar fi, într-adevăr, splendid. Dar — gândi mai departe vestitul hidrociber — și Dioptric urzește, fără îndoială, aceleași planuri, iar programatorul lui are, din păcate, multe posibilități, ca să implanteze viitorului prinț ura față de mine. Teribilă poveste! Trebuie să deschid bine ochii, când va fi să introducem împreună matrița în cuptorul pregătit pentru moștenitorul tronului.”
„Cel mai simplu ar fi — se gândea în vremea asta venerabilul Filonaut — să se insufle prințului o atitudine prietenoasă față de microciți. Dar asta se va observa îndată și regele o să dea poruncă să fiu scos din funcție. Poate ar fi mai bine să i se insufle prințului numai dragostea pentru formele mici, ceea ce ar fi mai puțin primejdios. Dacă o să fiu luat la întrebări, am să spun că am avut în vedere numai lucrurile mărunte de sub apă și am uitat să prevăd în programul fiului că ceea ce nu este subacvatic nu trebuie să-i placă. În cel mai rău caz, regele o să-mi ia ordinul „Marea Gâlgâială”, dar n-o să-mi taie capul, la care țin foarte mult și pe care nu mi l-ar putea reda nici chiar Nanoxer, regele microciților!”
— De ce tăceți, venerabili domni? — li se adresă atunci Minogar. Cred că trebuie să începem fără zăbavă, căci nu e nimic mai sfânt decât porunca regelui!
— Tocmai de aceea o cântăresc cu toată atenția — spuse repede Filonaut, iar Dioptric și Amassid adăugară într-un glas:
— Suntem gata!
Cerură deci, după un străvechi obicei, să fie închiși într-o încăpere cu pereți din solzi de smarald, care fu pecetluită pe dinafară de șapte ori cu rășină submarină; și însuși Megaeistes, stăpânul inundațiilor planetare, aplică pe pereți stema lui, reprezentând Apa Liniștită. Din clipa aceea nimeni nu se putea amesteca în treburile lor; abia când vor da semn că au isprăvit, când printr-o mișcare anume vor arunca prin ușiță proiectele nereușite, după ruperea sigiliilor, se va trece la marea solemnitate a alegerii fiului regelui.
Curtenii se apucară de muncă, dar nu prea avea spor. Căci fiecare se gândea nu atât la îndeplinirea poruncilor lui Hidrops, adică să introducă în program virtuțile cerute de acesta, ci mai degrabă cum să-l înșele pe rege, ca și pe ceilalți trei neruginiți, în această grea acțiune de creație.
Regele își cam pierdu răbdarea. Curtenii lui stăteau închiși de opt zile și opt nopți și nu dăduseră vreun semn că opera lor s-ar apropia de sfârșit, așa cum s-ar fi cuvenit, căci fiecare se străduia să-i păcălească pe ceilalți, așteptând ca aceștia să obosească, și atunci să traseze în plasa de cristal a matriței ceea ce îi convenea. Și toate astea din cauză că Minogar era măcinat de setea de putere, pe Filonaut îl cuprinsese patima răzbunării, cu care-l ațâțau microciții, iar Amassid și Dioptric se urau reciproc.
Pierzându-și mai degrabă răbdarea decât puterile, șiretul Filonaut zise:
— Nu înțeleg, venerabili domni, de ce treaba noastră merge atât de greu. Doar regele ne-a dat îndrumări precise; dacă le-am fi respectat, prințul ar fi fost acum gata. Încep să bănuiesc că tărăgăneala voastră e pricinuită de lucruri care nu au nici o legătură cu plăsmuirea moștenitorului tronului, așa cum i-ar plăcea regelui să fie. Și dacă mai merge mult așa, cu profund regret, voi considera de datoria mea să depun un votum separatum, adică să trimit…
— Un denunț! Asta ai de gând dumneata. Prea Stimate Confrate — șuieră, fulgerându-l cu privirea, Amassid, și toate decorațiile de pe piept îi săltară cu furie! Poftim, ce mai aștepți? Cu permisiunea dumitale, și eu am chef să-i scriu regelui că dumneata, atins, nu se știe de când, de tremurici, ai distrus până acum optsprezece matrițe, pe care a trebuit să le aruncăm, pentru că după formula dragostei față de tot ce este mic, n-ai lăsat pic de loc pentru interzicerea înclinației spre ceea ce nu este submarin! Ai vrut să ne asiguri, stimabile Filonaut, că asta a fost o scăpare din vedere, dar dacă mai stricăm, din cauza dumitale, alte optsprezece matrițe, o să fii închis ca trădător sau ca nebun! Să știi că libertatea dumitale se limitează la a alege numai una dintre aceste două căi!
Filonaut vru să se apere, pentru că și-a dat seama că a stârnit bănuieli, dar Minogar îl opri adresându-se lui Amassid:
— Cine ar putea crede, nobile Amassid, că ești ca o meduză cristalină, fără nici o pată. Dar și tu, nu se știe cum, ai adăugat de unsprezece ori, în locul din matriță destinat lucrurilor pentru care prințul trebuie să simtă scârbă, ba o coadă din trei părți, ba o spinare acoperită cu email vinețiu, pe urmă, de două ori, niște ochi bulbucați, și, la sfârșit, o dublă armură pe pântece și trei scântei roșii, de parcă n-ai ști că toate astea sunt trăsături ale venerabilului Dioptric, ruda regelui, și prin asta ai fi semănat în inima prințului ura față de acest cinstit bărbat…
— Bine, dar atunci de ce Dioptric a tot înscris la capetele matriței disprețul față de ființele al căror nume se termină în „id”? — întrebă Amassid. Și dacă am ajuns aici, de ce tu însuți, stimate Minogar, nu se știe de ce, printre obiectele care prințului nu trebuie să-i fie pe plac, ai inclus mereu un scaun pentagonal, având brațe încrustate cu briliante? Nu știai oare că seamănă, ca două picături de apă, cu tronai regelui?